Acasă Blog Pagina 6759

Cutremurul şi promisiunea

0

Unii români se tem de câţiva ani că un mare cutremur ne va lovi din nou. Acum, când seisme puternice lovesc zona Pacificului cu efecte devastatoare, românii trebuie să îşi aducă aminte că şi noi ne aflăm într-o zonă instabilă. Am văzut cu toţii efectele în lanţ create de un cutremur de 9 grade pe scara Richter în Japonia. Dar oare ce se va întâmpla la noi când un asemenea cutremur ne va lovi? Pentru că sigur pământul ne va zgâlţâi puternic din nou, aşa cum a făcut-o în ultimii 100 de ani de 3 ori, mai puternic. Vom ştii să reacţionăm ca japonezii în situaţii limită? Japonezii sunt daţi exemplu peste tot în lume drept buni constructori anti-cutremur, şi ca dovadă distrugerile cele mai mari nu cutremurul le-a provocat la ei, ci valurile tsunami.

Autorităţile au declarat război etnobotanicelor

Prefectul Horaţiu Răcuciu a emis, luna trecută, un ordin privind constituirea de echipe mixte locale de verificare şi control al magazinelor care vând produse etnobotanice, ca urmare a prevederilor ordinului comun semnat de miniştrii Finanţelor, Sănătăţii, Administraţiei şi Internelor. Grupul de lucru cuprinde reprezentanţi de la Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană, Garda Financiară, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, planul de acţiuni fiind întocmit de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu.

8 Martie pentru femeile aflate în dificultate

Asociaţia A.L.E.G. a organizat în perioada 8-11 martie o acţiune sub motto-ul ,,Crede în tine!” adresată femeilor şi fetelor aflate în dificultate şi care, la vârste şi în situaţii diferite, au o nevoie comună: aceea de a fi sărbătorite şi încurajate să creadă în forţele proprii. Voluntarii şi membrii A.L.E.G. au vizitat Centrul de plasament Cisnădie, Asociaţia Casa de Femei Creştină Germană Estera Mediaş, şi Aşezământul Insula Speranţei din ªelimbăr. Voluntarii A.L.E.G. au pregătit o prezentare despre femei din România şi din alte ţări care au realizat lucruri extraordinare prin forţe proprii deşi s-au confruntat cu situaţii personale dificile, femei despre care merită să vorbim şi care pot inspira şi motiva, precum sportiva Maria Cioncan, scriitoarea Herta Müller sau vedeta americană de televiziune Oprah Winfrey.

Festivalului Naţional de Muzică Folk şi Poezie

20-21 noiembrie 2010

Festivalul Naţional de Muzică Folk şi Poezie este un eveniment special organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong în fiecare an pentru iubitorii baladelor la chitară. Festivalul are un caracter necompetitiv şi îşi propune să realizeze un program muzical calitativ şi variat care să fie accesibil tuturor. La secţiunea folk din acest an au fost invitaţi: Grupul Fox Studis, Grupul Poesis, Ada Milea, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Laurenţiu Stoian care vor încânta publicul cu recitaluri de 45-50 de minute, după texte culese din creaţia unor mari poeţi naţionali.
Ediţia acestui an a inclus în program şi o manifestare inedită: Expoziţia de fotografie ,,Culoare şi lumină” realizată de studenţii de la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca.
Pe parcursul celor două seri de festival actriţele: Ioana Blaga Frunzescu, Monica Baldea, Raluca Neacşu şi Barbara Crişan vor susţine recitaluri de poezie dedicate memoriei poetului Adrian Păunescu.
Accesul publicului la concerte se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului din strada Al. Odobescu nr. 4., de luni 15 noiembrie până duminică 21 noiembrie 2010. Preţul unui bilet este de 25 lei, iar cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari 10 lei.


Programul festivalului:

Sâmbătă, 20 noiembrie, ora 18:00
Prezentarea Expoziţiei de fotografie ,,CULOARE ŞI LUMINĂ” Aurelia Călinescu
– ora 19:00
Recital de poezie în interpretarea actriţelor: Monica Baldea, Raluca Neacşu, Barbara Crişan
Recital Grupul Fox Studis
Recital Grupul Poesis
Recital Ada Milea
Recital Nicu Alifantis

Duminică, 21 noiembrie, ora 19:00
Recital de poezie Cezar Ivănescu în interpretarea actriţei Ioana Blaga Frunzescu
Recital Laurenţiu Stoian
Recital Mircea Vintilă
Recital Victor Socaciu

 

1 decembrie – zi nelucrătoare la Stare Civilă

în data de 1 decembrie, zi declarată nelucrătoare prin lege, Serviciul Stare Civilă nu va oficia căsătorii şi nu va prelua dosare pentru căsătorii.

