Acasă Blog Pagina 6746

Noi directori la Spitalul Judetean Sibiu

Astăzi s-a încheiat concursul organizat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru ocuparea funcţiilor de Director Medical, Director Financiar-Contabil si Director de îngrijiri. Noii directori sunt: Dr. Cipaian Călin Remus – Director Medical, Ec. Blaga Ioan – Director Financiar-Contabil şi As. Pr. Mihu Andrei – Director de îngrijiri.

 

Prima probă, de verificare a cunoştinţelor de legislaţie specifică postului, a avut loc săptămâna trecută, în zilele de 10, 11 şi 12 ianuarie, candidaţii având în totalitate dosare valide pentru examen.
Notele la testul de cunoştinte legislative au fost următoarele: 9 pentru Dr. Cipăian Călin, 9 pentru Ec. Blaga Ioan, 7 pentru Ec.Cojocaru Horaţiu şi 9 pentru As. Pr. Mihu Andrei, astfel încât toti candidaţii au promovat pentru a doua etapa.
Luni, 17 ianuarie, au avut loc probele de susţinere a proiectului şi interviul, iar notele obţinute au fost: Dr. Cipăian Călin – 9,80 şi 10, Ec. Cojocaru Horaţiu – 8,40 si 8,60, Ec. Blaga Ioan – 7,60 şi 7,70, iar As. Pr. Mihu Andrei – 9,90 şi 10. Media celor trei note au dus la nota finala de 9,60 pentru Dr. Cipăian Călin, 8,10 pentru Ec. Blaga Ioan, 8,00 pentru Ec. Cojocaru Horaţiu şi respectiv 9,63 pentru As. Pr. Mihu Andrei.

în aceste condiţii, au fost declaraţi promovaţi Dr. Cipăian Călin pentru funcţia de Director Medical, Ec. Blaga Ioan pentru funcţia de Director Financiar-Contabil şi As. Pr. Mihu Andrei pentru funcţia de Director de îngrijiri.
Nu s-au înregistrat contestaţii la rezultatele examenelor.

Creste numarul de viroze

în cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii şi a gripei la nivelul judeţului, în a doua săptămână a anului s-au înregistrat 1872 cazuri de IRA (infecţii respiratorii acute), cu 102 cazuri în plus faţă de săptămâna precedentă (S1), când au fost semnalate 1770 cazuri. Numărul IRA din această săptămână se află peste media celor 3 săptămâni anterioare (1325). Pe grupe de vârstă, cele mai multe cazuri s-au înregistrat la grupa 0-4 ani.
Nu s-a semnalat activitate cu virus gripal pe teritoriul judeţului.

Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere (263) este în creştere cu 23.47% faţă de săptămâna trecută (213). Cele mai multe cazuri, peste o treime, au survenit la grupa de vârstă 30-64 ani (78), respectiv la grupa de vârstă 0-4 ani (73)
Rata consultaţiilor realizate de medicii de familie santinelă (14 medici) a înregistrat o creştere (de 25.88%) faţă de săptămâna anterioară (5.06%), pe când rata vizitelor la domiciliu este aproximativ aceeaşi (0.28% faţă de 0.25%).

La Serviciul de Ambulanţă a fost înregistrat un număr total de 454 solicitări, cu o scădere de 12.85% comparativ cu săptămâna precedentă (521 solicitări). Ponderea cea mai mare a solicitărilor la serviciul de ambulanţă pentru ARI (25), rămâne la grupa de vârstă 0-4 ani, cu circa 40% din cazuri.
Numărul total de concedii medicale de scurtă durată acordate în săptămâna S 2 a fost de 18 (în creştere cu 50% faţă de săptămâna precedentă), totalizând 97 zile;
Cea mai mare rată a absenteismului s-a înregistrat în grădiniţă (8.9%), urmată de cea în licee (4.6%) şi şcoală (1.9%).

