Recentul scandal legat de trafic de influență și mită, în care sunt implicați interlopul Bercea Mondialul și familia prezidențială nu face niciun bine imaginii țării noastre. Deși abia șterse pete precum: eurodeputatul Adrian Severin, luând mită pentru susținerea anumitor cauze în Parlamentul European, referendumul pentru demiterea președintelui/așa-zisa lovitură de stat din vara anului 2012, războaiele interne dintre Cotroceni și Victoria, anterioare pactului de coabitare, condamnarea la închisoare a fostului premier, Adrian Năstase ori „marțea neagră”, în care parlamentarii și-au votat legea amnistiei și a grațierii în cazuri de corupție, iată că fața României este din nou împroșcată cu noroi prin anchetarea fratelui președintelui țării, asupra lui Traian Băsescu însuși planând  o umbră de vinovăție în acest deplorabil scandal. Contextul este unul cum nu se poate mai propice izbucnirii unor astfel de subiecte bombastice pentru presă.

              Pe de o parte, scoaterea unor probe și dosare cât mai denigratoare pentru taberele implicate în cursa pentru prezidențiale este deja o practică obișnuită în România ultimelor campanii electorale. Deși Băsescu nu mai poate candida  pentru un nou mandat de președinte, continuă să exercite o mare influență în plan politic și ar putea orienta un procent semnificativ de voturi spre unul sau altul dintre candidați.Așa că taberele adverse încearcă desființarea politică și atragerea oprobiului opiniei publice pentru a câștiga în plan electoral.Iar în scandalurile mai mult sau mai puțin fabricate ce vor apărea până la alegeri vor fi implicați, rând pe rând, toți cei care își vor dori fotoliul prezidențial, fie că vorbim de Ponta, de Iohannis, de Antonescu, de Oprescu sau de oricine ar mai aspira la cea mai înaltă funcție în stat. Depinde însă mult să discernem cine livrează informațiile și care este gradul de tendențiozitate, pentru că pe val sunt multe trusturi de presă care militează politic și atunci riscăm să fim manipulați grosier. 

             Pe de altă parte însă, revenind la scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondialul, pentru coaliția aflată la putere, acesta ar putea fi paravanul perfect pentru distribuirea unor bani publici în diverse direcții, cu destinația clară de a-și finanța campania pentru prezidențiale. Astfel, în timp ce toți jurnaliștii sunt disperați să imortalizeze orice suspin băsescian, declarație sau ridicare din sprânceană, pentru a le servi opiniei publice, cei de la putere și-au pus în funcțiune sistemul de direcționare a banilor noștri spre firmele satelit, care le întorc serviciul în perioada electorală.Așa că trebuie urmărit drastic Monitorul Oficial în această perioadă, pentru a vedea ce ordonanțe mai apar. 

Așadar, încercați să vedeți dincolo de ceea ce vi se pune pe tavă. Pentru că în această perioadă manipularea și jocurile de putere și influență sunt în floare. 

Aceasta este o specie aparte de români era să zic, dar în ultima perioadă şi-au  cam dat  arama ceva mai pe faţă şi conlocuitori de-ai noştri pe pământul României, aşa că specia pare universală. Mai bine însă să lăsăm caprele vecinilor să zburde-n voie printre neamurile lor şi să ne vedem de oile noastre. Cucuietul românesc zburdă cu predilecţie în spaţiul public, căci nu are plăcere mai mare decât să fie văzut în luminile rampei. Abia luminat – de reflectoare vreau să zic – corniţul invidios, gelos, sau pur şi simplu rău, după caz, se poate manifesta în toată splendoarea lui.

Cucuietul deci este o specie aparte, la care un cocktail energetic compus din niţică prostie, micime sufletească, două degete de răutate şi infatuare cât cuprinde, funcţionează după principiul vaselor comunicante: cum îl stringi sau îl calci pe vre-unul din componentele menţionate, cum se concentrează toate într-o mândreţe de ţugui cu care loveşte mintenaş în inteligenţă, mărinimie, bunătate, smerenie, respectiv în tot ce-i la polul opus. Dar mai ales în performanţa aproapelui, pe care – se presupune – ar trebui să-l iubească, creştineşte, ca pe el însuşi, iar dacă nu se poate, măcar să-l îngăduie. Dar nu! Dar vai! Dar cum! El este „justiţiarul” de serviciu cu coborârea oricărei performanţe la nivelul propriei meschinării, de profesie pizmaş.

