Acasă Blog Pagina 6486

O inmormântare și două încoronări

Mii de oameni au participat la funeraliile autoproclamatului rege al romilor, Florin Cioabă, înmormântat vineri, 23 august. Lângă sicriul tatălui, înainte de plecarea convoiului funerar, cei doi fii ai săi au fost încoronați ca regi ai romilor. Astfel, Dorin Cioabă, băiatul cel mare, a fost încoronat rege al romilor de pretutindeni, iar Daniel Cioabă, fratele său mai mic, rege al romilor din România. Pentru Dorin Cioabă s-a realizat o nouă coroană din 24 de monede de aur de 24 de karate, ce simbolizează titlul de rege al romilor de pretutindeni, iar Daniel Cioabă a moștenit vechea coroană și sceptrul tatălui său.

Trafic restricționat în Sibiu la înmormântarea lui Florin Cioabă

Traficul rutier în municipiul Sibiu se desfășoară astăzi cu mai multe restricţii determinate de procesiunea religioasă şi înmormântarea autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, şoferii fiind sfătuiţi să respectele semnalele agenţilor de circulaţie, iar cei care se află în tranzit să folosească şoseaua de centură.

Singura româncă medaliată la Campionatele Mondiale va fi prezentă la Sibiu

0

Duma Loredana este cea mai importantă prezenţă de la Campionatul Naţional de Dresaj Canin. Timişoreanca este primul instructor român din istorie ce a urcat pe podium la Campionatele Mondiale. Ea a fost medaliată cu bronz în anul 2012, la Roma.

Drum minat pentru Pustai

0

Dacă la prezenţa trecută în competiţiile internaţionale, drumul lui Cristi Pustai a fost detonat de către Austria Viena, acum cei de la Braga l-au minat pentru medieşean. Astfel, el şi echipa sa trebuie să îl parcurgă cu grijă deoarece la orice mică eroare, fie în tur sau retur, v-a exploda.

Liga 1: Gaz Metan Mediaş – Steaua Bucureşti

0

Gaz Metan Mediaş va juca sâmbătă seară pe teren propriu un meci extrem de dificil în compania campioanei Steaua  Bucureşti. Medieşenii au nevoie ca de aer de puncte, pentru a încerca să recupereze ceea ce a pierdut până acum, însă va  fi destul de greu să obţină o victorie în faţa unei echipe ca Steaua. Dacă alb-negrii vin după o  remiză cu Viitorul  Constanţa, roş-albaştrii vin după un egal pe teren propriu, jucat cu cei de la Legia Varşovia.

Un elev eliminat la probele de bacalaureat

0

Până astăzi s-au desfășurat două probe orale a bacalaureatului din toamna lui 2013. La prima probă, cea la limba română au fost prezenți 306 elevi, din totalul de 376 înscriși. Au absentat astfel 69 de elevi, iar conform Inspectoratului Școlar Județean, unul dintre cei prezenți a fost eliminat din examen în urma unor nereguli. Este vorba despre un elev de la Liceul Tehnologic din Cisnădie care a fost prins de profesori cu telefonul mobil asupra sa.

Muzică şi voie bună în acest 0weekend, la „Zilele Tineretului Medieşean”

Medieşenii vor avea parte la sfârşitul acestei săptămâni de două zile de distracţie. Municipalitatea medieşeană reia o tradiţie începută cu câţiva ani în urmă „Zilele Tineretului Medieşean”. Evenimentul este dedicat nu doar tinerilor ci tuturor medieşenilor. În Piaţa Corneliu Coposu, pe parcursul a două zile, 30-31 august 2013, vor avea loc spectacole de muzică şi divertisment.

Dorin Cioabă va fi încoronat vineri rege al romilor

În cadrul ceremoniei de înmormântare a fostului „rege al romilor”, Florin Cioabă, va avea loc și un moment al încoronării noului rege. Fiul cel mare, Dorin Cioabă, va fi cel care va primi coroana și sceptrul tatălui său, evenimentul fiind programat chiar înainte de plecarea convoiului funerar spre cimitir.

Unde ieșim ? 24 – 30 august

 

Sâmbătă, 24 august

 

Zilele baschetului, 24-25 august, ora 12:00, Parcul Tineretului

 

Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”, 24-25 august, ora 9:00, Muzeul ASTRA

 

Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane”, 23-25 august, ora 10:00, Piața Mare

 

Dacia Universal Art Project, 23-25 august, ora 10:00, Galeria Habitus, Piața Mică nr.1

 

Târgul de produse handmade „ArtBoutique”, 23-25 august, orele 11:00-21:00, Piața Mică

 

FOCUS Festival, Concert The Amsterdams, ora 20:00; Concert Toulouse Lautrec, ora 21:30, Concert ROA, ora 22:50, Piața Mică

Reciclare creativă, stencils și decoupage la tabăra Handmade din Ocna Sibiului

0

Peste 20 de tineri voluntari din Sibiu și Brașov au ales să-și petreacă vacanța de vară într-un mod activ și creativ, participând la tabăra zonală Handmade, desfășurată la Centrul de Agrement Ocna Sibiului.
Participanții au fost selectați din rândul celor interesați de handmade, cu experiență anterioară în voluntariat, fiind totodată o modalitate de a-i motiva pentru a se implica în activități și în anul următor.

Hainele spălate necorespunzător ne pot pune sănătatea în pericol

0

Atunci când spălăm haine trebuie să fim foarte atenți și să o facem corect. Dacă nu, sunt mari șanse de a ne pune sănătatea în pericol. De exemplu, spălarea rufelor la temperaturi scăzute nu distruge bacteriile, iar acestea ne pot afecta. Cercetătorii au descoperit că bacteriile potenţial dăunătoare din hainele pe care le spălăm nu sunt distruse la temperaturi joase, rezultatul fiind un „cocktail” de germeni.Nivelurile ridicate de bacterii găsite de microbiologi în maşinile de spălat şi pe hainele presupus curate i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să fie mai vigilenţi.

Legia, şansa medieşenilor cu Steaua lui Reghe

0

Primele cinci meciuri din campionatul României au constituit un adevărat eşec pentru Gaz Metan Mediaş. În acele peste 450 de minute jucate până acum, alb-negri au reuşit să strângă numai 2 puncte din cincisprezece posibile. Nu numai atât, ci prestaţia lor a fost una extrem de slabă, iar pe alocuri fără o idee clară de joc. Astfel, greşelile grave de management prin plecările lui Eric şi Breeveld chiar înaintea începutului Ligii I s-au făcut vizibile în fiecare partidă. De aceea, antrenorul Cristi Dulca a rămas într-un moment foarte dificil, iar clasarea în primele 10 reprezintă o simplă utopie. Mai degrabă, salvarea de la retrogradare pare singura luptă pe care fostul jucător al Rapidului trebuie să o ducă.

Acum la Mediaş vine cea mai bună şi mai în formă echipă din campionatul intern, Steaua Bucureşti. Gaziştii vor încerca să detoneze bomba şi să îi mai stea încă o dată în cale steliştilor. Totuşi, şansele gazdelor care păreau minime cu o săptămână în urmă au devenit reale datorită faptului că oaspeţii îşi vor odihni o parte din titulari pentru returul decisiv cu Legia Varşovia. Astfel, medieşenii pot scăpa de un Cristi Tănase ce traversează forma vieţii, de Bourceanu ce controlează mijlocul terenului ca nimeni altul la noi, de maşina Popa a cărui baterii par că nu se mai termină, de invincibilul în aer Lukas Szukala şi de unul din tinerii şi potenţii Iancu şi Stanciu.
Gaz Metan-Steaua Bucureşti se va disputa sâmbătă cu începere de la ora 21:30 şi va fi transmis pe Digi Sport.