 

Sediul Serviciului Domeniu Public din cadrul Primăriei Sibiu a fost vandalizat

,,în data de 17 ianuarie, la începerea programului, angajaţii Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat au constatat că uşile a 2 birouri aparţinând acestui seviciu au fost forţate. S-a constatat că nu a fost furat nimic din aceste birouri iar Poliţia a început cercetările”, declară Mirela Gligore, purtător de cuvânt. Sediul este situat în Piaţa Mică nr. 22. Clădirea a mai fost călcată de hoţi şi în anii trecuţi. De data asta se pare că a fost un act de vandalizare, posibil a unui amendat pentru parcare ilegală.

Ofelia Popii: ,,M-am simţit foarte iubită de soartă”

0

4 ani, 3 nominalizări şi 2 premii UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Primul premiu, în 2008, pentru rolul Mefisto din spectacolul „Faust” al regizorului Silviu Purcărete. Iar acum, în 2011, pentru cele 7 roluri din one-woman-showul „Felii”, scris şi regizat de Lia Bugnar. Ofelia Popii se înscrie, de acum, într-un top exclusivist de actriţe care au primit de două ori această distincţie, alături de Mariana Mihuţ, Valeria Seciu, Maia Morgenstern şi Andreea Bibiri. Actriţa Oana Pellea a obţinut de trei ori recunoaşterea performanţei în artă, din partea profesioniştilor din domeniul teatrului.

Monumentul eroilor din Ludoş la loc de cinste în centrul comunei

Campania Sibiu 100%: Nu uitaţi eroii! Publicaţia Sibiu 100%, împreună cu Filiala Sibiu ,,Cultul Eroilor” desfăşoară o campanie pentru sensibilizarea opiniei publice şi mai ales, a administraţiilor publice locale, în vederea păstrării cultului eroilor prin întreţinerea monumentelor existente în judeţ, aşa cum cere şi legea. Monumentul Eroilor Români din Primul şi al Doilea Război Mondial din Ludoş, amplasat în faţa ªcolii Generale şi în apropiere de Biserica Ortodoxă, a fost ridicat de Reuniunea Pompierilor din localitate, înfiinţată de 72 de tineri voluntari la 3 mai 1931.

Blocul ANL din centru aşteaptă beneficiarii

Luna aceasta Consiliul Local Sibiu va aproba lista de priorităţi pentru blocul ANL de pe strada Independenţei. Tinerii medici, actori şi muzicieni din Sibiu vor avea prioritate la distribuirea a 80% din cele 95 de locuinţe, res­tul revenind persoanelor evacuate din clădiri retrocedate. Cei care vor primi o locuinţă ANL trebuie să aibă vârsta până la 35 de ani la data depunerii cererii şi să nu aibă sau să nu mai fi avut o altă locuinţă în proprietate, iar locul de muncă în Sibiu. La Sibiu se mai construiesc locuinţe prin programul ANL în cartierul Reşiţa II, pe strada Viitorului (4 blocuri) cu 88 de locuinţe. (C.P.)

Muzeul Labirint – un real succes la sibieni

0

Muzeul Labirint şi-a deschis luni porţile în Piaţa Mare. În pofida vremii neprietenoase, sibienii au venit în număr mare să descopere reprezentările pieselor din patrimoniul muzeelor partenere – Muzeul Naţional Brukenthal, Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Casa Teutsch. Vizitatorii au fost încântaţi de cele 130 de panouri expuse în Muzeul Labirint, grupate pe 11 teme, de la joc la vânătoare, de la ritual la conflict, de la meşteşug la muzică, care evidenţiază elementele comune pe care le au o parte din piesele din patrimoniul deţinut de cele trei muzee. ,,Muzeul Labirint organizat de Fundaţia Culturală Artex nu se doreşte a fi un proiect ştiinţific, ci unul de promovare a patrimoniului muzeelor din Sibiu”, a declarat Vlad Velcu, PR al Fundaţiei Culturale Artex.

