Acasă Blog Pagina 6342

Proiectul european “CultTour” organizează joi, 27 februarie 2014, la Palatul Brukenthal Avrig, masa rotundă „CultTour – Identitate prin Cultură”, editia 3

Joi, 27 februarie, începând cu ora 18, la Orangeria fostei Reşedinţe de Vară a Baronului Samuel von Brukenthal de la Avrig se va desfăşura masa rotundă „CultTour- Identitate prin cultură”, organizată de echipa Primăriei oraşului Avrig implicată în Proiectul „CultTour-  Patrimoniul cultural ca punct de interes major în dezvoltarea turismului sustenabil”, finantat de Uniunea Europenă (Programul transnational de cooperare, SEE– Sud Estul Europei), precum şi reprezentanţi ai partenerilor români din cadrul proiectului.

Reşedinţa de vară Samuel von Brukenthal de la Avrig este unul dintre siturile pilot ale proiectului.

La acţiune vor participa personalităţi ale vieţii politice, culturale, sportive de la noi din ţară, dar şi reprezentanţi ai sectorului diplomatic acreditaţi în România, importanţi oameni de afaceri români şi străini, reprezentanţi ai unităţilor administrativ- teritoriale din regiune, aleşi locali, directori ai unor instituţii de învăţământ locale, reprezentanţi ai mediului academic sibian etc. 

Printre cei ce vor fi prezenţi la seminar se află ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, Maria Grapini, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar  al Republicii Populare Chineze în România, Yuzhen Huo.

De asemenea, invitaţi cu statut special la acest eveniment de marcă sunt câţiva foşti sportivi de renume ai României (Ivan Patzaichin, Elisanbeta Lipă, Helmut Duckadam, Octavian Belu, Mariana Bitang, Ilie Năstase), personalităţi ale vieţii culturale (Constantin Chiriac, Grigore Leşe, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nicolae Voiculeţ) şi ştiinţifice (Dumitru Prunariu), ambasadori ai turismului românesc.

După ce vor face o scurtă plimbare prin grădinile frumosului complex baroc, domeniu ce a aparţinut fostului guvernator al Transilvaniei şi se vor acomoda cu locaţia, în compania unor cunoscute arii din câteva opere clasice şi moderne, interpretate la pian, participanţii vor asista la o scurtă prezentare de informare a Proiectului „CultTour”, cu scopul, obiectivele şi acţiunile desfăşurate în cadrul acestuia.

Pe lângă reprezentanţii Primăriei Oraşului Avrig, vor susţine prezentări şi  reprezentanţi ai partenerilor români din cadrul proiectului.

De asemenea, câteva din personalităţile participante îşi vor exprima păreri, planuri şi diverse idei legate de proiect.

„CultTour– Patrimoniul cultural ca punct de interes major în dezvoltarea turismului sustenabil” este cel mai important proiect european de acest fel în care administraţia locală a oraşului Avrig s-a implicat vreodată. Avrigul are calitatea de lider al proiectului, iar partenerii acestuia sunt Muzeul ASTRA Sibiu , Fundaţia „Samuel von Brukenthal”, Universitatea pentru Ştiinţe Aplicate din Krems- Austria, Universitatea Tehnică din Berlin- Germania, Universitatea de Ştiinţe Agricole Viena- Austria, oraşul Alexandroupolis- Grecia, oraşul Apulia- Italia şi oraşul Veliko Tarnovo- Bulgaria.)

După seminar, gazdele şi invitaţii acestora vor participa la un dineu oficial.

Programul serii va mai cuprinde şi trei momente artistice tradiţionale, prezentate de ansambluri sau grupări locale.

Masa rotundă se adresează autorităţtilor guvernamentale, regionale si locale, instituţiilor academice, patronatelor în domeniul turismului, publicului larg, comunităţii locale, regionale şi naţionale şi are ca principal obiectiv analizarea rezultatelor studiilor de fezabilitate realizate în cadrul proiectului, studii care au drept scop dezvoltarea conceptului de turism sustenabil regional şi, totodată, valorizarea şi promovarea patrimoniului cultural regional ca produs turistic ce se va integra contextului regional, naţional şi european. 

Prin proiectul “CultTour- Patrimoniul cultural ca punct de interes major în dezvoltarea turismului sustenabil” conducerea administrativă a Avrigului îşi propune să dezvolte o strategie pentru protecţia şi valorificarea moştenirilor culturale (arhitectură, parcuri, reşedinţa de vară a baronului Samuel von Brukenthal, muzeul Gheorghe Lazăr şi întregul oraş natal memorial), dându-le astfel o folosinţă modernă în turismul naţional şi european. 

Proiectul „CultTour” se va derula până în iunie 2014, si are o valoare de peste 2,5 milioane Euro.  Acest proiect este unul din cele 21 de proiecte aprobate dintre 588 de proiecte depuse.

 

 

Regulamentul de eutanasiere a câinilor, supus joi la vot în Consiliul Local

Consilierii locali sunt chemați joi, 27 februarie, în ședința ordinară, pentru a vota noile proceduri și regulamente de eutanasiere a câinilor fără stăpân. Prin acest proiect de hotărâre se urmărește modificarea hotărârii de Consiliu Local nr. 378/2008 privind înființarea Serviciului Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân Sibiu. Astfel, în urma legii nr. 258, din 26 septembrie 2013, va fi adăugat un nou capitol,ce vizează eutanasierea câinilor. Consilierii locali vor vota, de asemenea, taxele pe care iubitorii de animale vor să le plătească pentru a salva viața câinilor prin adopția la distanță. 

