Acasă Blog Pagina 649

Ultimul 23 august sărbătorit. Între nostalgia bătrânilor, istorie factuală și critici post-decembriste

Istoria României este plină de momente senzaționale și grandioase, unele cu o mare semnificație și încărcătură  națională, identitară  și patriotică, altele foarte dureroase și controversate.

Istoria celui de-Al Doilea Război Mondial a fost suficient și aproape integral expusă în cadrul miilor de pagini din lucrările de specialitate sau de popularizare, însă trebuie să afirmăm că rolul României în acest război rămâne unul însemnat, iar acțiunile românilor în cadrul războiului vor fi notabile și determinante mai ales în ceea ce privește trasarea viitoarei direcții a României în politica națională și internațională.

Informațiile privind rolul jucat de România în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial sunt complementare pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra întregii istorii a acestei conflagrații politico-militare, iar faptele și evenimentele desfășurate în timpul conflictului, în țară și în afara ei, au o importanță națională, regională și chiar locală, evenimentul încă marcând memoria colectivă a românilor de pretutindeni și a familiilor românești care au pierdut membri valoroși în lupta pentru apărarea țării.

Istoria unei țări trebuie studiată, documentată, scrisă și asumată așa cum este ea, cu bune și rele, prin urmare, amintim de rolul jucat de România aflată sub influență fascistă, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe scurt, România a luptat cea mai mare parte a războiului de partea Puterilor Axei, ca o binecunoscută aliată a Germaniei naziste.

După ce România pierde o treime din teritoriul său în urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940 și a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, regele Carol al II-lea se vede nevoit să abdice și să părăsească țara în favoarea tânărului său fiu, Mihai I. În fruntea guvernului ajunge generalul Ion Antonescu, Constituția fusese anulată, iar Parlamentul dizolvat, fapt care i-a permis lui Antonescu să își traseze mai ușor drumul spre putere, astfel că la data de 6 septembrie 1940, el se declară Conducător al Statului și își asumă o parte din puterile constituționale ale regelui. Practic, România devine un fel de dictatură militară, în care Antonescu deține puterea, fiind un fel de dictator care își autoconferise puteri discreționare în cadrul guvernului.

Guvernul în fruntea căruia Antonescu ajunsese era format în mare parte din membri ai Mișcării Legionare, așadar, această colaborare între general și legionari va da naștere Statului Național-Legionar. Această formă de guvernare nu avea să reziste mult, întrucât legionarii ajung să organizeze o rebeliune, declanșând un război civil spre finalul lui ianuarie 1941, care a fost aspru și eficient reprimat de armata română sub conducerea lui Antonescu, astfel legionarii fiind înlăturați de la putere. Dictatura lui Antonescu (care va căpăta titlul și rangul de mareșal după implicarea României pe frontul de est) devine acum cel mai vizibilă, iar în contextul alianței cu Axa, România decide să se alăture Germaniei, în 22 iunie 1941, în campania împotriva Uniunii Sovietice, cu speranța redobândirii a unor teritorii pierdute anterior. Bătălia de la Stalingrad s-a dovedit a fi un dezastru pentru armata germană, fapt care a schimbat situația pe front. Devenise clar faptul că Germania va fi învinsă, însă Antonescu decide să rămână alături de Hitler până la capăt, nedorind să-și încalce cuvântul de militar dat în acest sens, și sperând la o schimbare a situației în favoarea României.

România a fost astfel pusă în fața riscului de a fi înfrântă în război, iar situația ei devenise critică în martie 1944, când trupele sovietice au înaintat și au pătruns pe teritoriul României. Acest fapt a stârnit reacția clasei politice și intelectuale românești și a regelui Mihai I al României, care devenise principalul artizan al insurecției ce avea să vină. Opoziția se temea de faptul că viitoare amânări vor ruina șansele României de negociere cu Aliații și, mai ales, cu Sovieticii. Regele Mihai s-a bazat pe un Bloc Național Democratic, format din naționali-țărăniști (conduși de Iuliu Maniu), liberalii lui Constantin I. C. Brătianu, social-democrații, notabil fiind Titel Petrescu, și comuniștii, în fruntea lor fiind Lucrețiu Pătrășcanu.

Antonescu îl primește pe regele Mihai în audiență și își exprimă refuzul de a încheia armistițiu cu sovieticii, așadar, regele Mihai se vede nevoit să îl demită pe Antonescu din funcția sa de prim-ministru al țării, și să ordone arestarea sa. Antonescu își pierde acum puterile sale dictatoriale și titlul de Conducător al Statului, iar România își încheie alianța cu Puterile Axei. Momentul este cunoscut în istoriografia românească ca lovitura de stat de la 23 august 1944. Lovitura de stat dată de regele Mihai permite României să înceapă tratativele cu Aliații și o colaborare militară cu URSS-ul. Trupelor germane li s-a ordonat să părăsească țara, iar la opoziția Germaniei, armata română a fost nevoită să întoarcă armele împotriva foștilor ei aliați. România declară război Germaniei și Ungariei și va lupta de acum alături de Aliați până la finalul războiului.

Evenimentul 23 august 1944 a fost cu siguranță un punct de cotitură în istoria României și a schimbat soarta acestei țări. Poate considerat de unii un moment al triumfului românesc, care a salvat țara și teritoriile ei de la o soartă mai cruntă, poate considerat de alții un moment al decăderii românești, care a condamnat-o la un regim care a fost o bună parte de timp obedient Moscovei, apoi s-a transformat în dictatura națională a unui lider excentric, momentul 23 august 1944 a fost un moment decisiv și foarte important din istoria țării, care poate fi încă dezbătut și discutat. Importanța și semnificația acestuia a crescut radical mai ales în perioada dictaturii comuniste, când evenimentul este declarat ca ziua națională a României.

Acest lucru a fost reglementat prin Hotărârea guvernamentală nr. 908 din 18 august 1949, când Consiliul de Miniștrii, întrunit într-o ședință, declară ziua de 23 august 1944 ca zi de sărbătoare națională. Documentul laudă Armata Roșie ca armată eliberatoare și atribuie reușita mișcării Partidului Comunist Român. Așadar, în timpul dictaturii comuniste, evenimentul devine un fel de simbol național, este văzut ca fiind victoria și triumful comunismului asupra fascismului. Momentul primește o denumire și mai onorifică și oficială, spre sfârșitul perioadei comuniste, când la propunerea lui Nicolae Ceaușescu ziua insurecției armate devine ziua „Revoluției de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”.

Sibiul și însemnătatea lui 23 august

Deși informațiile parcurse până acum se subscriu istoriei mari și generale a României, ele pot fi relevante și pentru o istorie regională sau locală, cum ar fi istoria unui oraș precum este Sibiul. Sibiul a fost, este și va rămâne unul din marile și cele mai importante orașe ale Transilvaniei, așadar este firesc ca evenimentele din 23 august 1944, dar și evenimentele din timpul dictaturii comuniste legate de ziua națională 23 august 1944, să aibă un puternic ecou și în Sibiu, și să fie semnificative pentru populația sibiană.

Cronicile și presa vremii din Sibiu ne relatează faptul că evenimentele zilei de 23 august 1944 au răsunat și în Sibiu, întrucât sibienii au auzit și ei apelul făcut de rege la radio, cum că starea de război dintre România, Rusia, Anglia și Statele Unite ale Americii, a luat sfârșit.

Celebrarea zilei naționale la Sibiu s-a desfășurat așa cum probabil multă lume se așteaptă, cu mult fast și cu o multitudine de evenimente culturale organizate de clasa muncitoare. Dacă ne referim la presa vremii sau la cronicile sibiene, putem observa din start o tendință a sibienilor de a preîntâmpina ziua națională, întrucât seria de evenimente culturale începe cu câteva zile înainte de data propriu-zisă, fiind fie inaugurate monumente sau clădiri culturale, fie fiind organizate reprezentări de teatru, cumva anticipând festivitățile impresionante ce aveau să vină. În unele ocazii, spiritul festiv nu pleca de îndată din Sibiu, la câteva zile după data de 23 august sibienii încă luând parte la evenimente culturale sau organizând diferite momente artistice sau culturale de diverse forme.

Cu ocazia zilei naționale, Sibiul comunist trecea printr-o efervescență deosebită, fiind organizate diverse manifestări grandioase, care ofereau un prilej de bucurie sibienilor, aceștia participând în numere foarte mari la acestea. Fie că vorbim de manifestații și demonstrații ale muncitorilor, fie că ne raportăm la binecunoscutele parade militare, sibienii trăiau din plin această zi și îi înțelegeau și conștientizau sensul și semnificația sa patriotică. Toate categoriile de vârstă din oraș se integrau în această atmosferă de sărbătoare și își aduceau cumva contribuția la buna desfășurare a evenimentului, fie participând la manifestații, fie asistând și aplaudând spectacolele care se desfășurau în fața lor.

În cadrul paradelor militare, aveau loc defilări ale trupelor din armata română, ale gărzilor patriotice și ale miliției, desfășurate în zonele centrale ale orașului, precum Piața Mare (Piața Republicii și apoi Piața 7 noiembrie, în memoria revoluției bolșevice) și str. Nicolae Bălcescu (B-dul 23 august). Sibiul nu a fost niciodată lipsit de importanta defilare a muncitorilor români. În cadrul acesteia, numeroase coloane de muncitori, țărani, studenți, profesori și pionieri, defilau prin zonele cele mai importante ale orașului, precum bulevarde principale și străzi centrale. Participanții purtau asupra lor steaguri, portrete ale liderilor comuniști români (îndeosebi Nicolae Ceaușescu) și sovietici, și pancarte cu lozinci. Pe lângă manifestațiile muncitorești și impozantele parade militare, în perioada comunistă sibianul de rând mai asista cu ocazia zilei naționale la momentul solemn al depunerii unor coroane cu flori în Cimitirul Eroilor, cinstind eroii căzuți pe front în război și aducând un omagiu vitejiei acestora.

În categoria evenimentelor culturale se mai regăseau spectacolele de teatru, jocurile și activitățile culturale, momentele artistice precum dansuri populare și cântecele patriotice și, desigur, recitalurile de poezii, remarcându-se aici pionierii și tinerii din UTC. Toate aceste evenimente culturale îl ovaționau pe lider și realizările sale și glorificau regimul comunist.

A fost firesc ca sărbătoarea zilei naționale să capete și un caracter politic, foarte emblematice și esențiale fiind mitingurile organizate de către conducătorii comuniști. În cadrul acestora, membrii de partid mai însemnați sau lideri fruntași țineau discursuri prin care subliniau rolul fundamental pe care Partidul Comunist Român l-a jucat în dezvoltarea și prosperitatea țării, meritele acestuia în toate domeniile, și discursuri prin care îl lăudau pe lider și realizările sale și aclamau regimul comunist.

Întregul oraș era împânzit de astfel de evenimente și de spiritul național comunist, astfel că atât evenimentele culturale, cât și cele politice erau organizate în spații dedicate și amenajate în acest sens, precum piețe sau case de cultură. Propaganda era covârșitoare și foarte eficientă, în întregul oraș fiind atârnate postere și bannere cu lozinci și mesaje propagandistice, iar presa devenea foarte activă în această perioadă a anului, publicând texte și articole dedicate evenimentului național. Manifestațiile organizate induceau o atmosferă festivă și ceremonială marcantă, mulți sibieni chiar bucurându-se de amploarea și anvergura evenimentelor organizate, însă indiferent de dorința cetățeanului de a participa, este foarte cunoscut faptul că participarea oamenilor era obligatorie, iar absența de la ceremonii putea atrăgea sancțiuni grave și observații, iar în unele cazuri puteau apărea chiar consecințe drastice.

Sibienii au intrat în horă de voie sau nevoie

Studiind presa vremii și sursele istorice, se poate observa faptul că în Sibiu evenimentele festive au de la an la an un caracter repetitiv, existând o tendință de reproducere fidelă a evenimentelor din anii anteriori, însă ocaziile speciale, precum aniversarea cifrelor rotunde a eliberării, precum 10 ani de la eveniment, 20 sau 30 de ani, veneau și cu particularități și diverse schimbări, fiind observată o creștere în amploare și în diversitate a evenimentelor organizate, iar sărbătoarea căpătând astfel noi dimensiuni.

Sibiul începe să sărbătorească ziua de 23 august încă înainte să fie reglementată prin lege, în 1946 fiind consemnată prezența a zeci de mii de cetățeni la evenimentele festive. În 1947, observăm aceeași atitudine, 23 august fiind sărbătorit la Sibiu cu un miting și serbări în Teatrul Municipal. În 1949, sărbătoarea devenind oficială, oferă sibienilor prilejul de a participa la numeroase manifestări cultural-sportive, acestea fiind organizate în întreprinderile și instituțiile sibiene, iar în aceeași zi, miliția își ia angajamentul să elibereze noile buletine de identitate. Anii următori prezintă o situație similară, ziua națională fiind serbată prin demonstrații și manifestații.

În 1952 este consemnată o prezență covârșitoare în Piața 7 Noiembrie, un număr de peste 40.000 de copii, femei și bărbați din clasa muncitoare luând parte la un miting dedicat zilei de 23 august. Un an mai târziu este înregistrată cifra de peste 50.000 de sibieni participanți în Piața 7 Noiembrie. Cu această ocazie, pentru ca evenimentele să se desfășoare în condiții optime, autoritățile au decis să oprească tramvaiele numai în locurile în care se intersectează liniile de tramvai, iar restul opririlor să fie desființate temporar. În anii următori se prezintă situații similare, mitinguri, demonstrații ale muncitorilor și ceremonii de înmânare a medaliilor și ordinelor.

În 1957, în prim plan ajunge și Piața Gării, fiind organizat pentru prima oară mitingul în acea locație. În 1958, relatările istorice și presa vremii au pus mult accent pe depunerea coroanelor de flori în Cimitirul Eroilor. Anul 1959 are o desfășurare similară a evenimentelor festive, însă prezintă și mici detalii interesante precum: cu ocazia zilei naționale, în Piața Cibin au fost executate 150 de mese de beton pentru a deservi muncitorilor pentru desfacerea produselor în bune condiții; școala Nr. 1 din Sibiu inaugurează cu această ocazie o expoziție: „Din munca și activitatea orbilor”.

Startul carelor alegorice în cinstea partidului

În anul 1960, presa vremii dedică câteva pagini festive în cinstea celei de-a 16-a aniversări a eliberării de sub fascism. Manifestările culturale capătă amploare: în Piața Republicii se desfășoară manifestația oamenilor muncii, în Piața Gării are loc mitingul politic, iar în Dumbrava Sibiului are loc „serbarea câmpenească”, după cum o numește limbajul epocii, probabil în cinstea muncilor agricole. Anii următori prezintă multe similarități, însă anul 1963 oferă un detaliu particular interesant: cu ocazia zilei naționale, la Sibiu s-a celebrat eliberarea de sub fascism cu mult fast, fiind aduse chiar care alegorice. În 1964, ziarul „Flacăra Sibiului” apare color ca un număr festiv, în 8 pagini, vorbind despre „Insurecția armată antifascistă”. Tot atunci au loc manifestații și parade ale muncitorilor sibieni sub numele de „20 de primăveri”. În anii următori se repetă mitingurile și momentele artistice din Dumbrava Sibiului, iar în 1967, în cadrul imensului miting dedicat eliberării de sub fascism, a vorbit Karlheinz Reschner, secretar al C.O. Sibiu al P.C.R. Se organizează mai multe serbări câmpenești.

Anul 1968 este și el foarte interesant, întrucât ne aduce aminte de momentul invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Cu această ocazie, se anunță un comunicat C.C. al P.C.R. prin care partidul își exprimă îngrijorarea ca urmare a pătrunderii trupelor sovietice în Cehoslovacia. Sibienii se arată solidari și își exprimă regretul și simpatia. Au loc apoi mitinguri și demonstrații muncitorești, precum și sărbătorile câmpenești. Sibienii mai au un prilej de sărbătoare în această zi. Cu data de 23 august, sibienii îl cinstesc și serbează pe sportivul sibian Ion Ganea, dublu campion național în 1968 la sărituri de pe platformă și trambulină. În apropiere de momentul sărbătorii, în 1969, cu câteva zile înainte de data de 23, s-a inaugurat Casa Artelor din Piața 6 Martie (Piața Mică).

