Primăria Sibiu și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru au semnat marți, 19 august, contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile a proiectului depus în Programul Regiunea Centru în vederea reabilitării imobilelor fostului Liceu CFR de pe str. J. S. Bach. Investiția însumează 18,54 milioane de Euro, din care din bugetul local vor fi asigurate 13,64 milioane de Euro, iar din fonduri europene 4,9 milioane de Euro, valoarea maximă eligibilă.
„Prin acest proiect creăm spații noi pentru educație. Clădirile existente vor fi complet modernizate și eficientizate energetic și vor fi extinse prin noi construcții. Vor rezulta astfel 21 de săli de clasă cu 540 de locuri pentru elevi, laboratoare și ateliere, 14 camere de cămin și o sală de gimnastică. După finalizarea lucrărilor, aici se va muta Colegiul Tehnic Cibinium, partener în acest contract”, a declarat Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.
Proiectul prevede
· Reabilitarea corpurilor de clădire existente și extinderea unuia dintre acestea prin etajare. Toate acestea vor însuma o suprafață de aproximativ 6.500 mp
· Amenajarea unor ateliere în structuri modulare
· Amenajarea de alei, spații verzi, locuri de parcare auto și pentru biciclete, precum și a unei teren de sport
· Accesibilizarea și adaptarea clădirilor pentru persoanele cu dizabilități, prin rampe, dar și prin dispozitive audio pentru reper și ghidare.
Spațiile interioare vor fi eficiente energetic, ca urmare a acestor lucrări și dotări:
· Refacerea instalațiilor sanitare, de apă și canalizare, precum și a celor de gaz
· Montarea unui sistem nou de încălzire, cu pompe de căldură aer-apă
· Crearea unui sistem de ventilație cu recuperatoare de căldură.
· Izolarea termică a pereților exteriori și a plăcilor peste subsol
· Înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare.
· Amenajarea instalației electrice, instalarea de panouri fotovoltaice pentru producția energiei din surse regenerabile și montarea unui nou sistem de iluminat
· Instalarea sistemelor de detecție a incendiilor și de supraveghere video.
Documentația pentru avizarea lucrărilor de investiții este deja realizată. Astfel, următorul pas pentru implementarea proiectului este organizarea procedurii de achiziție pentru elaborarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Cu o lună înainte, 17.000 de români s-au înscris la prima Zi de Curățenie Națională recunoscută prin lege.
România se pregătește pentru o ediție istorică a Zilei de Curățenie Națională, programată pe 20 septembrie 2025. Este primul an în care evenimentul are loc în mod oficial, ca zi stabilită prin lege, iar până acum s-au înscris deja peste 17.000 de voluntari.
Ediția 2025 este una cu dublă semnificație: Let’s Do It, Romania! aniversează 15 ani de activitate, iar campania se desfășoară sub tema „Prietenul la curățenie se cunoaște”, un mesaj care pune în prim-plan solidaritatea, prietenia și responsabilitatea comună pentru un mediu mai curat.
41 de județe implicate
Evenimentul are loc simultan în toate cele 41 de județe ale României și este deschis tuturor: cetățeni, familii, elevi, profesori, angajați, autorități locale, ONG-uri și companii. Cei care doresc să fie voluntari, sunt invitați să se înscrie pe: https://app.letsdoitromania.ro
„Ziua de Curățenie Națională nu mai este despre noi, ci despre fiecare om care a participat și participă. Această acțiune le aparține voluntarilor, pentru că ei sunt adevăratul motor al schimbării. În fiecare an, sute de mii de români arată că responsabilitatea și solidaritatea pot transforma România. În 2025, la 15 ani de Let’s Do It, Romania! și la prima ediție recunoscută prin lege, îi așteptăm din nou pe toți cei care cred într-o țară mai curată să ni se alăture pe 20 septembrie”, a declarat Ștefan Buciuc, Președinte Let’s Do It, Romania!
Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din România, parte din cea mai mare mișcare civică din lume
Ziua de Curățenie Națională face parte din World Cleanup Day, o inițiativă globală care reunește peste 198 de țări și milioane de voluntari în lupta împotriva poluării. În cei 15 ani de activitate, peste 2,6 milioane de români au spus „Prezent!”, curățând mii de hectare de teren și inspirând nu doar comunități, ci și autorități să devină mai responsabile.
