Sâmbătă, 23 iunie Transilvania Tattoo Expo 2012, ora 10.00, Casa de Cultură a Sindicatelor Târg de produse tradiţionale şi ecologice, orele 10.00 – 18.00, Muzeul Dumbrava Sibiului (Astra) Spectacol muzical „Ziua Lacului Iezerul Mare”, loc. Gura Râului Noaptea Albă a Filmelor Scurte, orele 21.30 – 3.30, Teatrul GONG Duminică, 24 iunie Transilvania Tattoo Expo 2012, ora 10.00, Casa de Cultură a Sindicatelor Expoziţia „George Lowendal, confluenţe picturale”, 13 iunie – 29 iulie, Casa Albastră Expoziţia „Terminal”, artist Sorin Vreme, 15 iunie – 22 iulie, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal Târg de produse tradiţionale şi ecologice, orele 10.
Dumitru Domnariu, incompatibil
Consilierul judeţean PD-L a fost declarat de ANI (Agenţia Naţională pentru Integritate) drept incompatibil cu funcţia de consilier pe care o deţinea şi pentru care a fost reales. Dumitru Domnariu a fost declarat incompatibil pentru 6 contracte de furnizare produse petroliere în cuantum de 3.095.445 de lei, încheiate cu instituţii subordonate Consiliului Judeţean Sibiu. Călin Blaga
Copiii Madonnei au învăţat să înoate cu sibianul Adrian Gînju
„Cred în puterea exemplului. Nu am pretenţia de la nimeni să facă ce nu pot face eu”, spune Adrian Gînju, fost înotător de performanţă. Astăzi este un antrenor experimentat care a cucerit America, iar acum s-a întors în Sibiu, oraşul său natal, pentru a împărtăşi sibienilor cunoştinţele acumulate în ultimii aproximativ 30 de ani. Chiar şi una dintre cele mai iubite vedete pop ale lumii, Madonna, a avut încredere în Adrian Gînju că va putea să-i înveţe copiii să înoate. Adrian Gînju s-a îndrăgostit de înot la vârsta de 5 ani. Pentru că l-a practicat de performanţă, a fost recrutat în lotul naţional.
Noi directori
Gheroghe Suditu a revenit la şefia Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, iar Bogdan Trif (foto) este noul director al Agenţiei Regionale de Mediu. Ambii au fost numiţi prin Ordin Guvernamental. Călin Blaga
Oraşul hainelor purtate
Alexandra Ion Cristea Apărute peste noapte, ca ciupercile după ploaie, magazinele second- hand din Sibiu au depăşit de mult limita cartierelor mărginaşe unde obişnuiau să funcţioneze, la limita supravieţuirii, cu clienţi sporadici, amatori de haine la 1 leu. Le găseşti azi şi pe strada Tribunei, pe bulevardul Mihai Viteazul, pe bulevardul Victoriei şi pe Calea Dumbrăvii, pe strada Bâlea, dar şi în aproape orice altă zonă din oraş. E semn rău – spun unii – sibienii sunt din ce în ce mai săraci, dar semn bun pentru patronii afacerilor nou-înfiinţate, care speră să prospere de pe urma unei situaţii economice din ce în ce mai rele.
Consilierul local Wagner Raimar, găsit de ANI incompatibil cu funcţia sa
Wagner Raimar, reprezentat FDGR, reales în Consiliul Local Sibiu, este nevoit să se retragă din funcţia de consilier chiar înainte de validare. Wagner se află în conflict de interese penal, după ce a cştigat 208.475 de lei beneficiu patrimonial, în urma a trei contracte de închiriere cu o instituţie subordonată Consiliului Local Sibiu, conform Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Primarul Iohannis este nevoit să îl înlocuiască pe Wagner cu un alt consilier, Forumul rămânând tot cu 15 mandate de consilieri locali, precizează Agerpres. Raluca Buduşan
Graham Jarvis a cştigat pentru a treia oară Red Bull Romaniacs
Peste 3000 de spectatori, fani din ţară şi din străinătate au asistat la la finişul celei de-a 9-a ediţii a raliului de hard enduro Red Bull Romaniacs. Britanicul Graham Jarvis a cştigat pentru a treia oară cel mai dur raliu de hard enduro din lume, egalându-l astfel la titluri pe francezul Cyril Despres. În prima parte a traseului, riderii clasei Pro au avut de înfruntat câteva porţiuni foarte dificile: pe Valea Sadului, la „Gravitation 0”, o coborâre ameţitoare sau la „Rocky 5”, o urcare extrem de abruptă pe o potecă foarte îngustă. Mulţi dintre ei au pierdut minute bune, alături de mult combustibil.