TONDACH obţine contract de exclusivitate pentru acoperişurile din oraşul olimpic Soci

0

TONDACH, Acoperişul secolului • Societatea pe acţiuni Tondach Gleinstätten a cştigat licitaţia pentru livrarea materialelor de acoperiş (ţiglă şi accesorii ceramice) în proiectul olimpic ,,Soci 2014” • Proiectul olimpic ,,Caruselul Gornaja” cu aproximativ 160.000 mp suprafeţe de acoperiş • Inovaţie TONDACH: crearea unor nuanţe exclusive pentru învelitorile proiectului din Soci • Semnarea contractului a avut loc în data de 14 martie 2011 Gleinstätten (Steiermark, Austria), 2 mai 2011: Societatea pe acţiuni Tondach Gleinstätten, producător principal de ţigle marca Tondach în Europa Centrală şi de Sud-Est, a obţinut de la antreprenorul general rus un contract de exclusivitate pentru livrarea de materiale pentru acoperişuri în şantierul general din Soci, oraşul de la Marea Neagră care organizează, în 2014, Jocurile Olimpice de Iarnă.

,,Sătenii din Veseud au trăit cel mai bine în perioada interbelică, perioada 1970-1980 şi 2001-2008″

Aurel Badiu, fostul director al Direcţiei Muncii Sibiu a scris „Monografia satului Veseud, comuna Slimnic, judeţul Sibiu”. După o perioadă de temeinică documentare lucrarea va fi lansată oficial în 11-12 iunie a.c., de Rusalii, când se va organiza şi „Sărbătoarea Fiilor Satului Veseud – 2011”. Reporter: Domnule Aurel Badiu ne-aţi obişnuit în ultima vreme cu cel puţin o apariţie editorială pe an. De ce o monografie a Veseudului? Aurel Badiu: Mai întâi că acest gând mă preocupă de circa 30 de ani, dar mi-am dat seama că nu aveam timpul necesar pentru o astfel de lucrare.

UNIMAT, proiectul tău în construcţii, de la A la Z

0

Nu e uşor să începi o lucrare amplă de construcţie a unei case, de reamenajare a unui apartament, de termoizolare a unei clădiri sau de pavare a unei grădini. De la alegerea materialelor şi a uneltelor, la contactarea celor mai buni meseriaşi, până la stabilirea ultimelor detalii de retuş, punerea în practică a ideilor necesită multă muncă şi mai ales o perfectă informare şi organizare. Cele mai mari temeri ale proprietarilor sau constructorilor sunt legate de costurile prea mari ale lucrărilor şi de faptul că, în necunoştinţă de cauză, ar putea face alegeri nepotrivite în ceea ce priveşte calitatea materialelor folosite.

Sibiu Jazz Festival, 8-15 mai 2011

0

Sibiu Jazz Festival este considerat unic în România, cu o istorie de peste patru decenii, şi unul dintre cele mai vechi festivaluri de jazz din lume. El este motivul pentru care Sibiul a fost declarat, încă din anii ’80, „Capitala Jazz-ului” din România. Organizatorul principal, Fundaţia Sibiu Jazz Festival, reprezintă la un nivel ridicat o mişcare muzicală care a făcut legendă în ţara noastră, construind o punte de legătură între jazz-ul românesc şi cel de peste hotare. De-a lungul a 15 ani, aceasta a adus publicul român în contact permanent cu monştrii sacri ai jazz-ului universal şi, în acelaşi timp, muzicienii străini au făcut cunoştinţă cu un public avizat.

Ca să construieşti la timp, trebuie să fii la înălţime!

0

Unde este UCM? Această întrebare şi-a găsit deja răspunsul odată cu lansarea noii campanii de marketing a UCM-ului cunoscut ca şi Universal Construct Market. Sloganul ,,Ca să construieşti la timp’’ este întărit de o mega-structură, impunătoare, luminată şi ridicată la o înălţime de peste 25 de metri care priveşte Sibiul exact din incinta sediului UCM. Structura sau mai bine să-i spunem ,,Ceasul UCM’’, reprezintă logo-ul cunoscutei reţele de depozite-magazine de materiale de construcţii în interiorul căruia se află un ceas cu diametrul impresionant de 1,60 metri.