Acasă Blog Pagina 6269

Cartel Alfa: Participați la vot, sancționându-i pe toți politicienii români

Liderii Filialei Cartel Alfa Sibiu îi îndeamnă pe sibieni să participe duminică la vot, dar să nu voteze liste ale partidelor politice. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de dezinteresul total al partidelor politice, indiferent de orientarea lor politică declarată, faţă de situaţia lucrătorilor din România, de salarizarea minimă menținută la un nivel foarte scăzut și de precaritatea condiţiilor de muncă.

Micii Exploratori susținuți de Robert Gândilă la semimaraton

Asociația Micii Exploratori va fi susținuță la semimaratonul care va avea loc în 31 mai, de Robert Gândilă. El este considerat a fi cel mai experimentat alergător al Asociaţiei, cu 4 maratoane, 1o semimaratoane şi 2 ultramaratoane adunate în palmares. Robert a început să alerge în astfel de competiții în urmă cu 4 ani, iar în ceea ce privește Asociația Micii Exploratori, îi este dedicat, în mod voluntar de aproximativ 5 ani. Consideră semimaratonul de la Sibiu o ocazie bună pentru a contribui şi pe partea financiară la creşterea şi dezvoltarea taberelor. Robert şi-a propus să strângă 1000 lei, cu ajutorul prietenilor, pe care vrea să-i convingă să alerge la cursa de 5 km: “nu e prima dată când fac asta şi ei deja s-au obişnuit cu mine şi campanile pe care le fac şi sper sa fie tot mai darnici pe an ce trece. Totul e să vrea să renunţe la un suc în schimbul unei donaţii pentru un proiect în care eu cred şi pe care îl susţin”, spune acesta.

Un film controversat la Cinemateca Astra Film: Ovule pentru mai târziu

Cinemateca Astra Film prezintă joi, 22 mai, începând cu ora 19:00, documentarul „Ovule pentru mai târziu” (Eggs for later), o producţie olandeză care intră chiar în intimitatea regizoarei filmului, Marieke Schellart.
Este un documentar personal, ce dezvăluie lupta ei impotriva ceasului biologic şi un subiect tabu este astfel pus în discuţie: prelungirea perioadei de fertilitate prin îngheţarea ovulelor, operaţie interzisă în Olanda. Marieke are 35 de ani, este o femeie independentă, având o carieră de succes, mulţi prieteni, dar nu şi un partener de viaţă cu care să aibă un copil, deşi ceasul ei biologic ticăie. Marieke vorbeşte cu sinceritate despre planurile şi îndoielile ei cu prietenii şi familia, fiind susţinută de aceştia, dar întâmpinând şi rezistenţă pe parcurs.

Meșteșugari moderni vin la Festivalul Huet.Urban

între 31 mai și 1 iunie, în Piața Huet, meșteșugurile urbane se prezintă în haine noi, în locul de unde a pornit istoria întregului oraș, în cocheta Piață Huet. Curelari, pictori, tapițeri, meșteri în prelucrarea fierului sau în restaurarea mobilierului, dar și tatuatori sau creatori de păpuși modernizează spiritul breslelor perioadei medievale.
În cadrul atelierelor deschise din ediția acestui an a Festivalului Huet.Urban, meșteșugarii se vor organiza în funcție de trei mari domenii: casă, vestimentație și societate. Prima dintre aceste secțiuni va include meșterii în restaurare de mobilier, în arta tapițeriei și în prelucrarea fierului. Cea de-a doua categorie va cuprinde meseriași moderni în croitorie, în crearea cizmelor sau obiectelor din piele, în timp ce a treia îi va avea ca „piese” principale pe pictorii de fațade și reclame, producătorii de hârtie și restauratorii obiectelor casnice, alături de tatuatori sau de confecționieri de păpuși de teatru.