Un sfert de secol de aniversare

Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a zilei naționale și a momentului eliberării de sub fascism, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Județean a ținut o sesiune jubiliară. Au fost organizate sesiuni festive ale Consiliilor Municipale și Orășenești, iar în cadrul unui miting, Aurel Cristea a vorbit despre realizările orașului în cei 25 de ani de la eliberare. Sunt înmânate apoi ordine și medalii, sunt organizate defilări militare și muncitorești, iar la București sunt trimise din Sibiu mesaje și telegrame de felicitări. La câteva zile după, în Sibiu vine în turneu Teatrul „C. Nottara” din București, cu piesa „Când luna e albastră”.

În 1970, cu 2 zile înainte de 23 august, dar în anticiparea serbării, în Sibiu este vernisată expoziția de pictură a unui tânăr artist, Eugen Tăutu. Au loc parade militare și demonstrații muncitorești, iar în București, 6 plasticieni sibieni au prilejul de a-și expune lucrările la Galeriile de Artă „Apollo”. Acest nou deceniu nu prezintă mari diferențe, notabil fiind totuși anul 1973, când sibienii au preîntâmpinat spiritul 23 august inaugurând în Sala Sporturilor din Municipiul Sibiu expoziția „Expo 73”, altfel cunoscută ca Expoziția județeană a produselor de consum. A fost inaugurată tot pe atunci și Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, în prezența primului secretar al C.J. al P.C.R., Richard Winter. Câteva zile mai târziu se deschide librăria „Luceafărul”. Evenimentele culturale urmează și în acest an același tipar.

1974, alt punct de cotitură la Marea sărbătoare

Anul 1974 vine cu o modificare interesantă și semnificativă, întrucât pe 23 august, pentru prima dată, adunarea festivă dedicată triumfului împotriva fascismului și comemorării celei de a 30-a aniversări a acelui moment istoric, este organizată în stadionul „Voința”. Acolo se vor desfășura ceremonii de înmânări a medaliilor și a ordinelor. 1977 este anul în care, aproape concomitent cu ziua de 23 august, Sibiul găzduiește Balcaniada de călărie. Aproximativ 500 de delegați vin și participă la defilările muncitorești organizate cu ocazia zilei de 23 august. Un an mai târziu, în Sibiu se urmează același șablon al evenimentelor, notabil fiind de data aceasta interviul cu primarul municipiului, Nicolae Hurbean, pe tema „Despre ce sunt și ce vor să fie Sibiul și sibienii”. Tot pe atunci are loc și „Întâlnirea pe Transfăgărășan”, când județele Sibiu și Argeș au prezentat momente artistice la Cascada Bâlea. În 1979, la Casa de Cultură a Sindicatelor, a fost organizat un simpozion: „35 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă”.

În următorul deceniu, situația nu s-a schimbat cu mult, în mare parte evenimentele festive și ceremoniile urmând același tipar și având aceeași formă și desfășurare, mai notabil fiind poate anul 1984, când s-au împlinit 40 de ani de la eliberarea de sub dominația fascistă.

Final de 23 august la Sibiu. Cum a fost în `89 în oraș

Cel mai interesant moment de analizat ar fi anul 1989, anul Revoluției Române, pentru a putea să observăm evoluția și modul de desfășurare a acestei sărbători în contextul în care țara era cuprinsă de valul revoluționar și de spiritul de luptă care se dedica răsturnării regimului comunist. Conform surselor cronicare, ziua națională a fost sărbătorită în același format ca și până acum, fiind organizate mitinguri politice și adunări festive, depuneri de coroane de flori la Cimitirul Eroilor, înmânări de medalii și ordine, defilări muncitorești și militare, organizarea serbărilor câmpenești. Momentul este destul de important întrucât sunt comemorați 45 de ani de la ziua eliberării, iar presa radiază de efervescența spiritului patriotic, astfel că în publicațiile sibiene sunt redate foarte precis evenimentele festive de la București și cuvântările ținute de fruntașii P.C.R., mai ales cea a liderului Nicolae Ceaușescu.

Ca o introducere la articolele care descriu evenimentele culturale, presa face o scurtă incursiune în istoria evenimentului de la 1944, amintind cititorilor de însemnătatea acelui moment istoric, și făcând un elogiu partidului comunist, subliniindu-i contribuția și reușita în acest sens. În mod firesc, presa redă cu lux de amănunte și evenimentele desfășurate la Sibiu din acest an comemorativ. Încă din primele ore ale dimineții, în Sibiu se putea simți entuziasmul creat de sărbătoare, toate arterele principale care duc spre Piața Unirii fiind animate de oameni. Grupurile de muncitori își dăduseră întâlnire cu ocazia evenimentului în curțile întreprinderilor și pe marile platforme industriale de Vest și de Est, în fața cooperativelor meșteșugărești și a unităților comerciale și social-culturale.

În jurul orei 8 dimineața, coloane imense de muncitori porneau spre Piața Republicii într-o defilare foarte impresionantă, având cu ei care alegorice, medalioane, pancarte cu lozinci, drapele și portrete ale cuplului Ceaușescu. Se strigau lozinci însuflețitoare și chemări și urări puternice la adresa partidului, a patriei și a clasei muncitoare. Sibiul se bucurase în acel an de fonduri de investiții alocate de stat, cunoscând în acel an o dezvoltare profundă, care începuse mai ales după Congresul al IX-lea, conform celor afirmate de presa vremii. Cele mai frecvente și energizante lozinci ale muncitorilor, înscrise și pe pancarte, erau cele la adresa conducătorului, peste tot prin piață putând fi auzite fraze precum: „Ceaușescu reales, la al XIV-lea Congres”, „Ceaușescu – P.C.R.”, „Stima noastră și mândria – Ceaușescu – România”, „Ceaușescu – muncitorii”, „Ceaușescu și poporul”, „Ceaușescu – tinerii”.

Tribuna oficială a fost instalată în fața Parcului Astra, acolo au luat loc membri ai birourilor comitetelor județean și municipal de partid, ai comitetelor executive ale consiliilor populare județean și municipal, ai conducerilor organizațiilor de masă, conducători de întreprinderi și instituții, membrii de partid, ofițeri ai forțelor armate. La ora 9, în tribuna oficială a urcat Nicu Ceaușescu, membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., însoțit de membrii secretariatului Comitetului județean de partid. Fanfara și cei prezenți intonează Imnul de stat al Republicii Socialiste România. Defilarea este deschisă de gărzile patriotice.

Gărzile au oferit oamenilor un spectacol pe cinste, fiind bine organizate, și foarte mândre, întrucât ele primiseră recent o distincție onorabilă, „Ordinul Apărarea Patriei”, clasa I, pentru rezultatele deosebite de care au dat dovadă în misiunea de slujire a patriei și a liderului ei socialist. Gărzile purtau drapelul de luptă, semn al voinței de luptă a membrilor. Întreprinderile din partea cărora au defilat gărzile au fost: „Steaua Roșie”, „Independența”, I.P.A.S., „Balanța”, „Drapelul Roșu” și I.U.P.S. Tot sub egida Comandamentului Județean al Apărării, defilează în continuare, în costume albastre, detașamentele de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei. În Piața Unirii apoi apar detașamentele de apărare civilă, aparținând întreprinderilor „13 Decembrie”, „Drapelul Roșu”, Balanța” și I.P.A.S.

Tot în cadrul acestei defilări se prezintă echipele, grupele și posturile de prim ajutor și ale Crucii Roșii. Ulterior, o altă defilare își anunță începutul, cu carele alegorice ale colectivelor de muncă din industria municipiului Sibiu. Impresionante au fost colectivele de muncă din industria construcției de mașini, a utilajelor tehnologice și grupările oamenilor muncii din domeniul transporturilor (Auto, dar și din Calea Ferată). Și constructorii de locuințe și de obiective industriale au avut o defilare spectaculoasă, fiind desigur completați de colectivele de muncă din industria exploatării și prelucrării lemnului și a materialelor de construcție.