Aplicația Let’s Do It, Romania!
Voluntarii pot contribui și prin aplicația Let’s Do It, Romania!, disponibilă GRATUIT pe iOS și Android. Aceasta permite raportarea rapidă a zonelor cu deșeuri sau ambrozie, sesizările fiind verificate de către asociație, trimise ulterior către autorități și incluse în planurile de curățenie. Descarcă aplicația și raportează zonele cu probleme din comunitatea ta – https://qr.link/8dPRWK
Cum te poți implica
● Înscrie-te ca voluntar pe 20 septembrie la Ziua de Curățenie Națională: https://app.letsdoitromania.ro
● Devino voluntar în echipa de organizare locală: [email protected] ● Descarcă aplicația Let’s Do It, Romania! și raportează zonele cu deșeuri sau ambrozie: https://qr.link/8dPRWK
● Sprijină voluntarii prin donații și sponsorizări: [email protected]
Parteneri instituționali
Ziua de Curățenie Națională 2025 este organizată cu sprijinul: Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Romsilva, Garda Națională de Mediu, Administrației Naționale „Apele Române”, ANPM, Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Jandarmeriei Române, Asociației Municipiilor din România, Asociației Comunelor din România, CFR, Primăriei Municipiului București și Agenției Națională a Zonei Montane.
Despre Let’s Do It, Romania!
Let’s Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din România și face parte din rețeaua internațională World Cleanup Day. De la lansarea sa în 2009, asociația a mobilizat peste 2,6 milioane de voluntari în acțiuni de ecologizare, educație de mediu, digitalizare și implicare comunitară.
Pe lângă Ziua de Curățenie Națională, organizația derulează programe precum Doers School și aplicația Let’s Do It, Romania!, care facilitează raportarea deșeurilor și ambroziei. Misiunea Let’s Do It, Romania! este de a construi o cultură a responsabilității față de mediu și societate, prin educație, implicare și colaborare.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Primarul Astrid Fodor va propune Consiliului Local Sibiu, în ședința din această lună, aprobarea unui nou protocol de colaborare cu Asociația Club Sportiv „Aria pentru Sport” care să continue programul „Ora de sport la înot” în Aria Aqua Park și în următorul an școlar.
„Primul an al acestui program a atras elevi din 23 de unități de învățământ care au participat în cele aproape 12.800 de ședințe organizate de instructorii de la Aria. Mulțumesc profesorilor de sport din școli care au ales să se implice în acțiune, în beneficiul copiilor. Pentru că până acum s-a desfășurat în condiții bune, propun extinderea acestui proiect. Dacă anul trecut au putut să participe elevii de gimnaziu, în noul an școlar vom include și pe cei din clasele II-IV. Aceasta este în fapt o investiție a Primăriei Sibiu în sănătatea copiilor și tinerilor noștri”, a declarat Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.
Primăria decontează abonamentul la Aria, Tursib asigură transportul
În cadrul noului protocol, Primăria Sibiu va deconta, ca și în anul școlar trecut, 234 lei/abonament/elev, în limita a 9 ședințe pe parcursul anului școlar 2025-2026, pentru desfășurarea orelor de sport bazinul semiolimpic al Aria Aqua Park. În cazul în care un elev nu participă la toate ședințele, decontarea se va realiza exclusiv pentru orele la care a participat. Asociația Club Sportiv „Aria pentru Sport” va suporta diferența până la valoarea integrală a abonamentului de 640 lei, precum și orice alte cheltuieli necesare implementării proiectului.
Și în acest an societatea de transport public Tursib va asigura transportul gratuit al elevilor și profesorilor însoțitori de la școală la Aria Aqua Park și înapoi la școală.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
“Dezvoltarea societății MIND ANATOMY SRL prin investiții în servicii pentru sănătate”
Scopulproiectului:
Realizarea unei investiții inițiale privind înființarea unei noi unități de prestări servicii în domeniul sănătății umane.
Beneficiar:S.C.MINDANATOMY S.R.L.
Perioada de implementare:10.07.2025 – 10.07.2027
Valoarea totală a proiectului (Lei)1.178.546,44
Valoarea cofinanțării UE (lei)776.818,37
Rezumatproiectșiactivități:
Domeniul de activitate în care se va realiza investiția propusă în cadrul prezentului proiect este reprezentat de codul CAEN rev.2 8690 – coresp CAEN rev.3 8695, 8696, 8699. Concret, în urma implementării proiectului, se va deschide o nouă unitate de prestări servicii în domeniul sănătății umane, și anume un centru de recuperare medicală în cadrul căruia se vor oferi următoarele servicii: Fizioterapie; Kinetoterapie; Consultații de recuperare medicală; Consiliere nutrițională.
Odată cu noua unitate de prestări servicii, societatea va propune populației servicii de prevenție și îngrijire a sănătății în vederea creșterii calității și chiar a duratei vieții. Atât locația din municipiul Sibiu, cât și serviciile oferite sunt complet noi pentru societate, unitatea urmând a fi complet autonomă față de activitatea desfășurată anterior de societate (cod CAEN 4791).
Prin investiție se propune înființarea unui nou punct de lucru, iar în urma implementării proiectului, înainte de operaționalizarea investiției, se va autoriza cod CAEN rev.2 8690 – coresp CAEN rev.3 8695, 8696, 8699 la noul punct de lucru. Aceste servicii vor aduce beneficii semnificative sănătății clienților prin îmbinarea metodelor și tehnicilor tradiționale cu echipamentele de ultimă generație.
Justificarea alegerii acestor servicii pornește de la beneficiile pe care acestea le aduc organismului, motiv pentru care sunt tot mai căutate de populație.
Fiecare componentă a ofertei contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate și bunăstare: Fizioterapie: este o metodă de tratament ce folosește agenții fizici (căldură, lumină, electricitate, unde magnetice, unde mecanice etc.) pentru ameliorarea durerilor și prevenirea sau tratarea unor afecțiuni ortopedice, reumatologice, dermatologice, respiratorii etc.
Kinetoterapie: desemnează terapia prin mişcare, fiind cunoscută și sub denumirile de gimnastică medicală sau gimnastică de recuperare. Se bazează pe exerciții fizice cu grade diferite de complexitate pentru a ajuta la menținerea stării de sănătate, la prevenirea deficiențelor fizice și la recuperarea funcţiilor organismului afectate de anumite boli. La realizarea exercițiilor fizice se pot folosi accesorii precum mingea medicinală, elasticul, semisfera Bosu etc. Programele de kinetoterapie sunt adaptate fiecărui pacient, ținând cont de afecțiunile sale, de vârstă, de stilul de viață și de activitatea desfășurată. Consultații de recuperare: vor fi asigurate de către un medic de recuperare, cu statut de collaborator, conform necesitatilor pacientilor.
Consilierea nutrițională, serviciu complementar celorlalte servicii oferite, este un proces individualizat care ajută la adoptarea un stil alimentar sănătos și echilibrat, adaptat nevoilor și obiectivelor personale specifice. Un consultant în nutriție (nutriționist) poate oferi îndrumare în luarea celor mai bune decizii alimentare pentru îmbunătățirea stării de sănătate.
Investiția propusă se justifică și prin faptul că ea va contribui la dezvoltarea societății prin desfășurarea de noi activități, concretizată în deschiderea unui nou centru de servicii pentru sănătate umană (centru de recuperare), care se adaugă serviciilor de comerț online oferite în prezent, în concordanță cu strategia de dezvoltare a firmei.
În ceea ce privește elementele investiționale, acestea se justifică astfel: -dotările cu echipamente specifice (echipamente kinetoterapie, echipamente fizioterapie) sunt strict necesare pentru oferirea serviciilor avute în vedere, fiecare echipament contribuind la furnizarea unuia sau a mai multor servicii – instalarea de panouri fotovoltaice se justifică prin dublul rol, și anume: economic (reducerea cheltuielilor cu utilitățile) și ecologic (reducerea amprentei de carbon), prin producerea din surse regenerabile a unei părți a energiei necesare funcționării centrului; – achiziția de echipamente IT (laptop, multifuncțională) este esențială pentru gestionarea în bune condiții a activității (evidență programări, bază de date clienți, corespondență electronică, comenzi consumabile etc), cât și pentru promovarea afacerii (social media, website); – website-ul este foarte important pentru prezentarea și promovarea afacerii, știut fiind că orice investiție nouă necesită un efort intens de promovare pentru a se face cunoscută și a atrage cât mai mulți clienți, iar prezența online este un element indispensabil în prezent, foarte eficient din perspectiva marketingului; de asemenea, va permite efectuarea de programări online și chiar plata în avans a serviciilor.
De asemenea, proiectul include cursuri de instruire și perfecționare a personalului, susținând adaptarea resursei umane la realitatea zilei. Aceștia vor participa la cursuri de competențe digitale, fizioterapie, kinetoterapie și nutriție.
MIND ANATOMY S.R.L.
CUI 45026540, J2021001981323
Sediul social: Municipiul Sibiu, Strada BALANȚEI, Nr. 7, Judet Sibiu Reprezentat legal: doamna POPA-ROCA ALINA
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă vineri, 22 august, de la ora 18:00, spectacolul „Cartierul #3: Jocuri fără joacă”, în regia lui Victor Olăhuț. Spectacolul închide oficial stagiunea 2024/2025 și va fi prezentat cu titlu gratuit. Spectacolul este urmat de o sesiune de Q&A moderată de psihologul Cristina Ösz, specializată în lucrul cu adolescenții.
45.993 de spectatori fericiți și peste 500.000 de beneficiari online
„Publicul nostru este adevărata noastră forță. Aplauzele, fiecare zâmbet și fiecare privire curioasă din sală ne-au dat energia de a continua, indiferent de dificultățile acestui sezon. Mulțumim fiecărei familii, fiecărui copil și fiecărui prieten al teatrului care a ales să fie parte din povestea noastră în acest an. În stagiunea 2024/2025 au avut loc 248 de reprezentații din care 3 spectacole în premieră, 152 de ateliere pentru copii și adolescenți și alte 137 de evenimente speciale dedicate întregii familii. Pe tot parcursul stagiunii am reunit la sediu 45.993 de spectatori fericiți și peste 500.000 de beneficiari online. Noua stagiune se va deschide în 6 septembrie, pregătind deja surprize și experiențe noi. Vă așteptăm cu drag la teatru!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Sibiu.
75 de ani de la înființarea teatrului pentru copii de la Sibiu
Stagiunea 2024/2025 a marcat 75 de ani de la înființarea teatrului pentru copii de la Sibiu. Istoria sa începe în 1948 când, sub denumirea de „Țăndărică”, s-a înființat teatrul de păpuși, în cadrul Sindicatului mixt al artiștilor, scriitorilor și ziariștilor din Sibiu. Ca instituție profesionistă de spectacole a fost înființat în anul 1949 (21 decembrie), reprezentând a doua instituție din țară de acest gen, după Teatrul de Păpuși „Țăndărică” din București. Din 1949 și până în 1997 denumirea sa a fost Teatrul de păpuși LICURICI. În prezent, instituția își desfășoară activitatea sub denumirea de Teatrul pentru Copii și Tineret GONG Sibiu, sub autoritatea Consiliului Local Sibiu și a Primăriei Municipiului Sibiu.
„Cartierul 3. Jocuri fără joacă”
„Cartierul 3. Jocuri fără joacă” este povestea unui mister ce învăluie 4 adolescenți și pe familiile lor, care locuiesc în același cartier. Tematică propusă în cadrul spectacolului, dependența de jocurile pe calculator/smartphone, este una care afectează grav calitatea vieții publicului tânăr, atât în ceea ce privește relațiile familiale, cât și într-un cadru social mai larg. Spectacolul abordează și efectele rețelelor sociale asupra utilizatorilor, felul în care aceștia ajung să sufere tulburări de personalitate prin afișarea unor avataruri aflate în dezacord cu realitatea lor trăită și auto-impunerea unor standarde nerealiste în ce privește statutul lor social sau aspectul fizic.
Jennifer Haley, autoarea textului premiat în anul 2009 de American Theatre Critics Association, tratează problema dependenței de jocurile video într-un fel aparte: lumea reală și lumea virtuală se întrepătrund, astfel încât nimeni nu mai face diferența între realitate și joc. Când tinerii se joacă pe calculator, pare că acțiunile lor au consecințe în viața reală, asupra părinților, asupra animalelor de companie, asupra prietenilor din cartier. Cât de departe poate merge un astfel de joc… fără joacă?
Viața devine un joc
„Cartierul #3: Jocuri fără joacă e un spectacol care abordează această dependență pe care o conștientizăm, dar de care nu prea avem șanse să scăpăm. Pentru că peste tot sunt ecrane, iar ceea ce afișează ele e de cele mai multe ori mai atrăgător și mai convenabil decât realitatea. Viața devine un joc”, spune regizorul Victor Olăhuț.
Spectacolul este urmat de o sesiune de Q&A moderată de psihologul Cristina Ösz, specializată în lucrul cu adolescenții. Spectacolul are o durată de aproximativ 1h și nu este recomandat celor cu vârsta sub 12 ani. Accesul publicului la acest spectacol se face gratuit, în limita locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se poate face direct la sediul Agenției de Bilete a Teatrului „Gong” din str. Al. Odobescu 4, sau prin e-mail la ticketing(@)teatrulgong.ro. Vă rugăm să specificați numele dvs. și numărul de locuri necesar. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea reprezentației, iar confirmarea locurilor se face doar prin mesaj scris.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Caravana Campionilor de Mâine – Ediția de vară 2025 a ajuns la Scoreiu
Săptămâna aceasta, proiectul Caravana Campionilor de Mâine – Ediția de vară 2025, cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, a continuat traseul său prin județ și a ajuns în localitatea Scoreiu, unde copiii au fost în centrul atenției printr-o serie de activități sportive adaptate vârstei și nivelului lor de pregătire.
Caravana Campionilor de Mâine la Scoreiu
Caravana Campionilor de Mâine urmărește să promoveze sportul ca mijloc de dezvoltare personală, să ofere acces la mișcare copiilor din zonele rurale și să stimuleze participarea lor la activități educative și recreative. Atmosfera creată la Scoreiu a demonstrat încă o dată că sportul aduce împreună copiii, profesorii, părinții și comunitatea, fiind un factor important în creșterea și educația celor mici.
Le mulțumim partenerilor noștri, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu (ISJ), pentru implicare, și adresăm recunoștință comunității din Scoreiu pentru primirea călduroasă și participarea entuziastă.
Prin acest proiect, ne propunem să încurajăm copiii să își dezvolte pasiunea pentru sport și să înțeleagă importanța unui mod de viață sănătos, bazat pe mișcare și disciplină,
declară pentru iIbiu 100% Claudiu Niculciuc, președintele asociației.
Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN14, în localitatea Şeica Mare.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe DN14, pe direcția de deplasare Sibiu – Mediaș, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din cauze ce urmează a fi stabilite, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod.
Conducătorul auto, posesor de permis de conducere, a fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Șoferul, împreună cu fiul său, în vârstă de 27 de ani, ambii din localitatea Brateiu, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la Spital.
Cercetările la fața locului continuă.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
12.719 de vizitatori s-au bucurat din plin de tot ce înseamnă ASTRA Rock 2025 la Muzeul ASTRA, în perioada 15-17 august!
7441 dintre ei s-au bucurat de repere speciale ca Târgul Creatorilor Populari, atelierele interactive cu meșteri, ,,Natura, cultura și gustul locului. Muzee și Puncte Gastronomice Locale – protejarea resurselor regionale, naturale și culturale”, NatureTalks@ASTRARock, Rock’n’Țesut – Atelier interactiv de țesut la război, Schimb de rețete,ASTRA Poetic, Meșteșuguri fără frontiere! Proiect finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.), Școala în satul tradițional, Ciobăneștii românești în Muzeul ASTRA.
Peste 5000 de participanți la concerte
5278 au participat la concertele din programul ASTRA Rock și au urmărit prestații live cu artiști consacrați pe plan național și international ca OCS, VLASE & OIGĂN, HTETHTHEMETH, PHOBIA, HYPNO CEPERCO, PARADISE LOST, DOG EAT DOG, CEMETERY SKYLINE, SUBCARPAȚI, SPP, THE MONO JACKS, MIHAIL, NIȘTE BĂIEȚI, E-AN-NA și MACHIAVELLIAN GOD.
„Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în cadrul acestui eveniment care a reconfirmat faptul că fenomenul cultural face diferența și oferă o stare de bine!”, au transmis reprezentanții Muzeului ASTRA.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Târgul Olarilor, cel mai longeviv eveniment cultural al Sibiului, își redeschide porțile în zilele de 6 și 7 septembrie 2025, în binecunoscuta Piață Mare. Ajuns la cea de-a 59-a ediție, Târgul ilustrează meșteșugul tradițional al olăritului, reunind peste 100 de olari și familii de meșteri din centre renumite din întreaga țară și din străinătate.
Târgul Olarilor rămâne o manifestare de referință în peisajul cultural al județului Sibiu și al întregii Transilvanii. În weekendul 6-7 septembrie 2025 manifestarea aduce în Piața Mare din Sibiu tradiția olăritului.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA, și este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.
Demonstrații live de olărit la roată și ateliere interactive
Meșteri din centre cunoscute precum Corund, Braniștea, Horezu, Vădastra, Marginea și nu numai, vor expune creații tradiționale și moderne: oale, ulcele, blide, căni, clopoței, cahle de sobă, vaze și chiar instrumente muzicale din ceramică. Diversitatea produselor, atmosfera autentică de târg și contactul direct cu meșterii olari transformă acest eveniment într-o experiență unică pentru publicul larg.
Pe lângă expoziția cu vânzare, vizitatorii sunt invitați să participe la demonstrații live de olărit la roată, dar și la ateliere interactive, unde pot învăța să modeleze lutul și să decoreze obiecte ceramice. Astfel, Târgul devine nu doar un spațiu al comerțului și tradiției, ci și al învățării și creativității.
Târgul Olarilor se desfăşoară în zilele de 6 şi 7 septembrie 2025, în Piaţa Mare din Sibiu, şi este deschis vizitatorilor între orele 8.00 – 22.00.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
În cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, inițiat și finanțat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și desfășurat etapizat, pe sectoare, cetățenii beneficiază de înregistrare gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Primăria Municipiului Sibiu gestionează acest program pe plan local, în baza unor contracte de finanțare semnate cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (OCPI). Astfel, municipalitatea a contractat o firmă specializată – S.C. Topo Land GIS S.R.L – pentru elaborarea documentațiilor cadastrale necesare pentru înregistrare și, împreună cu aceasta, preia documentele de la proprietarii acestor imobile terenuri.
În cadrul finanțării nr. IX din acest Program Național, apelul a fost adresat cetățenilor care dețin imobile-terenuri în sectoarele cadastrale cu nr. 2,5,6,7,8 și 9. Până în prezent au fost realizate documentațiile tehnice pentru sectoare cu nr. 5,6,7,8 și 9, acestea fiind deja afișate spre verificare la avizierul Primăriei Sibiu.
„Având în vedere faptul că prin serviciile prestate pentru sectoarele 5, 6, 7, 8 și 9 sumele disponibile în cadrul contractului încheiat cu S.C. Topo Land GIS S.R.L s-au epuizat, este necesară amânarea înregistrării cadastrale a imobilelor din sectorul nr. 2, situat în zona dintre cartierele Viile Sibiului și Veteranii de Război. Îi asigurăm pe cetățenii interesați că aceste proprietăți vor fi incluse în următorul contract de finanțare pe care Primăria Sibiu îl va încheia până la finalul acestui an cu OCPI”, a transmis Primăria Sibiu.
Totodată, Primăria Sibiu menționează că va reveni cu un anunț în momentul în care va fi încheiat noul contract de finanțare, precum și noul contract de prestări servicii pentru înregistrarea cadastrală a imobilelor.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a beneficiat, în prima parte a acestui an, de sponsorizări în valoare totală de peste 1.125.000 lei, grație eforturilor constante ale Asociației „Împreună pentru Sănătate”, al cărei scop este întocmai atragerea de fonduri pentru modernizarea și reabilitarea constantă a unității noastre. Fondurile au fost investite în proiecte de modernizare, achiziția de echipamente medicale și îmbunătățirea condițiilor de îngrijire pentru pacienți și de lucru pentru personalul medical.
Obiective și dotări implementate
Printre cele mai importante obiective și dotări implementate în semestrul I al anului 2025 se numără:
· Modernizarea Laboratorului de analize (recompartimentare, camere frigorifice, mobilier modern) – 447.535 lei
· Lucrări de reamenajare a curții interioare, termosistem și instalații – 166.180 lei
· Echipament de examinare pentru secția de Oftalmologie – 145.280 lei
· Ecograf mobil pentru Radiologie – 45.000 lei
· Sistem de monitorizare a presiunii la ATI – 41.650 lei
· Rampă de oxigen pentru Blocul Operator – 20.000 lei
· Container pentru Anatomie Patologică – 28.285 lei
· Aparatură, materiale și dotări pentru secțiile de Cardiologie, Boli Infecțioase, Chirurgie, Hematologie, Nefrologie, Farmacie, Diabet, ORL și Medicală I – peste 200.000 lei
Parteneri implicați în sprijinirea spitalului
Aceste lucruri au fost posibile prin implicarea partenerilor: Romgaz, Expertaron, Sigemo, Apă Canal, Top Diagnostic, Proiect Construct și Immo Invest.
„Fiecare sponsorizare înseamnă o schimbare vizibilă și o îmbunătățire reală pentru pacienți și pentru personalul medical. Suntem profund recunoscători companiilor care aleg să investească în sănătatea comunității sibiene. Datorită sprijinului lor, putem continua procesul de modernizare și putem să oferim servicii medicale la standarde tot mai înalte”, a declarat Robert Fotache, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
„Le mulțumim tuturor celor care înțeleg că implicarea comunității este esențială în evoluția spitalului și care, atât cât au posibilitatea, ajută constant. Doar împreună putem face diferența și suntem siguri că acest mesaj este adânc impregnat în conștiința tuturor celor care sunt alături de noi an de an!”, a transmis Cornel Benchea, președintele Asociației „Împreună pentru Sănătate”.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
O nouă cercetare revizuită de Salvează Solul a subliniat faptul că prețurile alimentelor în Europa au crescut cu până la 50% din cauza crizei climatice, care este direct legată de degradarea solului.
Ca răspuns la acest raport, Mișcarea Salvează Solul a emis un avertisment urgent: criza tăcută a degradării solului este un factor major, dar ignorat, al acestei tensiuni economice și o amenințare critică la adresa securității alimentare a Europei în viitor.
Tendința de creștere a prețurilor la alimente poate fi observată în întreaga lume
„În timp ce costurile energiei și perturbările lanțului de aprovizionare au dominat titlurile, deteriorarea sănătății celui mai important ecosistem al planetei noastre – solul – expune din ce în ce mai mult sistemele noastre alimentare la șocuri climatice devastatoare precum secetele și inundațiile, ceea ce duce la prețuri volatile și recolte incerte. Un sol sănătos este necesar pentru a atenua aceste crize și pentru a ne proteja împotriva lor”, a arătat Praveena Sridhar, Coordonator Științific și de Politici al mișcării Salvează Solul.
La recentul Summit al ONU privind sistemele alimentare din Etiopia (27-29 iulie), a devenit clar că tendința de creștere a prețurilor la alimente poate fi observată în întreaga lume. Noul raport al ONU, publicat la 28 iulie 2025: The State of Food Security and Nutrition in the World 2025 (Starea securității alimentare și a nutriției în lume 2025) a subliniat faptul că, în fiecare regiune începând cu 2018, costul pe persoană și pe zi (în dolari la paritatea puterii de cumpărare) a crescut.
Din cauza practicilor agricole industriale intensive, solul devine mai puțin rezistent la șocurile climatice din ce în ce mai frecvente, cum ar fi seceta sau ploile abundente, ceea ce face culturile agricole extrem de vulnerabile și crește prețurile la alimente. În Europa, aceasta este o catastrofă, având în vedere că regiunea este un punct fierbinte al schimbărilor climatice, încălzindu-se de două ori mai mult decât media globală.
Statistici exemplificatoare din Europa susțin această imagine sumbră
· Șocul uleiului de măsline: Bazinul mediteraneean se confruntă cu o secetă fără precedent. Spania – cel mai mare producător mondial de ulei de măsline – s-a confruntat în 2023 cu cea mai gravă secetă din 1905. Solul nerezistent a contribuit în mod direct la creșterea prețurilor uleiului de măsline cu 50% în întreaga Uniune Europeană, din ianuarie 2023 până în ianuarie 2024.
· Recolte volatile, prețuri volatile: Marea Britanie a înregistrat o creștere bruscă de 22% a prețului cartofilor în perioada ianuarie-februarie 2024, demonstrând modul în care lipsa rezistenței solului la precipitații abundente afectează, de asemenea, randamentele și prețurile.
· Scăderi ale randamentului în viitor: Proiecțiile sunt îngrozitoare. În cadrul unui scenariu cu emisii ridicate, randamentul porumbului în regiunea mediteraneeană a Europei ar putea scădea cu până la 40% până în 2050. Pierderile la grâu sunt estimate între 15% și 25%, atât în Europa de Est, cât și în Europa de Vest. Acestea nu sunt simple statistici; ele reprezintă o amenințare directă la adresa disponibilității și accesibilității alimentelor de bază. Alte cercetări sugerează că presiunile asupra mediului, inclusiv schimbările climatice și degradarea solului, ar putea duce la creșterea prețurilor la alimente cu mai mult de o treime până în 2050 – chiar și în țări mai bogate precum Marea Britanie.
În afară de aceste produse alimentare specifice, în medie, inflația prețurilor la alimente în Europa, deși a scăzut de la vârful istoric de 15% din martie 2023, a rămas totuși la un nivel ridicat de 5,7% în 2024, mult peste norma de dinainte de pandemie de 2,1%, care poate fi considerată o rată a inflației „sănătoasă”.
Solul este coloana vertebrală a ecosistemului global
„Legătura este incontestabilă: un sol bolnav înseamnă sisteme alimentare bolnave și, în cele din urmă, prețuri mai mari pentru consumatori”, afirmă Praveena Sridhar. „Prea multă vreme am tratat solul ca pe un mediu inert, dar acesta este un ecosistem viu, vital pentru producția alimentară, la fel ca alte elemente fundamentale precum aerul și apa. Degradarea acestuia, cauzată în mare parte de agricultura industrială intensivă, face ca agricultura noastră să fie incredibil de fragilă în fața escaladării extremelor climatice. Trebuie să vedem acțiuni politice pentru protejarea solurilor la fiecare convenție globală, inclusiv la COP30 în Brazilia, deoarece solul este coloana vertebrală a ecosistemului global și deține potențialul de a ajuta omenirea să se întoarcă din pragul dezastrului ecologic.”
Salvează Solul subliniază faptul că degradarea solului și dependența de îngrășămintele chimice, agravate de condițiile meteorologice extreme determinate de climă, sporesc vulnerabilitatea culturilor și determină volatilitatea continuă a prețurilor la alimente.
Soluția constă în adoptarea unor practici durabile de gestionare a solului – cum ar fi reducerea la minimum a perturbărilor, menținerea rădăcinilor vii, maximizarea biodiversității și acoperirea solului – pentru a crește materia organică, a rupe legătura dintre costurile inputurilor și prețurile alimentelor și a produce soluri rezistente, care rețin apa și care susțin culturi mai puternice.
Despre Salvează Solul
Salvează Solul este o mișcare populară globală, lansată de Conscious Planet pentru a aborda o criză existențială – degradarea rapidă a solurilor agricole. În ultimii 30 de ani, Salvează Solul a implementat o strategie holisticǎ pentru revitalizarea solului, prin proiecte conduse de fermieri care pot fi extinse la scară largă, prin promovarea de politici și prin campanii de sensibilizare a cetățenilor. Mișcarea colaborează cu o serie de guverne din întreaga lume pentru a elabora politici privind solurile și sprijină peste 250.000 de fermieri din India pentru a face tranziția către diverse alte practici agricole regenerative, inclusiv agrosilvicultura. Salvează Solul este susținută, printre altele, de Programul ONU pentru Mediu, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, Convenția ONU pentru Combaterea Deșertificării, Programul Alimentar Mondial și UICN.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.