Clubul Rotary Sibiu Cibinium a iniţiat, începând de săptămâna trecută, o acţiune care se va desfăşura în municipiul Sibiu, în toate centrele de plasament din oraş. Acţiunea constă în lecţii demonstrative de igienă oro-dentară, desfăşurate cu ajutorul studenţilor din cadrul Facultăţii de Medicină „Victor Papilian”. Prima acţiune a Clubului Rotary Sibiu Cibinium a avut loc la Complexul de Servicii „Prichindelul”. Astfel, 20 de copii din cadrul Complexului „Prichindelul” au fost mobilizaţi într-o sală. Aici, alături de asistente şi de directorul instituţiei, domnul Onoriu Moldovan, le-a fost explicat micuţilor, printr-o prezentare animată pe calculator şi prin exemplificare în timp real, cum trebuie să-şi îngrijească corect dinţii şi cum să aibă o igienă orală corespunzătoare.
Circulăm cu autobuzul mai uşor
Inovaţie BRD – MasterCard la Sibiu BRD a lansat la Sibiu, în premieră europeană, ,,BRD Transport” BRD, MasterCard şi Tursib au anunţat în cadrul unei conferinţe de presă implementarea soluţiei de plată contactless PayPass™ în transportul în comun din Sibiu, primul oraş din Europa care oferă posibilitatea de a călători cu autobuzul utilizând ca mijloc de plată a călătoriilor cardurile MasterCard® şi Maestro® PayPass™, fără emitere de bilete. BRD a încheiat cu Tursib un parteneriat strategic de dezvoltare a noilor tehnologii în transportul în comun, al cărui prim pas este plata călătoriilor cu carduri bancare contactless direct în mijloacele de transport.
Universităţile sibiene în categoriile a II-a şi a III-a
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a anunţat marţi în cadrul unei conferinţe de presă clasificarea universităţilor în conformitate cu prevederile din Legea educaţiei naţionale. „Este datoria noastră să le spunem celor care au luat bacalaureatul, părinţilor lor, angajatorilor, la ce pot să se aştepte de la universităţile României”, a declarat ministrul. Clasificarea a fost făcută în baza unei evaluări externe realizată de Asociaţia Universităţilor Europene. Din acest moment, în România există 3 mari categorii de universităţi.
Peste 3,5 milioane de lei pentru reparaţiile de vară la şcoli
Grădiniţele, şcolile şi liceele din Sibiu au trecut şi vara aceasta printr-o serie de lucrări de reabilitare şi reparaţii, pentru care Primăria Sibiu a investit 3.748.800 de lei. Majoritatea fondurilor au fost alocate în 2011, cu excepţia unor lucrărilor de investiţii începute în 2010 şi finalizate anul acesta. Este vorba de închiderea teraselor la sălile de sport de la Liceul de Artă şi Colegiul Naţional S. Brukenthal (490.000 lei) şi amenajarea ªcolii Emil Cioran (foto) în vederea mutării Grădiniţei nr. 22 (1.355.320 lei). „Lucrările de reabilitare, modernizare şi reparaţii în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat planificate pentru perioada de vară s-au desfăşurat fără probleme şi sunt în majoritate finalizate.
Capu’ lui Blaga vrem!
La Sibiu nu s-a răsturnat carul cu proşti, ca în alt oraş din ţară, ci cel cu potentaţi şmecheri. Născut fiind în acest oraş, am făcut alegerea, acum mulţi ani, de a rămâne aici pentru a profesa. Meseria de jurnalist mi-e dragă, dar numai belele îmi aduce, pentru simplul motiv că nu sunt capabil să tac şi să plec capul, aşa cum şi-ar dori unii. Vorba aceea: ce-am de zis, zic! Chit că îmi scol în cap politicieni, directori sau mahări locali, fie ei din mediul privat sau public. De fiecare dată când scriu un editorial am ajuns să gândesc consecinţele şi să mi le asum.
Consiliul Judeţean al Elevilor Sibiu, cştigătorul unui concurs naţional de proiecte
Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) din Sibiu a cştigat premiul pentru cel mai original proiect, într-un concurs destinat consiliilor judeţene ale eleviilor din toată ţara. Proiectul cştigător se numeşte „Sibiu pentru comunitate” şi s-a desfăşurat în perioada 2-3 iulie a.c., în Piaţa Mare. Aici, peste 500 de sibieni s-au alăturat atelierelor de teatru, dans, pictură pe faţă, iar 18 tineri au participat la concursul de orietare turistică din centrul istoric al oraşului. „Ne bucurăm nespus pentru această reuşită. Este plăcut să ştim că munca noastră este apreciată, iar acest lucru ne determină să continuăm să organizăm şi alte acţiuni care au ca beneficiar comunitatea locală, în special tinerii.
