Radu Ghiniţă a devenit campion naţional la aruncarea discului. El a reuşit 48,63m, distanţă care l-a propulsat pe prima poziţie a podiumului şi cu medalia de aur la gât. Rezultatul său a fost cu atât mai valoros întrucât este primul său titlu naţional în această probă. CSŞ Şoimii Sibiu nu s-a mulţumit cu doar această distincţie, toţi cei trei reprezentanţi ai oraşului nostru reuşind să fie pe podium.
Liga 1: U Cluj reușește să ia cele 3 puncte din partida cu Gazul Metan
Gaz Metan Mediaș nu a reușit să învingă U Cluj în deplasarea la Târgu-Mureș. Prima repriză a fost una de luptă, cele două echipe cedînd cu greu posesia. Şuturile de la distanţă nu s-au dovedit eficente, iar încercările de construcţie au fost blocate bine de ambele formaţii. Medieşenii au rămas în 10 după doar o jumătate de oră, Roberston încasând al doilea galben şi fiind eliminat.
Circulaţia cailor, oilor şi bovinelor, interzisă pe nouă străzi din Ocna Sibiului
Mai mulţi crescători de animale care locuiesc în centrul oraşului-staţiune Ocna Sibiului se revoltă pentru că, de anul acesta, nu mai au voie să îşi scoată animalele la paşunat folosind drumurile din centrul oraşului.
Mediașul va avea 4 străzi noi, cu nume de personalități
Municipiul de pe Târnava Mare va avea în perioada următoare patru străzi noi, acestea primind numele unor personalități ale orașului. Consilierii locali medieșeni au aprobat luni după-amiază proiectele de hotărâre supuse spre aprobare în acest sens. Este vorba despre zona străzii Angărul de Sus, în lungime de 95 de metri, care va primi numele: strada Protopop Petru Boeriu. În continuare, zona situată în zona străzii Stadionului, în lungime de 265 de metri, va primi numele de George Togan.
Interviu dr.Felicia Mitrea/Atacul de panică sau frica morții iminente
Transpirații, stare de leșin, frica de a nu înnebuni, frisoane sau valuri de căldură. Iată doar câteva dintre simptomele cu care se confruntă o persoană care trece printr-un episod de atac de panică. Care sunt cauzele acestei afecțiuni, cum poate fi tratată și ce stil de viață trebuie să adoptăm pentru a preveni atacurile de panică ne spune dr. Felicia Mitrea, medic primar psihiatru, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.
Peste 5000 de agricultori au fost obligați să returneze banii încasați de la APIA
5153 de sibieni care au primit de la APIA bani pentru terenurile deținute au fost depistați că nu au respectat condițiile prevăzute de lege pentru primirea finanțării. Astfel, în condițiile în care fermierii din întreg județul Sibiu au primit în perioada 2007 – 2013 aproape 162 de milioane de euro, valoarea totală a banilor încasați ”necuvenit” este de 1,65 milioane de euro, din care au fost recuperați până în prezent 1,2 milioane de euro.
Actorii Teatrului din Sibiu recită poezii de Octavian Goga
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu organizează în prima săptămână din aprilie recitaluri de poezie din lirica lui Octavian Goga. Programul de recitaluri al Teatrului Național din Sibiu continuă în această lună printr-o serie de evenimente dedicate poetului Octavian Goga. Născut la 1 aprilie 1881, în satul Rășinari, de lângă Sibiu, Octavian Goga a fost un poet român, ardelean, de origine aromână, politician de extremă dreaptă, membru al Academiei Române din 1920 şi primul-ministru al României din 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938.
Asociația Umaniată Alexandra Nanu a majorat bursele acordate copiilor
În 22 martie 2014 a avut loc Adunarea Generală Ordinară a „Asociației Umanitare Alexandra Nanu” – AUAN, moment în care s-au luat unele decizii importante pentru toți cei care doresc să aplice pentru o bursă sau ajutor material și financiar AUAN. Asociația sprijină copiii și tinerii între 6 și 19 ani, cu un venit net pe membru de familie mai mic de 500 RON, dar care pot și vor să-și clădească o carieră în viață. Proiectele AUAN se desfășoară pe perioada unui an școlar, deci pe 10 luni (septembrie – iunie, inclusiv) și sumele alocate pe fiecare beneficiar sunt în funcție de rezultatele la învățătură și ciclul de învățământ. Una dintre aceste decizii este legată de cuantumul sumelor alocate (pe 10 luni) pentru toate categoriile de beneficiari AUAN, cuantum ce va fi majorat. Mai jos, aveți tabelul care reflectă noile burse.
„Speranţe la vânzare” la Cinemateca Astra Film
Cinemateca Astra Film aduce din nou în atenţia publicului un subiect tulburător, prin documentarul „Speranţe la vânzare”, o producţie românească din 2012 cu şi despre victimele traficului de carne vie.
Filmul, în regia Ceciliei Felmeri, prezintă o serie de interviuri cu şapte fete din România care au fost vândute şi exploatate sexual în afara graniţelor ţării. De cel mai multe ori, apropiaţii lor erau şi cei care, peste noapte, cu totul neaşteptat, le semnau aşa-zisa condamnare la sclavie… pentru bani.
Medieşenii sunt invitaţi să sprijine campania 2% pentru Asociația Culturală “Mediașul Nostru“
După mai bine de zece ani de la înființare, Asociația Culturală “Mediașul Nostru“ continuă să rămână o prezență activă în viața social-culturală a Mediașului și fidelă obiectivelor și statutului ei. În acest sens, a fost demarată Campania 2% pentru Asociația Culturală “Mediașul Nostru”, prin care medieșenii pot sprijini activitatea culturală a ascoiației, redirecționând cei 2 % din impozitul pe venit.
Au început reînscrierile la grădinițe

De astăzi, 31 martie 2014 au încep reînscrierile la grădiniţe pentru anul şcolar 2014 – 2015, a copiilor care au frecventat gradinița și în anul școlar 2013 – 2014. Din 23 aprilie 2014 se va demara procesul de înscriere pe locurile rămase vacante în grădiniţele de stat din județul Sibiu, după cum anunță Inspectoratul Școlar Județean, printr-un comunicat de presă. După finalizarea reînscrierilor, ocuparea locurilor libere se face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani).
Cadouri, iepurași și ateliere creative la Târgul de Paști din Sibiu

În 11 aprilie, Târgul de Paști din Sibiu dă startul evenimentelor din Piața Mare și îi așteaptă pe vizitatori cu surprizele de anul acesta – expozanți noi, țarcul de iepurași, ateliere creative de încondeiat ouă și un aranjament al căsuțelor sub forma unor flori.
La Târgul de Paști din Sibiu se pot înscrie expozanți din toată țara. Datorită succesului edițiilor trecute și atractivității orașului, înscrierile devin de la an la an tot mai interesante. „În fiecare an suntem puși în situația plăcută de a primi propuneri de standuri tot mai interesante. Am pregătit anul acesta un număr de 13 expozanți noi, cu diverse produse: jucării cu lavandă, ghivece și cutii decorate manual, ii și tablouri realizate cu fir de ață, păpuși și jucării din pânză, cupcakes, cake-pops sau ciocolată artizanală.” declară Andrei Drăgan Răduleț, managerul evenimentului.


