Acasă Blog Pagina 6364

Alexandru Curtean şi Botev Plodviv, şansa relansării carierei fotbalistului şi istoriei marelui club bulgar

0

Una din ultimele şanse de a renaşte pentru Alexandru Curtean se află în anii pe care îi va petrece la Botev Plodviv. Mijlocaşul sibian se află într-o formaţie cu foarte mulţi jucători străini şi cu o istorie bogată. Botev Plovdiv este cel mai vechi club de fotbal din Bulgaria, fiind fondat în anul 1912.

Bărbatul rănit într-un grav accident de muncă la Mediaș, donator de organe

0

Sfârșit trist pentru bărbatul de 34 de ani rănit grav într-un accident de muncă marți după-amiază la Mediaș. În ciuda eforturilor depuse de medici, nu a putut fi readus la viață, acesta rămănând în moarte cerebrală. Unitatea medicală sibiană a obținut acordul familiei pacientului pentru prelevarea de organe. Victima a fost internată din 28 ianuarie 2013 în cadrul secției Anestezie-Terapie Intensivă în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral, hemoragie subarahnoidiană, multiple fracuri craniene şi fracturi costale.

Gala Campionilor de la Ippon Mediaş

0

CS Ippon Mediaş a dominat Cupa Federaţiei la Karate Shotokan. Componenţii  clubului de pe Târnava Mare au fost în faţă la toate categoriile la care au participat, iar la unele dintre ele, bătălia pentru medalii s-a dat între ambii luptători antrenaţi de Doru şi Dora Ţichindelean.

Unde ieșim ? 1 – 7 februarie

0

Sâmbătă, 1 februarie
– Expoziția „Radu Florescu – viața și opera”, 29 ianuarie-1 martie, ora 10:00, Casa Hermes, Piața Mică
– Expoziţia „Dorothea Schmierer-Roth (1893-1981). Pictură şi grafică”, 22 ianuarie-20 martie, ora 10:00, Palatul Brukenthal, Cabinetul de stampe
– Festivalul Omului de Munte „Clopul Turistului”, 31 ianuarie-2 februarie, ora 10:30, Păltiniș
– Proiecție de scurtmetraje, „Das ist Kinofest”, ora 18:00, Centrul Cultural German, str. Mitropoliei 16
– Teatru, „„O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, ora 19:00, Teatrul „Radu Stanca”
– Teatru, „Melodie varșoviană” de Leonid Zorin, ora 20:00, Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte

Preot ortodox pedepsit canonic pentru că soția sa face veșminte preoțești

0

Un preot orthodox din Sibiu a fost  pedepsit canonic de mitropolitul Laurențiu Streza pentru că soția sa face veșminte bisericești. Deși preoteasa deține atelierul de croitorie de mai bine de 25 de ani, încă de dinainte de a se căsători cu preotul, sancțiunea a venit abia acum. Reprezentanții Mitropoliei susțin că preotul nu a cerut niciodată binecuvantare pentru această afacere și astfel a încălcat canoanele bisericești. De cealaltă parte, preoteasa spune că presiunile au început în momentul în care nu a mai sponsorizat Mitropolia. 

Nominalizare la Oscar retrasă pe ultima sută de metri

0

Academia de film americană a retras o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original, cea pentru pelicula „Alone Yet Not Alone”, după ce compozitorul Bruce Broughton a încălcat regulile organizaţiei, trimiţând e-mailuri juriului în care comunica că a trimis piesa spre evaluare. Compozitorul Bruce Broughton, un fost membru al comitetului executiv din departamentul muzical al academiei, a creat cântecul pentru filmul independent, cu tematică creştină, „Alone Yet Not Alone”.

Proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților sibieni

0

Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu desfăşoară, în perioada octombrie 2013 – iunie 2014, proiectul naţional „Necenzurat”, unde vor fi implicaţi peste 300 de adolescenţi. Proiectul are ca scop prevenirea consumului de droguri în şcoli și se adresează adolescenţilor cu vârste între 12 şi 14 ani, având la bază modelul influenţei sociale, proiectul fiind deja testat cu succes în 7 ţări europene.
Obiectivul general al proiectului vizează formarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri.

Universitatea Craiova se mută pe Municipalul sibian?

0

Iubitorii fotbalului din Sibiu sunt aproape de a vedea din nou fotbal de Divizia B. Şi asta datorită neînţelegerilor dintre Adrian Mititelu şi primaria Craiovei, probleme care ar putea împinge „Craiova Maxima” să se mute în judeţul Sibiu. Odată cu schimbările în cadrul clubului oltean, preşedintele Marin Condescu a confirmat că echipa olteană se va pregăti timp de 12 zile la Cisnădie. Cantonamentul va începe pe 8 februarie şi există ca variantă foarte plauzibilă şi importantă ca Universitatea Craiova să joace pe Municipalul sibian sau la Cisnădie partidele din liga secundă în cazul în care craiovenii nu se vor înţelege cu primăria sau Severinul.

Municipiul Mediaș marchează zece ani de promovare a nonviolenței în școli

0

În acest an se împlinesc zece ani de când în municipiul de pe Târnava Mare sunt organizate la Biblioteca Municipală ,,St.L.Roth” campanii, mese rotunde, seminarii, concursuri cu prilejul Zilei Mondiale a Nonviolenței în școli. Ziua de 30 ianuarie comemorează în școlile din întreaga lume moartea lui Mahatma Ghandi, un promotor al nonviolenței care a promovat ideea de educare în armonie, pace, respect, solidaritate între oameni. Pentru a întări mesajul acestei personalități mari indiene care spunea că ,,violenţa este arma celor slabi”, împreună cu voluntarii și reprezentanții Consiliului Local al Tinerilor se va desfășura o serie de acțiuni, atât în liceele din Mediaș, cât și la Bibliotecă.

Bărbat din Şoala, cercetat penal pentru braconaj

0

Un bărbat din Şoala a fost identificat în cadrul unor activităţi desfăşurate de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în vederea prevenirii faptelor de braconaj. Sibianul se deplasa cu autoturismul pe raza fondului de vânătoare gestionat de Ocolul Silvic Mediaş, în afara localităţii Agârbiciu, când a fost oprit de poliţişti, în urma verificărilor efectuate fiind găsită asupra bărbatului o armă de vânătoare cu glonţ, prevăzută cu luneta, pentru care nu deţinea autorizaţie de vânătoare.  

Notarul Răzvan Mărginean, cercetat într-un dosar de cămătărie, a fost eliberat

0

Notarul sibian Răzvan Mărginean, cercetat într-un dosar de cămătărie alături de alți inculpați, a fost eliberat. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis recursul formulat de notar la ultima prelungiire a arestului preventiv. Pentru ceilalți doi inculpați din dosar, Bogdan Florin Jucan și Cătălin Marian Haiduc, instanța a respins cererea de eliberare, aceștia fiind cercetați în continuare în stare de arest.

Ilie Carabulea a fost arestat preventiv

Magistrații Tribunalului București au decis miercuri noapte arestarea preventivă pentru 29 de zile a omului de afaceri Ilie Carabulea și a lui Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliul de conducere al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), acuzați de corupție în dosarul „ASF-Carpatica”, anunță Agerpres. Judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă a celor doi, însă decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. În schimb, instanța a respins cererea DNA de arestare a lui Radu Mustățea, președinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, care are însă interdicția de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile.