Acasă Blog Pagina 6511

Ion Ariton: Relaţiile economice ale României cu ţări din Asia au fost iniţiate de Guvernul Emil Boc

Senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei în Guvernul Boc, a declarat, luni seară, printr-un comunicat de presă, că relațiile de dezvoltare economică dintre România și Asia au fost inițiate  de  Emil Boc, prin intermediul unor vizite oficiale făcute în timpul mandatului de premier.

Poliția Locală din municipiul Mediaș caută voluntari

Poliţia Locală din municipiul Mediaş oferă şansa tuturor persoanelor interesate să devină poliţişti voluntari să se înscrie în cadrul proiectului privind regulamentul de organizare şi funcţionare a activităţii voluntarilor. Condiţiile care trebuie îndeplinite de către persoanele interesate, precum şi cererea de înscriere pot fi consultate pe site-ul municipalităţii medieşene, la secţiunea ştiri,  (www.primariamedias.ro) sau la Centrul de Informare pentru Cetăţeni din incinta primăriei.

Natalitatea din municipiul Mediaş are un trend ascendent

Natalitatea este în creştere în municipiul Mediaş cu aproximativ şase procente. În prima jumătate a anului 2013 s-au născut 444 de copii, cu 24 mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea copiilor care au venit pe lume nu au întâmpinat probleme de sănătate, iar proporţia dintre băieţeii şi fetiţele născute în acest semestru, este aproximativ egală. Angajaţii secţiei neonatologie încearcă să creeze frecvent condiţii mai bune, astfel încât nou-născuţii să nu fie expuşi la îmbolnăviri, contaminări sau accidente care ar putea să apară pe parcurs.

Circulația publică pe Transfăgărășan, deschisă

Circulaţia publică pe Transfăgărăşan a fost deschisă, începând cu 1 iulie, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Modificări fiscale de la 1 iulie

Salariul minim pe ecomomie a fost majorat de astăzi de la 750 lei la 800 lei, venitul minim garantat a crescut cu 8,4%, iar valoarea punctului de amendă s-a mărit cu 10 lei, ajungând la 80 de lei. Potrivit Hotărârii Guvernului nr 23/2013, de la 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilit la 800 lei lunar, aceasta fiind a doua majorare salarială din acest an, prima intrând în vigoare la 1 februarie, când salariul minim a urcat de la 700 lei la 750 de lei.

Sute de sportivi din Europa participă la Campionatul Internațional de Karate de la Sibiu

Prima  editie a  “Campionatului International de Karate Kyokushinkai Traditional, Kata si Kumite  pentru  Copii, Juniori, Tineret  si  Seniori” va reuni la Sibiu sute de sportivi din Europa. Evenimentul se va desfăşura la Sala Polivalentă Transilvania din Sibiu, în 6 iulie, începând cu ora 9.00, iar intrarea este gratuită.

După evaluarea națională urmează repartizarea elevilor în licee

Elevii care au teminat clasa a VIII-a au scăpat de emoțiile examenului de evaluare națională, însă abia acum urmează prima etapă a admiterii în licee. Repartizarea este computerizată și se desfășoară pe parcursul a 3 etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, dar şi absolvenţii din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014. În 5 iulie se dă startul înscrierii în liceu.

Câştigătorii concursului „Apa este viața”

Apă Canal S.A. a anunțat câștigătorii lunii la plata facturii pentru apă, în cadrul concursului „Apa este viaţa”. În urma extragerii din data de 1 iulie,  desfășurată la casieriile societății „Apă Canal” SA Sibiu, iată câştigătorii:

UPDATE 180 de absenți la proba scrisă de limba română/ Astăzi au început probele scrise la BAC

De luni, 1 iulie se susțin probele scrise la examenul de bacalaureat 2013. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, în prima zi, 2556 de elevi își testează cunoștințele la limba și literatura română. Examenul se desfășoară la nivelul Sibiului, în 8 centre de examen și 3 subcomisii: la Cisnădie, Avrig și Agnita.

Opt medii de 10 la evaluarea națională

Opt absolvenţi ai clasei a VIII-a din mediul urban, din care majoritatea fete, au reuşit să obţină media 10,00 la Evaluarea Naţională, iar cei mai mulţi elevi, 670 au obţinut medii între 9,00 şi 10,00, rezultate considerate foarte bune şi bune la nivelul judeţului Sibiu, potrivit datelor publicate sâmbătă, de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Liga Naţională: Gaz Metan va evolua în grupele FIBA EuroChallenge

0

Echipa de baschet Gaz Metan Mediaş va evolua în sezonul 2013-2014 în grupele FIBA EuroChallenge. După ce în urmă cu aproximativ o lună de zile preşedintele Gazului Metan, Ioan Horoba, spunea că o reconstrucţie este necesară la echipă, Comitetul Director a confirmat astăzi informaţia potrivit căreia Gaz Metan a fost înscrisă în FIBA EuroChallenge.

Mii de spectatori la „Mediaş Central European Film Festival” 2013

Cea de-a treia ediție a festivalului de film „Mediaş Central European Film Festival” şi-a închis aseară porţile din nou, însă doar până la anul. Pentru că este singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate cinema-ului din acest perimetru geografic, ca în fiecare an, au fost 7 țări central-europene participante la competiție (Cehia, Slovacia, Slovenia, Austria, Ungaria, România, Polonia) și o țară invitată, în acest an Germania.