Un aport însemnat la paradă l-au avut și cei care muncesc în industria alimentară și cei din alte ramuri economice active în municipiul Sibiu. Prin fața tribunei oficiale au trecut și muncitorii din domeniul comerțului. Demonstrația a fost deschisă de oamenii munci de la O.J.T. Sibiu, urmați de cei de la I.C.S.A.P. Prin fața tribunei oficiale au mai trecut și oamenii muncii din cadrul I.C.S.M.I., I.C.S.M.A., I.E.R.T.I. și I.C.R.M. Coloana lucrătorilor comerciali a fost închisă de colectivul I.R.U.C. Sibiu. Serviciile de Poștă și de Telecomunicații au luat parte, de asemenea, la paradă, precum și muncitorii din filiala Dacia Service Sibiu. Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești a avut o coloană impunătoare, a cărei drum era deschis de un măreț car alegoric, încărcat cu o gamă variată de produse.

Aproape 14.000 de meșteșugari cooperanți s-au prezentat la aniversare. În fruntea lor s-au aflat meșteșugarii de la „Gheata”. O ramură importantă a fost cea a muncitorilor din domeniul culturii, astfel că la paradă au defilat și colectivele celor două teatre și filarmonicii, colectivele instituțiilor de cultură și artă, colectivul Bibliotecii Astra, oamenii muncii din domeniul cinematografiei, iar coloana culturală se încheie cu colectivul de muncă al Complexului Muzeal sibian.

Sunetele de trompetă anunță intrarea în Piața Unirii a mândrului colectiv de pionieri și șoimi ai patriei din județul Sibiu. Purtătorii cravatelor roșii cu tricolor au fost doar câțiva dintre reprezentanții celor peste 80.000 de pionieri și șoimi din județul Sibiu. Pionierii raportează cu mândrie îndeplinirea angajamentelor organizațiilor lor și a muncilor patriotice. Ei apoi se angajează într-o serie de cântece și dansuri, exprimându-și bucuria de a trăi în R.S.R. și recunoștința față de cuplul dictatorial. O adevărată reprezentare a forței, virilității și tinereții a fost adusă de coloanele de sportivi, care purtau steaguri și steme ale patriei și partidului, steme ale „Daciadei” (competiția sportivă națională organizată la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu).

Sportivii sibieni au raportat obținerea unor succese și rezultate promițătoare în cadrul unor competiții naționale și internaționale. Cu aplauze îndelungate au fost primite gimnastele de la C.S.Ș. Sibiu. Apoi, prin fața tribunei oficiale au defilat reprezentanții sportivi ai celor mai importante asociații sportive sibiene: I.P.A. Sibiu, „Independența”, „Carpați Mîrșa”, „Voința”. Au mai defilat membri ai grupurilor sportive școlare, practicanți ai sporturilor cu motor și tehnico-aplicative. După paradă, drumul a fost deschis spre Dumbrava Sibiului, unde s-au desfășurat acele serbări câmpenești, în cadrul cărora sibienii au putut consuma bere, produse de patiserie și cofetărie, preparate tradiționale din carne, bunuri de larg consum etc., toate puse la dispoziția publicului de către organizațiile de agrement și unitățile de alimentație publică, puse în slujba Oficiului Județean de Turism și I.C.S.A.P., I.C.S.M.I., I.C.S.L.F. și AGROCOOP Sibiu.

Muzeul Tehnicii Populare a organizat pentru public mici momente artistice, fiind invitate ansambluri și formații de artiști amatori și profesioniști. Petrecerile și momentele cultural-artistice au debutat prin concertul fanfarei clubului din Turnișor, urmat apoi de Ansamblul de Cântece și Dansuri al Centrului de Creație și Cultură Socialistă „Cîntarea României” al Municipiului Sibiu. Apoi, în fața publicului s-a prezentat Ansamblul de Cântece și Dansuri Populare „Junii Sibiului”, urmați de formațiile de muzică ușoară și dansuri populare mixte ale Centrului „Cîntarea României”. Au mai interpretat ansamblul de cântece și dansuri „Doina Transilvaniei”, formații de muzică ușoară, folk, tarafuri de muzică populară, ale unor unități industriale și cooperative meșteșugărești din Sibiu.

Consultant, istoricul Rafael Țichindelean

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Împreună pentru Matei – un adolescent curajos care vrea să se ridice din nou în picioare

Un accident banal i-a schimbat viața. O căzătură de pe bicicletă l-a lăsat paralizat de la brâu în jos. Acum, Matei Chirica are 19 ani și luptă cu toate puterile pentru a-și recăpăta mobilitatea. Singura lui șansă se află la Institutul Guttmann din Barcelona, însă costul tratamentului – 60.500 de euro – depășește posibilitățile familiei.

Pentru Matei, viața s-a împărțit în două: înainte și după accident. Până nu demult, își trăia adolescența cu visuri și planuri – să termine liceul, să-și petreacă timpul cu prietenii, să se bucure de ultimii ani de liceu. Totul s-a schimbat brusc, în urma unei căzături de pe bicicletă.

„Medicii mi-au spus că am rămas paralizat de la brâu în jos. Tot ce știam despre viitorul meu a dispărut într-o clipă. Dar am ales să nu renunț. Chiar și din patul de spital, am reușit să dau examenul de bacalaureat. Vreau să îmi păstrez speranța vie”, mărturisește Matei.

„Îmi doresc să îmi revăd prietenii, să trăiesc o viață normală”

Astăzi, speranța lui este legată de tratamentul de specialitate la Institutul Guttmann din Barcelona, recunoscut la nivel internațional pentru recuperarea neuro-motorie. Cu ajutorul procedurilor medicale de acolo, tânărul are șansa de a recăpăta pașii și independența pierdute.

Costul tratamentului pentru următoarele luni este de 60.500 de euro – o sumă imposibil de acoperit doar de către familia sa.

„Îmi doresc să pot merge din nou la școală, să îmi revăd prietenii, să trăiesc o viață normală. Știu că drumul e lung, dar fiecare ajutor mă apropie de visul meu. Nu pot face asta fără voi”, spune Matei cu emoție.

Apel din partea Asociației „Salvează o inimă”

„Povestea lui Matei ne arată cât de fragilă este viața și cum, într-o clipă, totul se poate schimba. Dar ea ne arată și puterea uriașă a speranței și a solidarității. Matei este un luptător, însă are nevoie de o comunitate întreagă care să îl sprijine. Fac un apel către toți oamenii de bună-credință să fim aproape de el. Fiecare donație, oricât de mică, îl aduce mai aproape de visul de a merge din nou. Împreună putem să îi redăm nu doar pașii, ci și încrederea într-un viitor mai bun”, a declarat Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă”.

Cum putem ajuta

Asociația „Salvează o inimă” a deschis o campanie de strângere de fonduri pentru Matei Chirica. Orice contribuție, oricât de mică, înseamnă un pas în plus spre recuperarea lui.

Date pentru donații

· Donații online: https://salveazaoinima.ro/matei-chirica

· Denumire entitate: Asociația „Salvează o inimă”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO94RNCB0041182104010001

Cont EUR: RO67RNCB0041182104010002

Cod SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX (BCR)

Detalii plată: MATEI CHIRICA

Fiecare zi este un dar, fiecare gest de sprijin înseamnă o șansă pentru Matei. Împreună, putem transforma speranța lui în realitate.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Ai dreptul la bon fiscal! ANAF lansează o campanie de informare privind dreptul la bonul fiscal în domeniul HORECA

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează o campanie națională de informare prin care își propune să ajute cetățenii să își cunoască și să își exercite drepturile în relația cu operatorii economici, în special în domeniul HORECA (restaurante, baruri, cafenele, fast-food-uri etc).

În perioada 1 iulie – 17 august 2025, inspectorii antifraudă fiscală au desfășurat verificări în diverse locații din țară, pe baza datelor din sistemul Ro-e-Case de marcat electronice. Scopul a fost acela de a vedea dacă unitățile de alimentație publică respectă obligația legală de a emite bonuri fiscale pentru serviciile plătite în numerar.

Rezultatele acțiunilor antifraudă arată că, în anumite cazuri, clienții au primit doar note de plată sau înștiințări, fără bon fiscal. Această practică contravine legii și afectează corecta colectare a veniturilor bugetare.

Ce drepturi au clienții în HORECA?

