Centrul de Agrement pentru Tineret Rîu Sadului găzduiește în acest sfârșit de săptămână, 19 – 22 decembrie, întâlnirea națională a Centrelor de Tineret. Proiectul area ca scop interacțiunea între coordonatorii și voluntarii din centrele de tineret din județele participante: Sibiu, Tulcea, Gorj, Dolj și Mehedinţi.
„Ideea de a realiza întâlnirea a venit în urma discuțiilor între cordonatorii centrelor de tineret și consilierii de tineret, în urma cărora s-a ajuns la concluzia că o serie de probleme sunt similare și pot fi rezolvate printr-o strategie comună și o colaborare cât mai strânsă în proiecte punctuale. Colaborarea între centre va face mai vizibilă activitatea acestora, va crește calitatea proiectelor de tineret prin folosirea eficienta a resurselor și a experienței.”, spune Ioana Bodea, Consilier Tineret DJST Sibiu.
Tineri din cinci județe se întâlnesc la Rîu Sadului
Spectacol de Crăciun inedit la Șura Mică
În 23 decembrie, de la ora 17:00, în Șura Mică are loc un spectacol de Crăciun pregătit de mici actori, copii ai școlii gimnaziale din comună. Spectacolul este în aer liber şi vor fi prezenţi primarul, preotul precum şi alte oficialităţi. Peste 50 de elevi ai şcolii gimnaziale din Şura Mică au urmat, în perioada 01 octombrie – 20 decembrie, cursuri de actorie şi comunicare prin teatru sub îndrumarea Companiei de Teatru BECOME, cu sprijinul Fundaţiei DoReMi Hope din New York, SUA.
Copiii de la Grădinița 42 au oferit cadouri copiilor defavorizați
Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, copii din grupa mare B a Grădiniței 42 din Sibiu au pregătit cadouri pentru copii cu vârste similare lor, provenind din familii defavorizate și aflați în evidența Crucii Roșii Sibiu. Cei mici le-au oferit chiar ei cadourile, în special haine și jucării. Acestea au fost donate de copii din grupa mare B și distribuite apoi copiilor din familii vulnerabile, prezenți la serbarea grădiniței. Cei mici și-au întâmpinat vizitatorii cu colinde, poezii și ceai cald și au oferit o lecție de umanism și solidaritate socială.
„Acțiunea a avut loc sub îndrumarea educatoarelor Romina Stroia și Ionela Toader și a directoarei Grădiniției nr. 42, doamna Maria Gândilă cărora le mulțumim pentru această inițiativă.”, a declarat Raluca Morar, director Crucea Roșie Filiala Sibiu.
Tinerii din Sibiu colindă astăzi în Piața Mare
Organizația Tinerilor din Sibiu va susține astăzi, 19 decembrie, de la ora 19:00, un concert de colinde tradiționale românești, în cadrul Târgului de Crăciun din Piața Mare.
„Crăciunul este un prilej de a ne bucura împreună cu cei dragi de Nașterea Domnului, de a îi ajuta pe cei nevoiași și de a transmite gânduri bune tuturor oamenilor care ne-au fost alături de-a lungul timpului. Am ales să aducem zâmbete și emoție pe chipurile celorlalți, unindu-ne într-o ceată de colindători numită Organizația Tinerilor din Sibiu.”, spun organizatorii.
Campania „CREDEM ÎN TINE” pe anul 2013 s-a încheiat cu succes
Și în acest an campania “Credem în Tine”, lansată de “Asociația Umanitară Alexandra Nanu”- AUAN și Asociația Internațională de Tineret “BECOME”, s-a încheiat, pe 15 decembrie 2013, cu un foarte frumos spectacol, inedit și apreciat , pe masură, de cei prezenți la eveniment. Spectacolul a fost la a 2-a editie și sperăm să devină un eveniment dorit, așteptat și de referință pentru publicul sibian, pentru o perioadă cât mai lungă de timp.
„Un zâmbet de Crăciun” pentru copiii din Centrul de Plasament Orlat
Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul Social în colaborare cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu au desfășurat zilele acestea, cu ocazia sărbatorilor de iarnă, proiectul „Un zâmbet de Craciun”, direcționat către copiii aflaţi în centrele de plasament. Copiii instituționalizați de la Centrul de Plasament din Orlat au fost invitați să petreacă o zi de vis în Sibiu. Peste 100 de copii împreună cu cadrele însoțitoare au sosit luni, 16 decembrie, în centrul orașului, unde au vizitat Târgul de Crăciun, au servit masa de prânz și au primit vizita lui Moș Crăciun, care le-a oferit pungi tuturor copiilor. Cei aproximativ 110 copii cu vârste cuprinse între 2 şi 17 ani, de la Centrul de Plasament din Orlat au fost însoţiţi de doamna directoare Daniela Neguţ şi de o parte a personalului pedagogic la Târgul de Crăciun.
