Acasă Blog Pagina 6424

20 de ani de SMURD Sibiu, sărbătoriți cu un cutremur la Mall

0

Pentru a marca primii 20 de ani de când a fost înființat Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) s-au pregătit o serie de evenimente. Astfel, duminică, 17 noiembrie, de la ora 11:00 se declanșează un exercițiu demonstrativ cu forţe şi mijloace în teren, care are la bază scenariul unui cutremur semnalat în judeţul Sibiu. Este vorba despre producerea a numeroase pagube la Shopping City Sibiu, aflat pe DN 1, în zona administrativ-teritorială a localităţii Şelimbăr, cu victime multiple, fum și cu posibilitate de incendiu. Sărbătoarea primilor 20 de ani a fost marcată și în mesaje, dar și în acțiuni de premiere ce vor avea loc tot duminică.  

Dariana Nistor, noul președinte CJE Sibiu

0

În data de 12 noiembrie 2013, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, au avut loc alegerile pentru Consiliul Judeţean al Elevilor Sibiu, în cadrul cărora a fost aleasă noua conducere a CJE Sibiu. În urma alegerilor, Călin Cociş și-a încheiat mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Sibiu, funcţia fiind preluată de Dariana Nistor, de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu.

Şi-a tunat căruţa după bunul plac

0

Un pensionar în vârstă de 61 de ani din localitatea sibiană Blăjel s-a pus pe fapte mari. Acesta şi-a „tunat” căruţa după o  idee venită peste noapte. Practic, căruţa pensionarului are semanlizări stânga-dreapta, faruri, stopuri, claxon electronic,  dar şi un sistem audio la care sibianul ascultă muzica de petrecere preferată, toate aceste accesorii fiind legate la o baterie  electrică, care este încărcată odată pe lună. De asemenea, căruţa mai are în componenţă oglinzi retrovizoare, trusă de  scule, cheie de roţi, pompă aer auto, dar şi triunghi şi vestă reflectorizantă.

Ample acţiuni ale poliţiştilor, în acest weekend, pe toate drumurile din judeţ

0

Ample acţiuni ale poliţiştilor pe toate drumurile din judeţ. Timp de trei zile oamenii legii vor acţiona pe toate tronsoanele de drum naţional dar şi pe drumurile judeţene din Sibiu. Vor participa şi poliţişti de la ordine publică de la secţiile de poliţie rurală şi vor fi folosite toate aparatele radar din dotare iar scopul este acela de a preveni accidentele rutiere. Poliţiştii vor fi prezenţi în trafic începând de astăzi şi până duminică.

Romgaz îşi prezintă raportul financiar trimestrial

0

Cel mai mare producător şi furnizor de gaze naturale din România, Romgaz Mediaş îşi prezintă raportul financiar pentru perioada ianuarie-septembrie 2013. Astfel, pentru perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2013, societatea a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 2,6 miliarde RON, comparativ cu 2,9 miliarde RON realizată în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2012. Deşi preţul gazelor din producţia internă s-a majorat faţă de anul anterior, cifra de afaceri a societăţii a scăzut, atât datorită diminuării cantităţilor de gaze interne livrate, cât şi a celor din import.

Nicolae Barcan a fost desemnat Cetățean de Onoare al Sibiului

0

Titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu” i-a fost decernat domnului Nicolae Barcan, joi, 14 noiembrie, la Primăria Sibiu.
Nicolae Barcan (12 noiembrie 1923, Târgu Ocna, judeţul Bacău) trăieşte de peste 60 de ani în Sibiu, oraş în care s-a făcut cunoscut și remarcat nu doar în mediul artistic.

Basul rus Denis Sedov, în premieră la Sibiu

0

Basul rus Denis Sedov va susţine un recital vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:30, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu. Solistul revine cu această ocazie în România, după ce în luna aprilie a acestui an a participat la turneul Corului Catedralei Sf. Isaac din Sankt Petersburg, desfăşurat la Iaşi, Timişoara şi Brăila. Atunci, Denis Sedov a putut fi ascultat ca solist al acestui prestigios ansamblu coral, abordând un repertoriu de muzică sacră ortodoxă în binecunoscuta tradiţie clasică rusă.

Sibiul a lansat SIBIU CITY APP la Târgul de Turism al României

Aplicaţia SIBIU CITY APP, cel mai nou instrument de promovare a orașului, a fost  lansată de Primăria Sibiu la Târgul de Turism de la București. Aceasta este disponibilă pentru dispozitive tip smartphone şi tablete. Astfel, această nouă aplicaţie pentru smartphone are avantajul că poate fi actualizată în timp real, fiind foarte utilă în promovarea Sibiului în mediul online.

CLT Mediaș se implică în campania umanitară „Hrănește un zâmbet”

0

Tinerii Consilieri Locali din municipiul Mediaș se implică în campania umanitară „Hrănește un zâmbet”, inițiată chiar de ei. În consecință, aceștia au făcut astăzi cumpărături în valoare de 600 de lei dintr-un supermarket din oraș. Cu această ocazie, membrii consiliului local medieșean au dorit să dea un exemplu tuturor medieșenilor, cu speranța că și ei la rândul lor, vor dona pentru familiile defavorizate din Mediaș și satul aparținător Ighișul Nou.

48 de sancţiuni contravenţionale în urma controalelor la trecerile de cale ferată

0

Un număr de 48 de sancţiuni contravenţionale au aplicat în cursul zilei de ieri poliţiştii sibieni împreună cu cei de la transporturi, în urma controalelor la trecerile de cale ferată, efectuate în întreg judeţul Sibiu. Scopul declarat al acestor acţiuni a fost reducerea victimizării prin accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie la trecerea la nivel cu calea ferată.

Ambasadorul Olandei la București a fost prezent la Roșia, în cadrul unor acțiuni umanitare

0

Ambasadorul Olandei la București, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel a fost prezent zilele trecute în comuna Roșia din județul Sibiu, pentru a lua parte la o acțiune umanitară a fundației STICHTING KINDERHULP ROEMENIE din Olanda. Acțiunea a constat în ajutoare alimentare, îmbrăcăminte, jucării pentru copii, saltele, dar și paturi pentru locuitorii comunei Roșia și a avut loc la Casa de Cultură și Sport.   

Noile poduri din cartierul Tineretului sunt aproape gata

După ce podul ce leagă străzile Londra și Viena din Cartierul Tineretului a fost deja finalizat, încă două noi poduri din cartierul Tineretului se apropie de finalizare. Este vorba despre noul pod de pe strada Deventer, executat de asocierea SC Drumuri şi Poduri şi SC Standard SRL, lucrările fiind realizate în proporție de 65%.  Până în prezent au fost amenajate structura de rezistenţă, rampele de acces şi urmează turnarea asfaltului şi configurarea trotuarelor. Noul pod va măsura 9,26 metri în lungime şi 12,50 metri în lăţime, valoarea lucrărilor fiind de aproape 500 000 de lei, fără TVA.