  • La plata în numerar, clienții trebuie să solicite și să primească bonul fiscal, acesta fiind documentul obligatoriu care atestă tranzacția. În situația plăților prin card, clientul are dreptul să solicite emiterea și înmânarea bonului fiscal.
  • La plata cu cardul de credit sau debit, operatorii economici nu au obligația legală de a emite și înmâna bonul fiscal, însă acesta poate fi tipărit și oferit la cererea expresă a clientului.
  • În cazul în care comercianții refuză emiterea şi înmânarea bonului fiscal, cu excepţia situaţiei defectării aparatelor de marcat electronice fiscale când se emit chitanțe potrivit legii, clientul are dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.

ANAF pune la dispoziție o linie de contact

ANAF îi încurajează pe cetățeni să se implice activ în prevenirea și combaterea acestui fenomen. Prezența bonului fiscal este dovada plății serviciului și garanția că tranzacția a fost înregistrată si fiscalizată corect.

Pentru a facilita semnalarea cazurilor în care dreptul la bon fiscal nu este respectat, ANAF pune la dispoziție o linie de contact. Orice situație de acest tip poate fi semnalată la adresa de e-mail: [email protected], inclusiv prin transmiterea unei fotografii/scanări lizibile a documentului înmânat pentru plata serviciilor/bunurilor achiziționate, achitate cu numerar, fără emiterea și înmânarea bonului fiscal.

Pentru ca sesizările să poată fi analizate și soluționate cât mai eficient, ANAF îi invită pe cetățeni să transmită detalii relevante privind situația constatată, precum denumirea și adresa unității de alimentație publică, data și ora vizitei, precum și o scurtă descriere a evenimentului.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Cât vom plăti pentru impozitul pe locuințe?

Impozitul pe locuințe ar putea crește cu până la 70% în anumite localități din România, începând cu 1 ianuarie 2026, ca parte a unor măsuri de reformă fiscală, conform declarațiilor premierului Ilie Bolojan și vicepremierului Tanczos Barna. Această majorare este necesară în special în localitățile unde impozitele pe proprietate nu au mai fost indexate de mai mulți ani. 

În ceea ce privește destinația fondurilor obținute din majorările de impozit, Bolojan a precizat că vor fi încasate de autoritățile locale, reprezentând venituri suplimentare pentru bugetele acestora.

Banii vor fi încasați de către unitățile administrative

„Nu mai avem posibilitatea să direcționăm pentru autoritățile locale sau pentru alte categorii de cheltuieli sumele care au fost direcționate până acum, datorită volumului mare de investiții pe care l-a generat România și datorită cheltuielilor pe care nu le-am controlat la bugetul de stat. (…) Acești bani (din majorarea impozitelor – n.r.) vor fi încasați de către unitățile administrative din România și va fi, practic, un venit suplimentar pentru ele.

În aceeași proporție, sau mai puțin, asta se va decide în toamna acestui an, pentru că aceste impozite intră în plată de anul viitor, ar urma ca statul să direcționeze mai puține fonduri pentru echilibrare către autoritățile locale. Și deci, chiar dacă ele intră direct la bugetele locale, sumele de echilibrare pe care le virează guvernul periodic către autoritățile locale vor fi mai mici. Cu ce pondere, asta rămâne de văzut, pentru că sunt anumite cheltuieli (…) pe care le fac autoritățile locale, pe care, indirect, guvernul le asigură și, de exemplu, pe componenta de plată pentru direcțiile pentru protecția copilului, pentru asistenții copiilor, sunt și aici niște restanțe importante și sumele le asigură Guvernul prin distribuiri periodice către autoritățile locale“, a explicat prim-ministrul României.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

VIDEO. Un copil de 5 ani a pus în dificultate aterizarea unui elicopter pe Aeroportul sibian

În urmă cu câteva zile, un fascicul laser îndreptat spre cabina pilotului a făcut dificilă aterizarea unui elicopter pe Aeroportul Internațional Sibiu. Pilotul a raportat problema întâmpinată controlorilor de trafic aerian, care au sesizat mai departe polițiștii sibieni. La scurt timp, un echipaj din sistemul de ordine și siguranță publică a depistat sursa acestui fascicul: un copil de 5 ani care se juca cu un laser. Copilul domicilia în proximitatea Aeroportului Internațional Sibiu.

Cazul nu este singular, în sensul că piloții raportează incidente similare, cu lanterne sau alte tipuri de fascicul luminos îndreptate spre nave, care le obturează vizibilitatea.

De ce este periculos să îndrepți un fascicul laser către cockpit-ul unui avion?

Ne oferă răspuns la această întrebare specialiștii în domeniu, controlorii de trafic aerian.

În faza de aterizare și decolare, piloții au nevoie maximă de concentrare. Orice distragere a atenției, oricât de mică ar fi ea, poate pune în pericol sute de pasageri. Aceste tipuri de lumini pot provoca orbire temporară, care efectiv „ia vederea” piloților în momentele critice are zborului.

Piloții pot pierde reperele vizuale dar și concentrarea pe instrumentele de la bord. Și să nu uităm, orice fascicul care la sol pare mic și concentrat, pe măsură ce distanța creste, acesta se expandează (divergența): la câteva sute de metri, acest fascicul laser de dimensiune aparent mici, poate acoperi o zonă mare din parbrizul cockpit-ul-ului. Iar astfel, piloții nu mai vad doar un punct mic, ci vor vedea că un nor orbitor de lumina, care le reduce capacitatea de a observa instrumentele de bord și reperele vizuale ale pistei. Prin urmare, o astfel de „distragere” a atenției piloților poate provoca o tragedie!

Ce spune legislația în vigoare?

Art. 126 din Legea 21/2020 privind codul aerian, stipulează următoarele:

„Constituie contraveniții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să constituie infracţiuni, următoarele fapte: (…)

h) lansarea de către o persoană fizică sau juridică, în spațiul aerian național, a unor corpuri materiale care pot constitui un pericol pentru siguranța zborurilor aeronavelor, fără autorizația prevăzută la art. 16 alin. (1) sau utilizarea de fascicule luminoase îndreptate către aeronave aflate într-una din fazele zborului sau către turnuri de control al traficului aerian, cu încălcarea restricțiilor stabilite conform art. 16 alin. (3). (..)”.

Potrivit art. 127 lit. b.), contravențiile prevăzute la lit. b), g)-j), n) şi ş)-v) din art. 126 sunt sancționate cu amendă de la 8.000 lei la 16.000 lei.

Recomandările Poliției

Nu îndreptați niciodată lasere, lanterne sau alte surse de lumina puternică spre cer, către avioane și elicoptere! Trebuie conștientizat că o astfel de acțiune, aparent banală, poate provoca un incident sau accident aviatic! Astăzi ești cu laserul în mana. Dar maine poți fi chiar tu pasager într-un avion! Gândește-te că acel gest banal poate pune în pericol propria ta viața, a familiei tale sau a prietenilor tăi!

Pentru ca întreaga comunitate să înțeleagă cât de periculos poate fi acest „joc”, piloții și controlorii de trafic aerian au făcut un experiment, au îndreptat un laser spre parbrizul cockpit-ul. Este evident cât de înșelătoare și periculoase sunt astfel de acțiuni.

Facem apel la responsabilitate și conștientizarea consecințelor unor acțiuni aparent inofensive!

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Comunicat de presă ”Dezvoltarea societății MIND ANATOMY SRL prin investiții în servicii pentru sănătate”

“Dezvoltarea societății MIND ANATOMY SRL prin investiții în servicii pentru sănătate”

Scopul proiectului:

Realizarea unei investiții inițiale privind înființarea unei noi unități de prestări servicii în domeniul sănătății umane.

Beneficiar: S.C. MIND ANATOMY S.R.L.

Perioada de implementare: 10.07.2025 – 10.07.2027

Valoarea totală a proiectului (Lei) 1.178.546,44Valoarea cofinanțării UE (lei) 776.818,37

Rezumat proiect și activități:

Domeniul de activitate în care se va realiza investiția propusă în cadrul prezentului proiect este reprezentat de codul CAEN rev.2 8690 – coresp CAEN rev.3 8695, 8696, 8699. Concret, în urma implementării proiectului, se va deschide o nouă unitate de prestări servicii în domeniul sănătății umane, și anume un centru de recuperare medicală în cadrul căruia se vor oferi următoarele servicii: Fizioterapie; Kinetoterapie; Consultații de recuperare medicală; Consiliere nutrițională.