Braconaj piscicol pe râul Olt. Doi bărbați au fost prinși de jandarmi

0

Doi bărbați din Brașov au fost prinși de jandarmi în timp ce pescuiau ilegal pe râul Olt. Aceștia au prins pește cu trei plase monofilament de câte 100 de metri fiecare. Acum cei doi bărbați de 24 și, respeciv 34 de ani, sunt cercetați penal.

Începe al treilea sezon de Cinefidel la Sibiu

0

Începând cu 28 februarie, iubitorii de filme de artă vor avea din nou parte de un loc special, unde vor putea viziona cele mai noi producţii ale cinematografiei europene şi nu numai. Filmele vor fi proiectate vinerea (French Friday, ora 19:00, filme franceze) şi duminica (ora 16:00 şi ora 18:00), din 2 în 2 săptămâni, la Teatrul GONG.
Cel de-al treilea sezon de Cinefidel debuteză vineri 28 februarie 2014 cu „Izvorul femeilor / La source des femmes” în regia lui Radu Mihăileanu. Povestea este contemporană şi are loc într-un sat aflat undeva între Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Tradiţia locului spune ca femeile să aducă apă dintr-un izvor săpat în munte, în fiecare zi, în plin soare. Leila (Leila Bekhti), o tânără mireasă, le convinge pe celelalte femei să intre într-o grevă a iubirii: fără sex, nici măcar o mângâiere, până când bărbaţii vor începe să preia ei responsabilitatea aducerii apei în sat.

Comuna Boița are dispensar nou

3 cabinete de medicină de familie și un cabinet stomatologic au la dispoziție sătenii din Boița, după ce luni, 24 februarie, a fost inaugurat centrul medico-social din localitate. Acesta a fost construit cu finanțare de la bugetul Primăriei comunale, în asociere cu Consiliul Județean Sibiu. Lucrările de reabilitare și extindere au fost finalizate în luna decembrie 2013. 

Recital de pian la patru mâini la Filarmonica de Stat Sibiu

0

O seară de dansuri spaniole sub titulatura „Dansaz Españolas” este pregătită pentru melomanii sibieni, astăzi, 25 februarie, la Sala Thalia, de la ora 19:00. Programul serii va cuprinde lucrări compuse de M. Moszkovski, I. Albeniz, E. Lecuona, J. Brahms, A. Dvořák, G. Gershwin şi M. Schmitz. Biletele pentru eveniment au fost puse în vânzare la casa de bilete a Sălii Thalia, iar preţul unui bilet este de 16 lei, cu reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.
José Eugenio şi Juan Antonio Vicente Téllez, promovează lucrări din repertoriul pentru pian la patru mâini, ca şi din cel pentru două piane şi orchestră. Cei doi pianişti sunt profesori la Conservatorul Superior de Muzică din Málaga şi predau la Cursul Internaţional de Muzică „Martín Códax”, încă de la înfiinţarea sa.

Actorii Teatrului Național din Sibiu aduc primăvara prin poezie

0

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă în luna martie o serie de 9 recitaluri și spectacole lectură pentru a marca începutul primăverii. Actorii Teatrului Național din Sibiu vor oferi mărțișoare sub formă de poezie, ca simbol al primăverii, pentru a promova o sărbătoare tradițională românească ce datează încă de pe vremea geto-dacilor. Luna martie era prima lună a anului în calendarul geților, ce avea doar două anotimpuri: iarna și vara. Mărțișorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de sănătate, dragoste și bucurie.

Senator Nicolae Neagu: Existenţa USL depinde de decizia PSD

0

Senatorul PNL Sibiu Nicolae Neagu a transmis o declarație politică în care susține că în acest moment numai PSD, prin vocea premierului Victor Ponta, mai poate decide dacă USL are viitor sau nu. 

Puncte de prim ajutor ale Crucii Roșii în zone izolate

0

Crucea Roșie Sibiu a lansat proiectul „Puncte de prim ajutor în zone izolate”, proiect care se adresează comunităților izolate din mediul rural care nu beneficiază de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanță se află la o distanță semnificativă. Crucea Roșie Română intenționează să sprijine 41 de comunități din întreaga țară, prin pregătirea unei familii din fiecare zonă izolată, pentru a acorda primul ajutor de bază. Familia pregătită de Crucea Roșie va avea rolul de a rezolva urgențele minore și de a preveni agravarea situațiilor în cazul unor urgențe care necesită asistența medicală. În plus, fiecare familie care a beneficiat de pregătire, va fi dotată cu o trusă de prim ajutor, glucometru, tensiometru și un sistem de monitorizare EKG cu citire de la distanță.

Anchetă după publicarea de imagini cu un sibian ce negocia „vânzarea” a două fete în Marea Britanie

0

Poliţia Sibiu a deschis o anchetă, luni, după ce în presa britanică au apărut imagini video cu un bărbat din municipiul Sibiu care negociază „vânzarea” unor tinere pentru prostituţie în Marea Britanie, la preţul de cinci sute de lire fiecare, bărbatul filmat fiind identificat.

Carabulea rămâne în închisoare. Mandatul de arestare preventivă a fost prelungit

0

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi complicele său Marian Mîrzac, arestaţi preventiv pentru fapte corupţie, rămân în detenţie, a decis, luni, Tribunalul Bucureşti, care a admis cererea DNA de prelungire a măsurii preventive. Hotărârea instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Trei bărbați din Roșia au fost reținuți pentru viol

0

Trei bărbați din Roșia au fost reținuți pentru viol. Aceștia au lovit și obligat o tânără de 24 de ani din Sibiu să întrețină relații sexuale cu ei. Doi dintre cei trei barbați sunt recidiviști.