Traficul pe DN 7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea se va desfăşura cu restricţii, timp de trei săptămâni
ªoferii au de înfruntat restricţii în trafic pe DN 7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea timp de trei săptămâni. De marţi restricţiile sunt în vigoare între orele 8:00 şi 17:00, din cauza unor lucrări de curăţire a versanţilor de bolovani pentru a preveni căderea acestora pe şosea. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, circulaţia rutieră va fi închisă temporar, în reprize de circa 15 minute, urmând să fie reluată până la defluirea traficului, informează Mediafax. ,,Începând de marţi, pe DN 7 (E 81), în judeţul Vâlcea, între km 198+700 m şi 237, se execută lucrări de curăţire a versanţilor de bolovani pentru a preveni căderea acestora pe partea carosabilă, motiv pentru care pe acest tronson de drum, se instituie restricţii de circulaţie cu respectarea semnalizărilor în vigoare.
Alex Blagu, director magazin bauMax Sibiu Cea mai mare realizare, cea cu care mă mândresc cel mai mult, este echipa mea
Raluca Buduşan La numai 34 de ani, Alex Blagu este directorul magazinului bauMax din Sibiu. Un tânăr cu ambiţii, conduce o echipă de care este mândru şi face ca treburile să meargă cum nu se poate mai bine la bauMax. ªtie să-şi stabilească priorităţile şi îmbină perfect viaţa de familie cu serviciul. Iubitor al tenisului de masă şi al sporturilor cu motor, Alex împărtăşeşte din experienţa sa. Reporter: De cât timp sunteţi director la bauMax Sibiu? Alex Blagu: Din luna mai 2007. Rep: Care a fost drumul până la acest punct? A.B: Înainte de bauMax am lucrat în cu totul alt domeniu, şi anume în domeniul producţiei de piese auto.
Campioni şi vicecampioni naţionali pentru CSS ªoimii Sibiu la atletism
Campionatele Naţionale de copii la atletism, desfăşurate la Bucureşti, în 19-20 iunie, au adus multiple victorii sportivilor de la CSS ªoimii Sibiu. Andreea Maria Stanciu (12 ani) a devenit campioană natională la proba de aruncarea greutăţii. Paula Frîntu (13 ani) a devenit vicecampioană naţională. Paula a mai participat şi la proba de aruncare a discului unde a obţinut locul 2. Radu Ghiniţă a participat la aruncarea discului şi la aruncarea greutăţii unde a luat medalia de argint. Tabita Teuşan şi-a păstrat locul pe podium, la proba triatlon, luând medalia de bronz.
Delegaţie oficială din Luxemburg, în vizită la Sibiu
O delegaţie condusă de Octavie Modert (foto), Ministrul Culturii din Marele Ducat de Luxemburg, a fost prezentă la sediul Primăriei Sibiu, marţi, 19 iunie. „Este în egală măsură o mare onoare, dar şi o mare bucurie să primim din nou la Sibiu vizita partenerilor noştri din Luxemburg. Relaţia dintre Sibiu şi Luxemburg a fost una fructuoasă încă din 2007, când am împărţit statutul de Capitală Culturală Europeană”, a declarat Klaus Iohannis, primarul Sibiului, în conferinţa de presă organizată cu această ocazie. „Unul dintre motivele vizitei noastre la Sibiu este acela de a strânge relaţia existentă între cele două entităţi şi de a identifica noi proiecte pentru dezvoltarea durabilă a acestui parteneriat dintre Sibiu şi Luxemburg.
Procedura!
Călin Blaga; [email protected] Am lipsit din Sibiu 7 zile pe motiv de concediu. Fără telefon, internet şi ştiri despre România a fost bine. Doar că la întoarcere am găsit o ţară la fel de divizată politic, cu un fost premier, Năstase, sinucigaş, un actual premier, Ponta, plagiator şi un ministru al Culturii, Deaconu, incompatibil. Am trecut apoi la politica locală şi am remarcat că I. Cindrea şi-a făcut propria echipă la conducerea Consiliului Judeţean, în cadrul celei mai anoste şi birocratice şedinţe la care am asistat de ani buni. Dacă la Consiliul Local Sibiu eram obişnuit cu maşina de vot germană, unde se citeau titlurile de proiecte de hotărâre, apoi acestea erau rapid votate, la noul Consiliu Judeţean am găsit o dorinţă arzătoare de a se citi tot, de a se lua multe pauze, ca în Parlament, de a se respecta procedura.