Transportul rutier în vizorul inspectorilor ITM
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a desfășurat în cadrul unei campanii naționale o serie de controale în trafic și la sediul angajatorilor care desfăşoară activităţi de transport rutier de marfă şi de persoane. Astfel în domeniul relațiilor de muncă s-au făcut 15 controale. În urma acestora s-au dispus 66 de măsuri, 17 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 au fost amenzi în valoare de 5000 lei, și 12 avertismente. Neregulile constatate au ținut de registrul general de evidenţă a salariaţilor, încălcându-se prevederi din Codul Muncii.
Simfonia distrugerii
În România adie un vânt rece cu parfum de Crivăţ răsăritean aducând aroma din anii de” linişte şi pace”.
Aniversăm cu bucurie un an de succesuri şi râurile de lapte şi miere pentru România. Câinii cu covringi în coadă ne salută la colţ de stradă. Trăim bucuria generozităţii publice prin suprataxare, binele îmbrăţişării de boa constrictor guvernamental. Suntem un cumul de fericire guvernamentală împotriva voinţei noastre. Parlamentarii români ce exercită puterea în cadrul constituţional, au sărbătorit Ziua Drepturilor Omului printr-un maraton legislativ ce a stabilt din nou că cetăţenii sunt egali în faţa legii, dar unii sunt mai egali decât alţii.
Transformând contractul social în hârtie igienică, parlamentarii au rupt unilateral actul de convenienţă al relaţiei stat – cetăţean, conformarea voluntară faţă de lege se mistuie ca fumul. S-a amânat votul pe amnistiere, a picat Legea Minelor şi s-a modificat scandalos Codul Penal. Politicul nu a rupt femurul şi piramida nazală cetăţeanului, i-a spart doar arcada şi i-a frânt doi dinţi.
Dacă premierul României a amânat acciza pe motorină confruntându-se cu o grevă a transportatorilor, parlamentarii români au sancţionat revolta cetăţenilor ridicând preţios degetul mijlociu. Cu un Victor Ponta în contactul austral cu Obama, jucând din nou rolul centrului imaculat, România e salvată în extremis de ambasadorul german: ”Germania consideră că o lege care amnistiază pedepse de până la 6 ani de zile incluzând pedepse pentru corupţie adoptată de un Parlament al unei ţări membre a U.E. este prea mult pentru partenerii europeni.”
E scandalos când un telefon al ambasadorului german atrage atenţia Parlamentului mai mult decât revolta justificată a propriilor cetăţeni.
Şi pentru a nu lăsa această zi a simfoniei distrugerii geroase chiar fără roade, celebrăm bucuria reincriminării calomniei şi insultei. Bate un vânt rece de restauraţie în România. Fiecare indecizie, şovăială sau gest timid e un pas către căldura Republicii Belarus.
Iar noi nu mai avem un Vladimir Ilici să-l punem la pământ simbolic.
Românii paralele
Am trăit săptămâna aceasta o așa numită „marți neagră”, ce ne-a aruncat în prim-planul Uniunii Europene pentru legiferarea hoției la nivel înalt. România a fost astfel pusă la zid de oficiali ai Germaniei, Franței, Angliei ori Statelor Unite al Americii. Cu toții au fost intoleranți în privința modificărilor Codului Penal cu dedicație pentru parlamentari pentru a legifera mita, hoția și, implicit, corupția. Muștruluiți și trași de mânecă, liderii coaliției la guvernare și-au dat mâna să facă pasul înapoi. Chiar dacă scoți cuiul însă, gaura rămâne. Iar în ochii scrutători ai guvernărilor europene, lovitura de imagine dată României în urma votului distinșilor noștri parlamentari, în prag de Crăciun, pe principiul că poporul este prins de febra sărbătorilor și nu mai observă, este gravă și cu urmări pe termen lung. Practic, acești oameni, cărora noi le-am dat voturile noastre, au niște metehne și impulsivități, pentru care noi plătim scump. Iar gesturile lor arată că sunt preocupați de ei înșiși, în încercarea de a-și păzi locurile călduțe și a-și acoperi faptele cu iz penal.
