Acasă Blog Pagina 6918

Sindicalistii in strada

0

Sindicalistii sibieni au iesit in strada pentru a cere majorarea salariului minim pe economie de la 500 la 540 de lei. Acestia au pichetat timp de doua ore sediul Prefecturii.
Protestatarii au manifestat marti, 8 iulie si joi, 10 iulie. Ei au cerut Guvernului sa-si respecte angajamentele asumate in decembrie anul trecut. Sindicalistii sustin ca preturile au crescut foarte mult, iar salariul minim pe economie a ramas la acelasi nivel. În timp ce sindicalistii cer o majorare a venitului minim pe ecomonie cu 40 de lei, de la 1 iulie, Executivul spune ca o astfel de masura ar fi iresponsabila deoarece s-ar intoarce tot impotriva populatiei sarace, din cauza inflatiei. Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca respinge solicitarea sindicatelor privind cresterea salariului minim pe economie la 540 lei pentru ca nu au fost indeplinite criteriile privind tinta de inflatie si productivitatea muncii, ci doar cel referitor la nivelul PIB-ului.

Anunț începere proiect – „Creştere capacitate medicină de urgenţă pediatrică în spaţiile existente“


Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Clinic de Pediatrie se dezvoltă cu fonduri europene nerambursabile. Municipiul Sibiu a semnat contractul de finanţare aferent proiectului „Creştere capacitate medicină de urgenţă pediatrică în spaţiile existente“, Cod SMIS 121964, depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8 Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de Investiţii 8.1, Obiectivul Specific 8.2, Operaţiunea B- Unităţi de Primiri Urgenţe.
Valoarea totală a proiectului este de 6.786.686,71, din care cheltuieli nerambursabile 6.603.814,98 lei, contribuția proprie a solicitantului la cheltuielile eligibile este de 134.771,75 lei, iar cheltuielile neeligibile suportate de solicitant însumează 48.099,98 lei. Contractul de finanțare este prevăzut a se derula în perioada 11.03.2019 – 28.02.2021. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Obiectivul general al proiectului vizează creşterea calităţii şi a eficienţei îngrijirii spitaliceşti de urgenţă pediatrică din Municipiul Sibiu. Proiectul prevede lucrări de extindere a spaţiului Compartimentului de Primiri Urgenţe la parterul imobilului situat pe str. G. Bariţiu, nr.1-3, precum şi achiziţionarea de echipamente medicale performante. Prin proiect, Compartimentul de Primiri Urgenţe va fi dotat cu un aparat de radiografie modern, ce va permite investigarea radiografică, completată de cea fluoroscopică, acolo unde este cazul. De asemenea, în premieră Compartimentul va fi dotat cu o trusă de videoendoscopie care va permite extragerea corpilor străini traheo-bronhici. Totodată, prin intermediul proiectului, va fi amenajat un laborator de analize dotat cu aparatură performantă pentru pacienţii ce se prezintă la Camera de Gardă a Spitalului Clinic de Pediatrie. Diagnosticarea exactă şi soluţionarea rapidă a cazurilor din urgenţe sunt fundamentale, iar aparatura perfomantă poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Date de contact beneficiar:
Municipiul Sibiu, str. Samuel Brukenthal, nr.2
Biroul pentru Proiecte cu Finanțare Internațională
Telefon:0269/208.960, Fax: 0269/208.849
Email: [email protected]
 
www.regio-adrcentru.ro www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro
                                                                     Investim în viitorul tău!
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.