Vă prezentăm mai jos modificările care intervin. Remintim sibienilor faptul că, pentru oficierea căsătoriei, dosarul trebuie depus cu 10 zile înaintea oficierii, incluzând în aceste 10 zile data depunerii dosarului şi data oficierii căsătoriei:

Luni, 22 noiembrie, nu se vor depune dosare pentru oficierea căsătoriei pentru data de 1 decembrie deoarece termenul de 10 zile s-ar împlini în data de 1 decembrie, zi nelucrătoare.

Miercuri, 1 decembrie, nu se vor putea depune dosare pentru oficierea căsătoriei în data de 10 decembrie.

 

15 organizatii sibiene in cursa pentru Supervoluntarii anului

15 ONG-uri si institutii scolare din judetul Sibiu au trimis aplicatii pentru cea de-a cincea editie a Galei pentru Supervoluntari, eveniment organizat de Asociatia Colors si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Sibiu si finantat de catre Consiliul Judetean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania.

Organizatiile au trimis nominalizari pentru una sau mai multe dintre cele 12 categorii existente pe site-ul galavoluntari.wordpress.com. Jurizarea va fi facuta in cursul acestei saptamani de catre reprezentanti ai organizatorilor si instituatiilor publice active in domeniul promovarii voluntariatului, rezultatele fiind prezentate in cadrul Galei care va avea loc in 3 decembrie, incepand cu ora 18, la Centrul de Conferinte Hotel Ibis.
„Anul acesta avem o editie aniversara, pentru ca implinim 5 ani. Ne bucuram sa vedem ca sunt organizatii si persoane in Sibiu pentru care voluntariatul comunitar ramane o pasiune, la fel ca si pentru noi. Lucrul acesta ne motiveaza sa continuam acest proiect si pe mai departe” a declarat Claudia Popa, presedintele Asociatiei Colors.
Totodata incepand cu 20 noiembrie, daca veti intra pe site-ul Galei veti putea alege cel mai simpatic voluntar dintre cei 10 voluntari nominalizati la categoriile individuale.
Pentru mai multe detalii contactati Claudia Popa, presedinte asociatia Colors (0745-052151).

Gala pentru Supervoluntari 2010 este un proiect realizat de Asociatia Colors si finantat de catre Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret prin Directiile Judetene pentru Sport si Tineret Sibiu si Brasov si cofinantat de catre Consiliul Judetean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania. Parteneri: Hotel Continental Forum, Centrul de Conferinte Hotel Ibis, Dram Center 07, Centrul Cultural Reduta, iubescbrasovul.ro, Simple Mind, Madstel Impex. Parteneri media : Kiss FM, Exact Media, Sibiu100%, Rondul de Sibiu, stiribrasov.ro.

 

TSD-iştii strâng cărţi

Tineretul Social Democrat prin proiectul „Cartea de acasă” invită pe toţi sibienii să participe la constituirea fondului de carte pe care intenţionează să îl transmită românilor aflaţi în diaspora. Astfel, toţi cei care doresc să doneze o carte cu acest scop o poate face la sediile locale PSD. „Acţiunea noastră îşi doreşte să susţină cuvântul românesc prin miraculoasa putere a cărţii” a declarat Alin Greavu, preşedintele organizaţiei TSD Sibiu.

 

Ambient revine în creştere: 104 milioane de euro în 2010, 15% creştere pentru anul 2011

Ambient împlineşte 18 ani: o nouă structură de business, o echipă completă de top-management

Urmând o strategie demarată în cursul anului 2009, Ambient a încheiat în anul 2010 procesul de repoziţionare a propriului business. în prezent, Ambient este o companie organizată în două divizii, adresate celor două tipuri principale de clienţi: Retail şi Distribuţie.
Divizia Retail este formată din reţeaua de 12 centre comerciale. Fiecare centru comercial este locul in care clienţii gasesc soluţii complete pentru proiectele lor de renovare a casei. Cu peste 22.000 mp de showroom-uri, Ambient este şi destinaţia pentru cei care doresc să se inspire în proiectele lor de îmbunătăţire a locuinţei.
Divizia de Distribuţie este formată dintr-o puternică reţea de vânzări cu 11 puncte de lucru şi depozite de materiale de construcţii. Companiile care construiesc, ca şi meşterii specializaţi, găsesc în Ambient un partener pe termen lung şi condiţii comerciale adecvate afacerii lor.

ambient


„Ambient şi-a obţinut stabilitatea în urma reorganizării în două direcţii de business: Retail şi Distribuţie. în felul acesta am reuşit să fim mai bine adaptaţi cererilor de tip diferit, specifice celor două tipuri de pieţe. Acestă transformare a businessului, alături de configurarea unei echipe profesioniste de top management, ne-a ajutat să putem spune că, în acest moment, avem un business sănătos şi în creştere, a declarat domnul Ioan Ciolan, Directorul General al Ambient.
Anul 2009 a reprezentat pentru Ambient momentul asumării deciziei de a restructura businessul companiei, pentru a putea construi un viitor solid. Managementul Ambient a decis să îşi concentreze eforturile în această direcţie. în contextul crizei specifice anului 2009, majoritatea companiilor au căutat să obţină o cifră de afaceri cât mai bună, pentru a face faţă dificultăţilor. Compania a decis că este mai corect şi mai profitabil pe termen lung să regândească toate procesele în linia planului strategic, pentru a avea un viitor stabil.