Am văzut, de asemenea, un Pungești, satul din Vaslui unde localnicii protestează împotriva explorării gazelor de șist, sechestrat de jandarmi, după ce a fost declarat zonă specială de siguranță publică. Iar oamenii legii au patrulat cu scuturi și caschete, de parcă s-ar fi aflat la misiuni de menținere a păcii în zone precum Kosovo sau Afganistan, nu printre niște țărani știrbi și gârboviți, care dormeau pe pături și în corturi la -10 grade Celsius. Și am văzut un premier și un ministru de interne care aminteau de cenzura comunistă și de sintagme gen „Cine nu e cu noi e împotriva noastră”.
În același registru, un ministru, total paralel cu România reală, cu suferința românilor care se luptă să supraviețuiască într-un sistem sărac și discriminator, visează festivaluri Shakespeare din banii alocați bolnavilor cu virusul HIV. Declarație plătită în cele din urmă cu demisia.
Între timp, facturile la căldură copleșesc salarii mizere și pensii minuscule, datoriile la bănci cresc, executările silite a sute de mii de români sunt în floare, iar statisticile ne plasează tot la coada clasamentelor în ceea ce privește sănătatea, bunul trai, gradul de fericire sau speranța de viață.
În acest context regăsim decizii, gesturi și vorbe ale politicienilor ori șefilor de instituții numiți după culoarea de la guvernare, care parcă nu se mai intersectează pe nicăieri cu ceea ce au nevoie cei pe care-i guvernează.
Avem 2 Românii paralele, care o dată la 4 ani se întâlnesc într-un singur punct: în campania electorală.
Ioana Crăciunescu revine pe scena Teatrului Naţional din Sibiu
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 20 decembrie, ora 17:00, avanpremiera spectacolului „Sufleorul fricii” de Matei Vişniec. Evenimentul va avea loc la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.
Ioana Crăciunescu revine pe scena Teatrului Naţional din Sibiu într-un one woman show tulburător, despre o lume supusă fricii, despre împărăţia groazei învelită în catifea, despre coşmarul ce s-a adeverit a fi utopia comunistă. Scris de Matei Vişniec, în vremea studenţiei sale, „Sufleorul fricii” (1977) este un monolog construit asemenea unei parabole, combinând absurdul, comicul şi tragicul. Ioana Crăciunescu propune o lectură graţioasă şi simplă a acestui monolog, într-o formulă care se adaptează nu doar spaţiilor clasice, dar şi teatrului de stradă sau teatrului de cafenea.
Lansarea volumului „Rromii povestesc”
Casa Artelor a găzduit miercuri, 18 decembrie, lansarea volumului de interviuri „Rromii povestesc”, conceput de Oana Burcea, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA. Evenimentul a adus împreună, publicul şi protagoniştii întâmplărilor relatate. Între paginile publicaţiei se regăsesc istorisiri ce fac referire la modul de locuire din trecut, la experienţa deportării în Transnistria, la obiceiuri de nuntă, sau la momentul naşterii. Textul este însoţit de fotografii realizate în comunităţi tradiţionale de rromi, de Maurizio Marchesini, care a declarat: „Suntem norocoşi, eu şi Oana, că am avut posibilitatea de a lucra în ultimii zece ani cu rromi şi pentru rromi. Acum, după atâţia ani de mers în comunitatea lor, credem că ştim multe despre ei. Totuşi, ei ne surprind permanent. Este ca şi când ai asista la un continuu spectacol, fără a plăti bilet. La început am avut pretenţia să credem că noi îi învăţăm pe ei lucruri, dar acum sunt convins că noi învăţăm mai multe de la ei, despre modul de a vedea familia, viaţa. ”
Fraza „I’ll be back” desemnată cea mai bună replică dintr-un film
Fraza „I’ll be back”, rostită de Arnold Schwarzenegger, starul francizei „Terminator”, a fost desemnată cea mai bună replică dintr-un film din toate timpurile, clasându-se pe primul loc într-un sondaj realizat de platforma online LOVEFILM. Un sfert (25%) dintre participanţii la sondaj au declarat că fraza „I’ll be back” („Mă voi întoarce”) rostită de actorul de origine austriacă în primul film din seria „Terminator”, lansat în 1984, este cea mai bună replică din cinematografie, din toate timpurile.