Odată cu noua unitate de prestări servicii, societatea va propune populației servicii de prevenție și îngrijire a sănătății în vederea creșterii calității și chiar a duratei vieții. Atât locația din municipiul Sibiu, cât și serviciile oferite sunt complet noi pentru societate, unitatea urmând a fi complet autonomă față de activitatea desfășurată anterior de societate (cod CAEN 4791).

Prin investiție se propune înființarea unui nou punct de lucru, iar în urma implementării proiectului, înainte de operaționalizarea investiției, se va autoriza cod CAEN rev.2 8690 – coresp CAEN rev.3 8695, 8696, 8699 la noul punct de lucru. Aceste servicii vor aduce beneficii semnificative sănătății clienților prin îmbinarea metodelor și tehnicilor tradiționale cu echipamentele de ultimă generație.

Justificarea alegerii acestor servicii pornește de la beneficiile pe care acestea le aduc organismului, motiv pentru care sunt tot mai căutate de populație.

Fiecare componentă a ofertei contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate și bunăstare: Fizioterapie: este o metodă de tratament ce folosește agenții fizici (căldură, lumină, electricitate, unde magnetice, unde mecanice etc.) pentru ameliorarea durerilor și prevenirea sau tratarea unor afecțiuni ortopedice, reumatologice, dermatologice, respiratorii etc.

Kinetoterapie: desemnează terapia prin mişcare, fiind cunoscută și sub denumirile de gimnastică medicală sau gimnastică de recuperare. Se bazează pe exerciții fizice cu grade diferite de complexitate pentru a ajuta la menținerea stării de sănătate, la prevenirea deficiențelor fizice și la recuperarea funcţiilor organismului afectate de anumite boli. La realizarea exercițiilor fizice se pot folosi accesorii precum mingea medicinală, elasticul, semisfera Bosu etc. Programele de kinetoterapie sunt adaptate fiecărui pacient, ținând cont de afecțiunile sale, de vârstă, de stilul de viață și de activitatea desfășurată. Consultații de recuperare: vor fi asigurate de către un medic de recuperare, cu statut de collaborator, conform necesitatilor pacientilor.

Consilierea nutrițională, serviciu complementar celorlalte servicii oferite, este un proces individualizat care ajută la adoptarea un stil alimentar sănătos și echilibrat, adaptat nevoilor și obiectivelor personale specifice. Un consultant în nutriție (nutriționist) poate oferi îndrumare în luarea celor mai bune decizii alimentare pentru îmbunătățirea stării de sănătate.

Investiția propusă se justifică și prin faptul că ea va contribui la dezvoltarea societății prin desfășurarea de noi activități, concretizată în deschiderea unui nou centru de servicii pentru sănătate umană (centru de recuperare), care se adaugă serviciilor de comerț online oferite în prezent, în concordanță cu strategia de dezvoltare a firmei.

În ceea ce privește elementele investiționale, acestea se justifică astfel: -dotările cu echipamente specifice (echipamente kinetoterapie, echipamente fizioterapie) sunt strict necesare pentru oferirea serviciilor avute în vedere, fiecare echipament contribuind la furnizarea unuia sau a mai multor servicii – instalarea de panouri fotovoltaice se justifică prin dublul rol, și anume: economic (reducerea cheltuielilor cu utilitățile) și ecologic (reducerea amprentei de carbon), prin producerea din surse regenerabile a unei părți a energiei necesare funcționării centrului; – achiziția de echipamente IT (laptop, multifuncțională) este esențială pentru gestionarea în bune condiții a activității (evidență programări, bază de date clienți, corespondență electronică, comenzi consumabile etc), cât și pentru promovarea afacerii (social media, website); – website-ul este foarte important pentru prezentarea și promovarea afacerii, știut fiind că orice investiție nouă necesită un efort intens de promovare pentru a se face cunoscută și a atrage cât mai mulți clienți, iar prezența online este un element indispensabil în prezent, foarte eficient din perspectiva marketingului; de asemenea, va permite efectuarea de programări online și chiar plata în avans a serviciilor.

De asemenea, proiectul include cursuri de instruire și perfecționare a personalului, susținând adaptarea resursei umane la realitatea zilei. Aceștia vor participa la cursuri de competențe digitale, fizioterapie, kinetoterapie și nutriție.

MIND ANATOMY S.R.L.

CUI 45026540, J2021001981323

Sediul social: Municipiul Sibiu, Strada BALANȚEI, Nr. 7, Judet Sibiu Reprezentat legal: doamna POPA-ROCA ALINA

cod SMIS 321598

Se schimbă criteriile pentru încadrarea în grad de handicap

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale va pune în curând în dezbatere publică noile criterii privind încadrarea în grad de handicap şi o metodologie care va limita abuzurile, a anunţat ministrul de resort, Petre Florin Manole.

„Reformăm sistemul de evaluare pentru încadrarea în grad de handicap! Această reformă va fi doar despre cei care trăiesc zi de zi cu o dizabilitate şi care au nevoie de sprijin real şi corect din partea statului. De ani de zile, sistemul a fost pus la încercare. Există situaţii clare de abuzuri şi fraude, persoane care au obţinut grade de handicap fără să aibă nevoie, în timp ce alţii, cu probleme reale, s-au lovit de birocraţie şi de evaluări inegale. Această nedreptate a slăbit încrederea oamenilor în instituţii şi a îngreunat accesul la resurse pentru cei care chiar au nevoie.

În curând, Ministerul Muncii va pune în transparenţă publică noile criterii privind încadrarea în grad de handicap şi o metodologie care va limita abuzurile, va proteja adevăraţii beneficiari şi resursele statului”, a menționat ministrul pe pagina sa de Facebook.

Probleme și fraude

În urma controalelor efectuate în diverși ani au fost identificate probleme și tipologii de fraude. Pentru toate au fost dispuse măsuri de remediere și reverificări suplimentare. Însă, este clar că actualul sistem lasă loc pentru fraude. Banii contribuabililor nu ajung doar la beneficiarii onești, spune Manole.

„Avem multe situații unde lipsesc cererile de evaluare complexă, documentele de identitate, referatele, scrisorile medicale. În unele cazuri s-au folosit parafe falsificate. Există procente importante din dosarele verificate care nu respectau criteriile de încadrare în grad de handicap. În unele cazuri au fost sesizate organele de cercetare penală. În altele, jumătate din dosarele verificate nu aveau documente medicale. Sute de persoane figurau în sistemul informatic, dar nu aveau documente fizice care să susțină deciziile.

Noile criterii și metodologia pe care le vom propune vor face ca toate aceste probleme să fie mult diminuate și, astfel, resursele publice să fie utilizate corespunzător”, a mai comunicat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Danemarca vrea să elimine TVA la cărți

Pentru a încuraja lectura, Guvernul danez vrea să elimine Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) la cărți, care în prezent este fixată la 25%, a anunțat miercuri ministrul Culturii, Jakob Engel-Schmidt, transmite AFP.

„Guvernul va propune în proiectul legii finanțelor eliminarea cotei de TVA la cărți. Trebuie să facem totul pentru a rezolva această criză a lecturii care, din păcate, s-a agravat în ultimi ani”, a explicat Jakob Engel-Schmidt, precizând că această eliminare va costa bugetul statului aproximativ 330 milioane de coroane (44,2 milioane de euro) pe an.

Potrivit ultimului studiu Pisa, aproximativ 24% dintre elevii danezi de 15 ani nu stăpânesc competențele minimale pentru a înțelege și extrage informații dintr-un text simplu, un procent care a crescut cu patru puncte în ultimii zece ani, conform agerpres.ro

La nivelul Europei, Danemarca avea cea mai mare cotă de TVA la cărți, în timp ce multe țări au o cotă redusă în cazul țărilor. Marea Britanie are TVA zero la cărți.

Editorii danezi de carte s-au declarat în favoarea eliminării

Combinată cu o „majorare a achizițiilor publice de cărți pentru bibliotecile publice și școlare, măsura ar putea consolida și mai mult cultura lecturii și ar garanta accesul la cărțile fizice pentru toți danezi, atât pentru copiii cât și pentru adulți“, au scris editorii într-un raport transmis ministrului Culturii la finele lunii mai. 