Subterana Cinematografică de joi prezintă FLOAREA DEŞERTULUI

Subterana Cinematografică invită publicul cinefil joi, 22 mai, la Librăria Humanitas, la un nou film: DESERT FLOWER / FLOAREA DEŞERTULUI, o poveste adevărată ce a şocat întreaga lume, un film de Sherry Horman, bazat pe autobiografia best-seller a fotomodelului de success Waris Dirie, câştigător al Premiului Publicului la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian. Proiecția are loc de la ora 20:00, iar prețul unui bilet de intrare este de 7 lei.
Sinopsis:
Un coridor din sediul new-yorkez al Naţiunilor Unite. O tînără femeie încearcă să se calmeze: Waris Dirie urmează să ţină primul ei discurs în faţa Naţiunilor Unite. A străbătut un lung drum. Ca într-un basm, Waris, născută în Somalia, a devenit unul dintre cele mai căutate manechine ale lumii.

Concurs național de cunoștințe PC, desfășurat la Sibiu

157 de elevi din 13 judeţe ale ţării s-au întrecut pe 10 mai, la Sibiu, în cadrul Concursului Naţional de TIC Dual PC ajuns la cea de-a 12-a ediţie. Dual PC este un concurs naţional de utilizare a computerului organizat an de an la Sibiu de Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Liceul de Artă, Colegiul Naţional „Gh. Lazăr”, dar şi de şcolile cu clasele I-VIII nr. 8 şi nr. 20 din Sibiu, sub coordonarea profesorilor Diana Chirilă şi Carmen Popescu.

Concerte sociale și educative gratuite, în cadrul Festivalului de Muzică Sibiu / Hermannstadt

Festivalul Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt ajută liceenii sibieni să descopere frumusețea muzicii clasice și dăruiește bucurie celor aflați în dificultate. Cu ocazia Festivalului, Fundația Română pentru Excelență în Muzică (FREM) oferă comunității sibiene două proiecte de implicare socială, ce vor avea loc în perioada 21-23 mai.
În cadrul „Caravanei Muzicale”, membrii tinerei echipe artistice a Fundației vor aduce muzică și un zâmbet rezidenților azilelor de bătrâni, spitalelor și centrelor de plasament. Caravana Muzicală reflectă preocuparea Fundației de a integra muzica clasică în programele educative și sociale dedicate categoriilor defavorizate și este un proiect pe care fundatia intenționează să îl dezvolte într-o platformă largă de muzicoterapie și manifestări culturale pentru oameni aflați în situații dificile.

Câștigătorii concursului „Ziua Informării Preventive din România”

Cu ocazia Zilei Informării Preventive din România – Marţi 13 mai 2014, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a desfășurat un concurs cu întrebări din domeniul situațiilor de urgență, ce au fost adresate cetățenilor prin intermediul radio.
Premiile destinate câștigătorilor acestui concurs sunt cinci detectoare autonome de fum oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu și E-on România.
În urma concursului, au fost desemnați câștigători, următorii participanți:

Crucea Roșie română lansează APELUL UMANITAR: INUNDAȚII ÎN BALCANI

Comunicat de presă:

Cele mai grave inundații din acest secol continuă să provoace pagube incomensurabile în Balcani. Deși apa s-a retras în anumite regiuni, inundațiile continuă să provoace adevărate dezastre pe arii extinse ale Serbiei și Bosniei-Herțegovinei. Crucea Roșie Română lansează un APEL UMANITAR DE URGENȚĂ pentru a veni în sprijinul celor afectați, prin donații online pe www.crucearosie.ro și sms la nr. 8829 (2 Eur/sms).

CUM POTI AJUTA SI TU

ONG-urile din România semnalează că unele manuale școlare promovează atitudini discriminatorii și instigatoare la ură

Mai multe ONG-uri din România au trimis o scrisoare deschisă către Ministerului Educației, prin care solicită instituției să accepte implicarea societății civile în procesul de evaluare a conținutului noilor manuale școlare, pentru a se evita ca atitudini discriminatorii sau antiștiințifice să ajungă în materialele educaționale.
Solicitarea se bazează pe promisiunea anterioară a ministerului, din martie 2012, de a implica societatea civilă într-un astfel de demers. Semnatarii consideră că implicarea doar a anumitor culte religioase în acest proces ridică semne mari de întrebare în privința transparenței mecanismului de evaluare.