Cine vrea postul lui Iohannis?
Forurile naţionale ale Uniunii Social-Liberale (USL) au decis că nominalizarea candidatului la Primăria Municipiului Sibiu revine Partidului Conservator (PC). În urma sondajelor realizate în oraş între potenţialii candidaţi USL proveniţi din PSD, PNL şi PC, dar şi în baza negocierilor între aceste partide la nivel înalt, PC-ul a primit candidatura de la Sibiu. Cristi Marinescu era până la aceste negocieri unicul candidat al PC Sibiu la funcţia de primar al municipiului. Doar că lucrurile nu mai stau aşa de sigur acum. ,,Vom decide candidatul şi îl vom anunţa în octombrie”, a declarat pentru Sibiu 100%, Gheorghe Tuluc, preşedintele organizaţiei judeţene PC.
Geneza, Creaţia divină şi legile ei (III)
Bine v-am regăsit, dragii mei prieteni de suflet! Am speranţa că, pentru o parte dintre cititorii acestor rânduri, unele informaţii vor ajuta la înţelegerea mai bună a aspectelor existenţei umane: biostructură, percepţie, semnificaţie, reacţie, acţiune, relaţie, comunicare, transformare, sens. Toate acestea se supun legilor divine, universale, naturale, principiilor universale şi psihologice. Există două domenii de cunoaştere fundamental-universale: -teleologia, care studiază rostul fiecărui lucru care există şi funcţioează, şi se bazează pe principiul că tot ce există, există cu un rost final în univers şi -escatologia, care studiază şi încearcă să răspundă la întrebarea: „Care este voinţa finală a lui Dumnezeu cu soarta sufletelor oamenilor, cu omenirea ca fiinţă şi cu Creaţia sa?” Trebuie să vă spun, dinainte, că, pentru a înţelege mai bine ceea ce urmează, lucrurile trebuie „văzute” în metafizic (cu vederea spirituală, cu ochii fizici închişi), pe de o parte şi cu simţurile fizice, pe de altă parte.
Festival, iarmaroc, bâlci
Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) La Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane”, am văzut anul acesta, în Piaţa Mare, la „Iarmarocul medieval”, multe tarabe cu cercei, brăţări, inele şi lănţişoare de argint, iar unele aveau afişat însemnul „Cumpăr argint de orice fel”, pentru ca târgul să funcţioneze în ambele sensuri. Pe lângă produse tradiţionale şi alimentare, am văzut mărgele, insigne, săpunuri, şampoane, farduri, creme, ojă, poşete, ochelari de soare, jucării de plastic, peruci roz şi ceva cărţi.
Machiajul anilor 60
100% pentru tine! Anii ’60-’70, sunt caracterizaţi de un machiaj asemănător anilor ’50, dar mult intensificat. Tuşul se dă în linii mai groase şi mai dure, rujul este în continuare colorat, dar nu atât de roşu. Una din tendinţele machiajului a fost iniţiată de tinerii hippioţi. Look-ul a fost inspirat de modelul Twiggy. Pentru ochi am folosit un fard negru cu aspect umed şi alb mat, pentru a crea un ochi grafic. Fondul de ten se aplică pe toată faţa, trebuie să aibă putere de acoperire medie şi să fie în nuanţe deschise, apoi am aplicat pudră translucidă pentru un aspect mat.
O zi de spitalizare costă cât salariul minim pe economie
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Secţia A.T.I Nu sunt condiţii de lux în Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu, însă dacă este nevoie să vă internaţi şi nu sunteţi asigurat, vă costă o mică avere. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentaţii celui mai mare spital din judeţ, un cost mediu pentru o zi de internare în Secţia de Medicină Internă îl ajunge pe pacientul neasigurat 400 de lei . Dacă ai probleme grave de sănătate şi trebuie să fii conectat la aparate, poţi plăti până la 700 de lei pentru o zi petrecută în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă.
Preşedinte de elevi
Anonimii Sibiului Unii creează în întuneric adevărate opere de artă, alţii schimbă destine sau ajută în tăcere. Sunt oameni obişnuiţi dar care, fără să ştie nimeni, fac în fiecare zi ceva deosebit. Ei sunt Sibiul individual şi special şi-l reprezintă cu toată originalitatea lor. „Elevi” – un cuvânt care, pentru mulţi, nu semnifică mai mult decât o masă impersonală de tineri. Sunt cei care aglomerează în fiecare dimineaţă autobuzele sau care fac prea mult zgomot în sala de cinema.