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Iran. Ministrul de externe afirmă că nu poate întrerupe total cooperarea cu AIEA

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a afirmat că țara sa nu poate pune capăt complet cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), după suspendarea de către Teheran a inspecțiilor acestei instituții a ONU, transmite AFP.

Într-un interviu pentru agenția oficială IRNA, ministrul a mai spus că revenirea inspectorilor AIEA la instalațiile nucleare iraniene depinde de o decizie a celei mai înalte instituții de securitate a Iranului, conform agerpres.ro

„Nu putem întrerupe complet cooperarea cu Agenția”, a declarat ministrul Araghchi, explicând că înlocuirea „combustibilului centralei nucleare de la Bushehr“’ ar trebui să se facă în săptămânile următoare și ar necesita „prezența inspectorilor” AIEA.

„Revenirea inspectorilor va fi posibilă, în baza unei legi a parlamentului, la decizia Consiliului suprem de securitate națională“’, a subliniat el.

Iranul a suspendat oficial luna trecută cooperarea cu AIEA, invocând incapacitatea agenției de a condamna bombardamentele israeliene și americane asupra instalațiilor sale nucleare în timpul unui război de 12 zile declanșat de Israel.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Festivalul Brânzei și al Țuicii, la Rășinari

Între 30-31 august 2025, comuna Rășinari găzduiește, pe Valea Ștezii, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Brânzei și al Țuicii. Vizitatorii se vor bucura de atmosfera autentic românească, cu dansuri tradiționale interpretate de tineri în costume populare, ansamblurilor folclorice din întreaga țară și recitaluri susținute de artiști de muzică popular. Târgul de produse tradiționale, deschis zilnic începând cu ora 10:00, va oferi brânzeturi specifice Mărginimii Sibiului, tocană de oaie la ceaun, cocoloș cu brânză, pastramă și alte delicii locale.

Programul manifestării

Sâmbătă – 30 august 2025

Ora 11:30 Obiceiuri pastorale cu Grupul Folcloric Nunta Ciobănească Rășinari și Șezătoarea de la Racovița – ateliere demonstrative de pregătire a laptelui de oaie, degustări de produse;

Ora 14:00 Spectacol oferit de Ansamblul Călușerii al Căminului Cultural din Rășinari, Fluierașii din Rășinari, Adelina Popa și invitații;

Ora 15:30 Deschiderea Oficială a Festivalului și vizitarea standurilor de brânză și țuică;

Spectacol oferit de : Ansamblul Dor din Băbeni;Ansamblul Miorița din Vaideeni; Ansamblul Doina Bistrei; Ansamblul Râurenii din Rîu Sadului; Ansamblul Fluierașii de la Jina;

Ora 18:00 Recital oferit de Ioana și Sânziana Ștefan;

Spectacol oferit de: Ansamblul Ciuleandra din Topoloveni; Ansamblul Văii Mureșului Superior din Harghita; Ansamblul Junii Petrileni;

Ora 20:30 Recital oferit de Ovidiu Homorodean, Sebastian- Emanuel Stan si Traian Stoita

Duminică – 31 august 2025

Ora 12:30 Desfăşurarea festivalului cu vizitarea standurilor

Ora 13:00 Pregătire „Cocoloș cu brânză – Bulzul Festivalului 2025”;

Spectacol oferit de: Ansamblul Cheile Oltețului din Polovragi și

Ansamblul Nedeia din Novaci;

Ora 16:00 Recital oferit de Adrian Neamțu;

Spectacol oferit de Florentina Lende, Ileana Conțiu și Aurelian Adam;

Dansuri populare susținute de: Ansamblul Măgura Codlea; Ansamblul Șoimușiana; Ansamblul Mândre Plaiuri Boicene; Ansamblul Dumbrăvița din Poplaca; Ansamblul Trăienița din Traian; Ansamblul Măgureanu din Măgura Ilvei, Bistrița Năsăud;

Ora 20:00 Dansuri populare cu Ansamblul Călușerii din Rășinari al Căminului Cultural din Rășinari;

Ora 20:30 Recital oferit de Luminița Gabriela Safta cu formația;

Ora 21:30 Jocul Călușeriilor și Foc de tabără;

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Primăria Sibiu propune ca „Școala în muzeu” să continue și în viitorul an școlar

Primarul Astrid Fodor a inițiat un proiect de hotărâre prin care programul „Școala în muzeu” că continue și în anul școlar 2025-2026. Hotărârea va fi luată în cadrul Consiliului Local, în ședința din această lună, alături de continuarea programului „Ora de sport la înot”.

„În primul an de proiect 2.600 de elevi au vizitat gratuit Muzeul Astra, iar Muzeul Brukenthal a înregistrat 2.800 de oaspeți prin program. Propun continuarea acestuia și în noul an școlar și extinderea, prin includerea unei noi unități – Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. Vom aloca 425.000 de lei pentru a acoperi parte din costul biletului de intrare la acestea, restul sumei fiind asigurată de partenerii noștri – Muzeul Național Brukenthal, Complexul Național Muzeal Astra și Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România – cărora le mulțumesc pentru disponibilitatea de a participa într-o acțiune pentru educație și creativitate, într-un oraș care pune preț pe cultură”, a declarat Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

Pot beneficia de intrare gratuită la muzee elevii claselor 0 – XII și profesorul care îi însoțește. Mai mult decât simplul acces în incinte, aceștia vor beneficia și de tururi tematice ghidate și de asistența personalului specializat.

Unitățile muzeale incluse în program

· Din Muzeul Național Brukenthal se vor putea vizita Palatul Brukenthal (Piața Mare), Muzeul de Istorie – Casa Altemberger (str. Al. Odobescu), Muzeul de Istorie Naturală (str. Cetății), Muzeul de Istoria Farmaciei (Piața Mică), Muzeul de Artă Contemporană (str. Tribunei) și Muzeul de Istorie Cinegetică August von Spiess (str. Școala de Înot).

· Din cadrul Complexului Național Muzeal Astra în program este inclus Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

· Muzeul Bisericii Evanghelice, situat pe str. Mitropoliei nr. 30, în Casa Teutsch, oferă spre vizitare expoziția permanentă, o incursiune în 800 de ani de istorie a Bisericii Evanghelice din România și a sașilor transilvăneni, dar și expoziții temporare pe teme de artă, arhitectură, istorie, politică socială sau actualitate.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Holzstock Indie Festival 2025 – trei zile de concerte, ateliere și activități pentru comunitate, între 22 – 24 august

Holzstock Indie Festival 2025 își redeschide porțile între 22 și 24 august pentru cea de-a unsprezecea ediție în curtea spectaculoasei biserici fortificate din Hosman, jud. Sibiu. Trei zile de muzică live, ateliere creative, experiențe și peisaje care taie răsuflarea vor transforma acest loc istoric într-un spațiu plin de culoare și energie.

Pe lângă artiștii deja anunțați, programul se îmbogățește cu trei noi proiecte artistice în lineup și cu o serie de ateliere care aduc împreună meșteșuguri tradiționale, explorări în natură, activități creative și momente dedicate mișcării și dansului.

DJ Andy Loop / Global Electronics

Figură marcantă a scenei Global Beat din Barcelona, Andy Loop combină sunete urbane și electronice – House, Tech, Deep, Slow – cu influențe world și folk. Activ pe scenele din întreaga lume încă din anii ’90, a colaborat cu artiști internaționali și a creat concepte precum ETHNO ROOM, unde DJ set-urile se împletesc cu instrumente live.

PJ.lo & The Accidentals

Proiectul PJ.lo & The Accidentals reunește elemente muzicale și performative într-o formulă mereu imprevizibilă. Pe scenă sunt alături Jean-Lorin Sterian (voce), Maria Leca (voce) și Cătălin Vaștagu (synth drums, intervenții), creând împreună momente care se nasc spontan și se transformă în piese și mișcări.

This Rromerican Life

Duo-ul Antoni & Sam, soț și soție, cântă împreună de peste zece ani. Îmbinând influențele rome și americane, muzica lor pornește de la experiențele personale și se inspiră din peisajele și poveștile României. Albumul de debut, This Rromerican Life, a fost lansat în iunie 2025 și reflectă această întâlnire de lumi și stiluri.