Potrivit ONG-urilor semnatare, de peste două decenii sunt folosite în școli manuale care promovează atitudini discriminatorii și instigatoare la ură: „Este vorba în principal de manualele de religie, din care copiii învață că nu trebuie să vorbească sau să se joace cu copii de altă religie sau cu copii necredincioși, că femeile nu sunt egale cu bărbații, că necredincioșii nu sunt egali cu credincioșii etc”.

„Noțiunile de educație pentru sănătate sunt aproape absente, manualele de religie promovând insistent, în schimb, „rugăciunea” ca posibil remediu pentru orice problemă. Numeroase manuale actuale nu țin cont de cel mai important criteriu specificat chiar în normele ministerului: corectitudinea conținutului științific. În prezent sunt în uz anumite manuale de Geografie în care se menționează că Universul ar avea doar 6.000 de ani, în timp de unele manuale de Biologie sau Istorie consideră creaționismul o teorie științifică; aceste enormități nu au ce căuta în școală”, se arată într-un comunicat de presă remis Yahoo News România.

Semnatarii mai arată că, într-un comunicat de presă difuzat de Patriarhia BOR, aceasta solicită monopol pe piața manualelor de religie: „”Noul Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (2008) reglementează dreptul exclusiv al Patriarhiei Române în privinţa editării, tipăririi şi difuzării […] manualelor de religie”. O astfel de pretenție, fără acoperire legală, în cazul în care ar fi acceptată de Minister, ar institui un monopol cu consecințe grave atât financiare, cât și în privința calității educației”.

ONG-urile consideră necesară includerea explicită a unor criterii care să prevină discriminarea de gen sau denigrarea și cultivarea ostilității față de minoritățile sexuale.
 
”Școlile din România sunt frecventate de copii provenind din familii cu diferite opțiuni religioase sau fără nicio religie. Ne exprimăm încă o dată convingerea că pentru o educație cât mai complexă,  elevii ar trebui să studieze istoria religiilor și nu o dogmă particulară. De aceea, considerăm necesar ca societatea civilă să fie implicată în discuțiile privind noile propuneri de manuale școlare, pentru a se evita eventuale derapaje și pentru a contribui la creșterea calității educației din România”, a declarat Toma Pătrașcu, președintele Asociației Secular-Umaniste din România.
 
Scrisoarea a fost semnată de:

• Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR)
• Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
• ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei
• Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
• Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință
• Asociația Mame pentru Mame
• Asociația Transcena
• Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS)
• Centrul de Resurse pentru Participare Publică (Ce-Re)
• Asociația Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului – (GRADO)

Sursa: Yahoo – știri

Cetăţean chinez depistat cu şedere ilegală la Sibiu

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Sibiu au desfăşurat în data de 19 mai, o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor în județul nostru. Aceștia l-au depistat cu şedere ilegală pe un cetăţean chinez, care nu a părăsit România la expirarea dreptului de şedere conferit prin viză. 

UPDATE/Fraudă de 3,5 milioane de euro după eliberarea unor rețete false pentru bolnavii de cancer. 3 persoane din Sibiu audiate în acest dosar

UPDATE 

 Anchetatorii au făcut percheziții și la sediul firmei controlate de omul de afaceri sibian, Ilie Vonica. Conform unor surse judiciare citate de cotidianul central Romania liberă, soția lui Ilie Vonica, Daniela Vonica, ar urma să fie adusă la București, la audieri. Surse din Poliția Capitalei au confirmat că de la Sibiu sunt escortate de polițiști 3 persoane pentru audieri în dosarul eliberării de rețete false pentru bolnavi de cancer fictivi, în care sunt implicați medici și farmaciști din București și alte 4 județe, prejudiciul total fiind de 3,5 miliioane de euro.