Pentru cei care au făcut liceul în urmă cu un sfert de veac, Marele Canion nu e un mister, ci face parte din cultura generală temeinică pe care Școala românească ți-o dădea ca merinde pe drumul vieții. Spectaculos, adâncimea lui atingând pe alocuri mai bine de un kilometru și jumătate, iar lățimea aproape 30 de kilometri, a intrat în patrimoniul UNESCO. O prăpastie de netrecut, vizibilă în toată splendoarea ei înfricoșătoare doar din înaltul cerului (sau în filmele americane). Cam așa îmi imaginam prăpastia care-l despărțea pe Lazăr, ajuns în sânul lui Avraam, de bogatul nemilostiv, cel care se perpelea în iad. Că, de, mult hulita școală care se făcea înainte de așa-zisa revoluție îți mai dezvolta ceva: imaginația. 

Pe cale de consecință, cazul Iovan – ca să numim cu un nume de cod tragedia care a atins  inimile tuturor în ultimele zile – a fost aidoma unui fulger globular care a străluminat geografia politică a României. Marele Canion, prăpastia care s-a arătat în toată „splendoarea” ei cu acest tragic prilej, desparte iremediabil poporul român, Țara, cum o numeau cu respect profund străbunii, de haita hămesită și debusolată, grupată la hamuri, care, crezând că dacă trage cu dinții și aruncă cu laba din spate nisip în ochii prostului, conduce!

De-a dreapta prăpastiei e plin de anonimi celebri. În ei se sprijină România și în rugătorii din Carpați. Oameni simpli au rușinat structurile statulu, zicea presa. S-o credeți voi! Structurile statului sunt nerușinate! Oamenii simpli au fost doar Oameni cu frică de Dumnezeu care au sărit în ajutorul aproapelui, că așa i-a învățat Hristos din moși-strămoși.

De-a stânga prăpastiei, mulțime de farisei! Miniștri fără de  onoare, șefi infatuați ai diverselor structuri și un ping-pong deșănțat, cu răspunderea asumată odată cu funcția, prin jurământ. Prostia și incompetența,  cum spunea tatăl copilotului rănit în accident, au spulberat hainele împăratului. E gol!!

Cazul Iovan este o lecție de la Dumnezeu: români, suntem singuri!!!

Singuri în fața situațiilor neprevăzute, singuri în fața tagmei jefuitorilor, singuri în fața iudelor care ne-au scos la mezat. Iar oamenii simpli, care au rușinat structurile statului, au adeverit dragostea de aproapele în adevăratul înțeles al cuvântului și felul în care doar uniți românii pot învinge. Și cum realitatea „geografică” actuală, adică prăpastia aflată din iconomie Dumnezeiască între Țara și structurile statului român pare insurmontabilă, propun să începem să ne construim un stat după inima noastră, pe minunatul principiu strămoșesc „primus inter pares”, chiar aici unde ne aflăm, de-a dreapta Marelui Canion.

Când un regim politic autoritar „scapă situaţia din mână” utilizează o sintagmă clişeu împotriva membrilor opoziţiei numindu-i terorişti.

Asta se întâmplă la Kiev unde regimul pro-rus a adoptat legi în regim de urgenţă pentru a interzice protestele şi manifestaţiile. O situaţie similară o întâlnim şi la Ankara, unde regimul corupt al premierului turc, Recep Tayyp Erdogan a adoptat legi similare, în ciuda acuzaţiilor de corupţie a jumătate dintre miniştrii săi. 

Când am fost pipăit cu grijă de serviciile de securitate din aeroporturi, mi-am pus întrebarea, oare câte atentate teroriste au fost prevenite de la 9/11, prin confiscarea sticlelor de apă? Cedăm drepturile noastre pe care le considerăm „normale” şi considerăm adesea că lumea asta în care trăim este o „constantă”, ignorând lucruri subtile ce se insinuează în viaţa noastră.

La umbra „marii tragedii” aeronautice româneşti din acestă săptămână alterată de declaraţii politice în tuşe groase se ascunde un raport al Comisiei Europene asupra stării justiţiei româneşti, un acord financiar cu troica FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană ratat şi un ordin de ministru aberant. Ministerul Transporturilor a decretat în data de 21 ianuarie că avioanele fără pilot de un kilogram greutate şi dotate cu camere foto sau video sunt ilegale. Dacă nu au cameră, sunt în regulă! 

Deşi se ascunde sub formularea reglementarii spaţiului aerian, la altitudinea la care planează coţofenele, realitatea e cât se poate de simplă, autorităţile sunt scandalizate de posibilitatea de a pierde controlul informaţiei. Monopolul televiziunilor de ştiri ce ne invadează retina cu înmormântări şi colive ar putea fi sabotat de drone cetăţenilor. Realitatea cosmetizată a şantierelor patriei, a demonstraţiilor cu participarea a 50 de cetăţeni, dar difuzate la TV cu cadru strâns şi obişnuitele manipulări sunt puse în pericol de libertatea de informare şi saltul tehnologic al dispozitivelor moderne şi de reţelele de socializare. 

Realitatea dură este că orice guvern conştientizează astăzi că Twitter-ul, Facebook-ul şi Youtube pot fi mai devastatoare decât mogulii media, finanţările guvernamentale date pe sprânceană şi inscăunarea partizanilor politici în poziţii de decizie şi control ale statului. Dacă în Iran sau China statul filtrează Internetul, în România aflată sub presiunea internaţională constantă după reflexele antidemocratice ale puterii (legea amnistiei, modificări ale codului penal sunt exemplele recente), se joacă pe sub masă politica pumnului în gură. Între un baston de jandarm trimis cu pasiune în capul unui cetăţean şi ordinul 8/2014 al Ministerului Transporturilor e doar o diferenţă de nuanţă. Nu uitaţi libertatea nu poate fi apărată dacă cetăţenii nu îi cunosc şi îi apreciază valoarea…