Ambient, o companie matură

Dovada succesului Ambient este incontestabilă. Dacă piaţa de referinţă a anului 2010, a consemnat o reducere a valorii cu 15%, faţă de cea din anul în 2009, cifra de afaceri pentru anul în curs a companiei Ambient este de 104 milioane de euro, cu un milion de euro mai mare decât cea a anului 2009. Obiectivul pentru anul 2011 este de creştere cu 15% a cifrei de afaceri, în contextul unei pieţe care va stagna. Dacă în anul 2009 profitul operaţional al companiei a fost de 2 milioane de euro, în anul 2010 acesta este de 5 milioane de euro. Toate aceste date evidenţiază faptul că afacerea Ambient este sănătoasă şi că viitorul acesteia este sigur.
„Maturizarea companiei este reflectată şi de cifre. Iar cifrele anului 2010 arată că suntem pe drumul cel bun. Faptul că, în această perioadă foarte grea pentru toţi cei angajaţi pe piaţa construcţiilor sau în cea a retail-ului DIY, Ambient a reuşit să se poziţione pe un trend pozitiv dovedeşte validitatea planului de afaceri asumat, a declarat domnul Liviu Voicu, Directorul Financiar al Ambient.

Despre Ambient

Ambient este o companie a cărei capital este integral românesc şi a cărei principală activitate este comercializarea materialelor de construcţii, finisaje şi amenajări interioare. înfiinţat în 1993, Ambient a inaugurat primul DIY din România, în aprilie 2002, la Sibiu. Ambient acoperă întreg centrul ţării cu o reţea de 12 centre comerciale şi 2 depozite logistice.
Pentru familiile care construiesc şi renovează, ca şi pentru companiile de construcţii, Ambient este partenerul care se implică direct în soluţionarea dificultăţilor specifice proiectelor acestora. Mai multe detalii despre Ambient sunt disponibile la adresa www.ambient.ro.

 

Reabilitarea reţelei de gaz pe încă cinci străzi

Reţeaua de gaz va fi reabilitată în următoarea săptămână pe încă cinci străzi de balast. Circulaţia pe următoarele străzi se va desfăşura pe o singură bandă:
pe strada Toamnei traficul va fi restricţionat pe o singură bandă în perioada 22 – 24 noiembrie
pe strada Ciocârliei lucrările se vor desfăşura în perioada 23 – 25 noiembrie
pe strada Petru Maior se va lucra pe o bandă în perioada 24 – 27 noiembrie
pe strada Ecaterina Teodoroiu se vor executa lucrări în perioada 22 – 27 noiembrie
pe strada Bujorului se va circula pe o singură bandă în perioada 24 – 27 noiembrie

Stabilirea sensurilor de circulaţie în Zona Industrială Vest

Odată cu finalizarea drumului secundar 5 şi a drumului secundar 7, sensurile de circulaţie în această zonă vor fi stabilite. Astfel, pe strada Lyon, prelungită prin drumul secundar 5, se va circula în ambele sensuri. Pe strada Barcelona, prelungită recent cu drumul secundar 7 care face legătura cu centura ocolitoare, circulaţia se va desfăşura în sens unic, dinspre strada Salzburg înspre strada Europa Unită.

Sens unic pe Intrarea Siretului

După reabilitarea străzii Siretului, circulaţia a fost reconfigurată la intersecţia cu Calea Dumbrăvii. Şi pe Intrarea Siretului, în zona bisericii, regimul de trafic se va schimba. Se va institui de săpătămâna viitoare sensul unic dinspre Calea Dumbrăvii spre Calea Cisnădiei.

Refaceri pe strada Noica

Sâmbătă, 20 noiembrie, DPC va efectua lucrările de refacere a carosabilului în urma înlocuirii conductelor de gaz pe strada Constantin Noica, pe porţiunea dintre Piaţa Unirii şi strada Berăriei. Lucrările vor fi executate fără întreruperea traficului, care însă se va desfăşura cu restricţii. Rugăm şoferii ca, pe cât posibil, să ocolească această zonă pentru a evita crearea de blocaje în trafic.