Holzstock Indie Festival propune un program divers de ateliere și experiențe deschise tuturor participanților. Începând cu meșteșuguri tradiționale și explorări în natură până la dans, lectură și activități creative, fiecare zi a festivalului aduce oportunități de a învăța, a experimenta și a descoperi.

Echipa Centrului Cultural German din Sibiu aduce Biblioteca Mobilă, o selecție de cărți pentru toate vârstele, într-un spațiu viu și interactiv, unde copiii sunt invitați să participe la activități creative și jocuri inspirate de povești. Tot aici se desfășoară atelierul de lectură interactivă pentru copii, în limba germană, unde după fiecare poveste cei mici pot realiza mici activități practice – decupaje, colorări sau alte exerciții care le întăresc înțelegerea poveștilor.

Meșterii Uwe Constantin Boghian și Thomas Boghian conduc Atelierul de artă săsească transilvăneană în piele, unde participanții vor învăța elemente de bază ale prelucrării pielii și vor crea propriile brățări decorate cu motive tradiționale, într-un cadru relaxat, care combină meșteșugul cu dialogul despre istoria acestei arte.

Dorina Buian va susține Atelierul „Suculente în borcan”, în cadrul căruia cei prezenți vor învăța să aranjeze plante suculente și să le îngrijească, primind și un mic kit pentru acasă iar activitatea este potrivită chiar și pentru cei care nu au experiență anterioară.

La Atelierul de olărit „Spin & Sculpt”, coordonat de Ceramica de Nocrich și Centrul de Scout Nocrich, se vor putea decora obiecte ceramice realizate manual. În paralel, vizitatorii pot admira și achiziționa piesele meșteșugite de artiști locali. Tot pornit din experiențele de voluntariat la Centrul Scout Nocrich, proiectul Paper Factory propune participanților să descopere cum resturile de hârtie pot prinde o viață nouă sub forma colilor realizate manual, într-un atelier care transformă reciclarea în proces creativ. Lucrul cu pasta de hârtie și cu texturile devine un prilej de explorare și experiment iar procesul este plin de posibilități: de la folosirea pigmenților naturali până la integrarea unor fragmente din natură și peisaje.

Drâmba (sau „jaw’s harp”) este un instrument muzical foarte vechi și simplu, răspândit din Siberia până în Alpi, inclusiv în România. În cadrul atelierului de drâmbă, participanții vor avea ocazia să descopere acest instrument, să încerce să scoată primele sunete și să simtă puterea sa aparte.

Yodeling-ul este o tradiție veche din țările alpine, care și-a făcut loc și în cântecele pentru copii. Cei prezenți la atelierul de yodeling pentru copii vor învăța un cântec cunoscut, cu un refren simplu de yodeling iar, la final, toți sunt invitați să cânte împreună.

Pentru cei care doresc activități mai dinamice, Raul Oltean conduce sesiuni de Zumba, care combină mișcarea și ritmul muzical într-un cadru informal.

Cei pasionați de natură pot participa la Birdwatching, un tur ghidat de Joe England, din partea Hârtibaciu Nature Tours. Timp de trei ore, participanții învață să recunoască diferite specii de păsări și să înțeleagă importanța zonei pentru fauna locală. Tot Joe England va susține și un Atelier de tracking, în care participanții descoperă urmele și semnele lăsate de animale în mediul natural.

Pe durata festivalului va avea loc și o vânătoare de comori ce propune o aventură prin biserica fortificată și descoperirea unor povești și legende legate de istoria asociației. Activitatea se desfășoară în ritmul propriu al fiecăruia și fiecare participant va primi de la punctul de informare o fișă cu probe și indicii, ce vor ghida traseul printr-o serie de provocări amuzante și pline de sens. Această experiență interactivă scoate în evidență patrimoniul cultural al zonei și creează o legătură mai puternică între vizitatori și comunitatea locală.

În final, cei care doresc să descopere peisajele din Valea Hârtibaciului se pot bucura de o plimbare cu Mocănița, trenul istoric restaurat de Asociația Prietenii Mocăniței, care pleacă din gara Hosman și oferă o experiență de călătorie prin natură și istorie.

Activitățile din cadrul festivalului mai includ și două proiecții de film speciale: „Țup”, o animație care vorbește despre curaj, speranță și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când totul pare imposibil. Filmul este o adaptare fidelă a cărții pentru copii cu același nume, scrisă de Alex Donovici și ilustrată de Stela Damaschin-Popa, aducând pe ecran o poveste plină de emoție și imaginație. De asemenea, va avea loc și proiecția unei selecții de lucrări realizate în cadrul programului Animation Worksheep (16+), proiect educațional în domeniul animației, fondat în 2008 și ajuns la cea de-a 17-a ediție, ce ilustrează diversitatea tehnicilor și legătura dintre muzică, film și experiment vizual. De-a lungul timpului, Animation Worksheep a format peste 250 de tineri, mulți dintre ei lucrând astăzi ca animatori profesioniști în studiouri din țară și din străinătate.

Programul complet este:

Vineri, 22 august

  • 15:00–18:00: Pictură pe model 3D al Bisericii Holzmengen
  • 16:00: Tur ghidat al Bisericii Fortificate din Hosman

Sâmbătă, 23 august

  • 10:00–18:00: Vânătoare de comori: Quest Through the Citadel
  • 10:00:  Plimbare cu mocănița!
  • 11:00–11:30: Atelier de yodeling pentru copii
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Fabrica de hârtie
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Atelier de olărit (Centrul de Cercetași Nocrich)
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Pictură pe model 3D al Bisericii Holzmengen
  • 11:00–16:00: Suculente la borcan (Dorina Buian)
  • 12:30–14:00: Proiecție de film – animația pentru copii „Țup”
  • 14:00–14:30: Proiecție scurtmetraj „Schaufenster Enkelgeneration”
  • 14:00–18:00: Meșteșug săsesc: Confecționare brățări din piele
  • 15:00–18:00: Bibliotecă mobilă, jocuri creative și lectură interactivă pentru copii în limba germană (Centrul Cultural German)
  • 16:00: Zumba 
  • 16:30–19:30: Observarea păsărilor: Descoperă fauna sălbatică (Hartibaciu Nature Tours)
  • 17:00: All Aboard the Mocănița!

Duminică, 24 august

  • 10:00–18:00: Vânătoare de comori: Quest Through the Citadel
  • 10:00:  Plimbare cu mocănița!
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Fabrica de hârtie
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Atelier de olărit (Centrul de Cercetași Nocrich)
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Pictură pe model 3D al Bisericii Holzmengen
  • 11:00–12:00: Atelier de drâmbă
  • 11:00–16:00: Suculente la borcan (Dorina Buian)
  • 12:30–14:00: Proiecție de film: selecție Animation Worksheep
  • 14:00–15:30: Proiecție de film „Sonnenallee”
  • 14:00–18:00: Meșteșug săsesc: Confecționare brățări din piele
  • 15:00–18:00: Bibliotecă mobilă, jocuri creative și lectură interactivă pentru copii în limba germană (Centrul Cultural German)
  • 16:30–19:30: Observarea păsărilor: Descoperă fauna sălbatică (Hârtibaciu Nature Tours)

Biletele și abonamentele pentru Holzstock Indie Festival 2025 sunt disponibile pe iabilet. Campingul este gratuit, accesul copiilor sub 14 ani este liber, iar prietenii blănoși sunt bineveniți.

Cele mai noi știri despre Holzstock Indie Festival, de la program și line-up, la informații logistice sunt disponibile pe Facebook, pe Instagram și și pe site-ul oficial al festivalului.

Holzstock Indie Festival este organizat de către Centrul European pentru Întâlnirea Tineretului – Biserica Cetate Hosman și Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu.

Parteneri media: Radio Guerrilla, ADZ, Cărturești, CriticEyez, CVLTARTES, Happ.ro, Hermannstadter Zeitung, Infomusic, Observator Cultural, Rock Monsters, Sibiu 100%, Sibiu City App, Sibiu Independent, Sibiul Azi, Sibiul în imagini, Subversiv, Sunete, Trăiește Muzica, Utopia Balcanică, Zile și Nopți.