Vă amintiţi cazul Ponor? Iată şi cazul Halep! Identice. În această săptămână nici chiar prestaţia jenantă pe ecrane – căci de alta nu mai poate fi vorba – a politicienilor lor (că ai noştri nu mai sunt demult) nu a fost mai josnică decât atacul la splendoarea acestei Românce cu R mare, care ne-a dăruit cu atâta generozitate, pe banii şi munca ei, o felie din demnitatea şi excelenţă românească, al căror gust îl uitaserăm demult. Ba a mai fost ceva, de aceeaşi joasă speţă, atacul la Cuvântul lui Cristos în şcoli, spre răsucirea în morminte a tuturor eroilor şi martirilor neamului. Şi cu ce arme! Cu cucuiele prostiei!

Se spune că unde e multă inteligenţă e şi multă prostie. Iar prin analogie cred că unde e multă bunătate – şi românul e încă prost de bun, mai ales cu străinii – e şi multă răutate. Încă prost de bun în comparaţie cu răciturile altor neamuri! În comparaţie cu el însuşi, cel cu frică de Dumnezeu, din vremuri demult apuse, s-a înrăit într-atât încît dacă nu treversezi strada ca Speedy Gonzales rişti să o încasezi pe loc, dacă îl atingi din greşeală te potopeşte cu înjurătura, iar dacă îi zîmbeşti te crede tâmp şi-şi scuipă-n sân să nu se molipsească. Şi totuşi românul e generos. Le-a oferit cucuieţilor lui chiar un areal geografic unde să prindă rădăcini, la Cucuieţii din deal sau la Cucuieţii din vale, după preferinţă. Dar cum s-au tras în mediul urban, propun să le facem în fiecare oraş câte o stradă cu vitrine.

Se spune că odată, la un pictor de renume a venit un bătrân. Ținea o mapă în mână, plină cu schițele sale. Plin de speranță, omul i-a cerut celebrului artist să își spună părerea cu privire la calitatea lucrărilor sale. Acesta a analizat fiecare desen, după care a clătinat din cap, spunându-i: „Nu vreau să te mint, aceste lucrări sunt bune, dar nu cred că au potențialul de a ajunge niște capodopere, oricât de mult ai reveni asupra lor”. 

Bătrânul a scos însă o altă mapă cu desene și l-a rugat să le evalueze și pe acelea. Pictorul a analizat îndelung lucrările, după care i-a spus: „Aceste desene sunt făcute într-adevăr de o persoană care are toate șansele să ajungă un mare artist. Cu o îndrumare corespunzătoare, schițele sale ar avea șansa să ajungă niște opere de artă valoroase. Ale cui sunt, ale fiului tău?” „Nu – a răspuns trist bătrânul. Sunt ale mele, de pe vremea când eram mult mai tânăr decât copiii mei. Dacă aș fi auzit atunci aceste aprecieri, m-ar fi ajutat și aș fi putut să îmi dezvolt aptitudinile. Așa însă, talentul s-a pierdut”. 

Povestea se oprește aici, însă concluzia arată cât de important este să descoperim la timp talentele și abilitățile copiilor noștri. Cât de important este să îi ajutăm să atingă performanța, încurajându-i să persevereze în ceea ce le place și sunt hărăziți să facă în viață. Zilele trecute am privit pe străzile din centru zeci de trubaduri, artiști, dansatori, actori, muzicieni, veniți din toate colțurile lumii, pe fețele cărora se citea bucuria de a face ceea ce îi reprezintă. Indiferent de naționalitatea sau culoarea pielii, și-au descoperit la timp talentul sau, poate, le-a fost sesizat de alții și au putut să îl cultive corespunzător. 

Am privit și o femeie simplă, care lucra la peste 40 de grade Celsius și m-a frapat pasiunea și dorința de a-și face treaba  cât se poate de bine și de a-și mulțumi clienții. Ar fi putut, de departe, să le dea lecții de comunicare, comportament decent și altruism, multora dintre funcționarii rigizi care ne servesc din spatele ghișeelor. Semn că a-ți îndeplini vocația nu ține neapărat de școlile absolvite, cât de a fi în acord cu propria persoană și a putea să faci ceea ce îți place. Așadar, să deschidem larg ochii și sufletul și să descoperim în fiecare din noi și din ceilalți talanții cu care am pornit pe drumul vieții, fără a-i lăsa să se piardă. Mâine ar putea fi prea târziu.