Acasă Blog Pagina 789

Legume stropite cu chimicale periculoase. Mai multe persoane au fost condamnate

Cinci persoane care au stropit legume cu substanțe periculoase au fost condamnate la închisoare cu suspendare de magistrați.

În data de 2 februarie 2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a anunţat trimiterea în judecată a cinci persoane pentru comiterea infracţiunilor de trafic de produse sau substanţe toxice, producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice neautorizate pentru culturi destinate comercializării şi contrabandă calificată, după ce ar fi comercializat şi folosit substanţe chimice periculoase cu bună ştiinţă la înfiinţarea unor culturi de legume, deşi o bună parte dintre produsele respective erau neomologate.

În urma cercetărilor, procurorii au dezvăluit că persoanele care ar fi folosit substanţele chimice pentru culturile de legume aveau cunoştinţă de gradul ridicat de pericol la care îi supuneau pe eventualii clienţi, pentru propriul consum înfiinţând culturi separate.

„Dintre substanţele toxice pe care persoanele menţionate le ofereau spre comercializare (…) o substanţă de protecţia plantelor denumita ‘Canprin, aflată în recipient din plastic cu inscripţii în limba turcă, produs neomologat în România, o substanţă de protecţie a plantelor cu efect de coacere timpurie a tomatelor şi a castraveţilor vândută drept ‘Ethrel’, cu etichete cu inscripţii în limba turcă, ‘Maysal 48 SL’, produs neomologat în România.

Inculpaţii erau conştienţi de pericolele la care s-ar fi expus dacă ar fi consumat legumele pe care le deţineau în solarii, deşi urmau să comercializeze aceste legume către populaţie, menţionând că ‘ei nu vor mânca roşii până la vară’.

Aceştia erau dezinteresaţi de urmările pe care le-ar fi putut produce acele legume consumatorilor, înfiinţând şi culturi separate, doar pentru consumul propriu, pe care nu le stropeau cu substanţe”, au arătat procurorii.

Anchetatorii au solicitat în cadrul anchetei un punct de vedere din partea Ministerului Sănătăţii cu privire la substanţele chimice pe care cei învinuiţi le-ar fi comercializat ori le-ar fi folosit în culturile de castraveţi şi roşii, rezultatul arătând că majoritatea erau neomologate şi nocive.

Condamnările fără acord de recunoaştere au vizat cinci inculpaţi învinuiţi de procurori pentru infracţiunile de contrabandă calificată, trafic de produse sau substanţe toxice, producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării sau neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.

„Condamnă pe inculpatul (…) fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată.

Condamnă pe inculpatul (…), la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii trafic de produse sau substanţe toxice în formă continuată. (15 acte materiale) Condamnă pe inculpatul (…), fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.

Constată că infracţiunile au fost săvârşite în concurs (…) contopeşte pedepsele principale aplicate în prezenta cauză, urmând a aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adăugă un spor de 1 an închisoare (o treime din suma celorlalte două pedepse, respectiv 3 ani închisoare), inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani”, se arată în soluţia instanţei de judecată în cazul unui dintre cei trimişi în judecată.

În cazul celui de-al doilea inculpat, instanţa a stabilit o pedeapsă doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, a treia persoană judecată în acelaşi dosar a primit un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, pentru a-l patrulea inculpat soluţia prevede tot un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, iar a cincea persoană din dosar a primit un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Vrei să devii polițist? IPJ Sibiu a dat startul înscrierilor

Până în 20 iunie va avea loc recrutarea candidaților pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, în sesiunea de admitere iunie – septembrie 2025.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, cu sediul în municipiul Sibiu, strada Revoluţiei, nr. 4 – 6, organizează recrutarea candidaţilor pentru admiterea în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București pentru anul universitar 2025 – 2026, astfel:

  1. pentru Facultatea de Poliţie – programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea poliție, forma de învăţământ cu frecvenţă (doar pentru locurile aprobate I.G.P.R.) şi forma de învăţământ cu frecvenţă redusă (doar agenţi de poliţie din cadrul M.A.I.);
  2. pentru Facultatea de Poliţie – programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea poliție de frontieră, forma de învăţământ cu frecvenţă, în situaţia în care candidaţii nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat;
  3. pentru Facultatea de Poliţie – programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Drept”, forma de învăţământ cu frecvenţă, indiferent de specialitate și beneficiar (cu excepția locurilor alocate M.Ap.N).

Recrutarea candidaţilor se realizează în raport cu numărul de locuri la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” în anul univesitar 2025 – 2026 şi de domiciliul/reşedinţa înscrise în cartea de identitate a candidatului.

Locurile disponibile pentru admitere sunt repartizate astfel:

Specializarea „Ordine și siguranță publică”, domeniul de licență „Științe militare, informații și ordine publică”:

  • 235 de locuri pentru specialitatea poliție;
  • 80 de locuri pentru specialitatea poliție de frontieră;
  • 70 de locuri pentru specialitatea jandarmi.

Pentru aceeași specializare, forma de învățământ cu frecvență redusă, disponibilă agenților și subofițerilor din instituțiile Ministerului Afacerilor Interne, sunt prevăzute 50 de locuri.

Specializarea „Drept”, domeniul de licență „Drept”:

  • specialitatea poliție, poliție de frontieră, jandarmi, sunt scoase la concurs 170 de locuri forma de învățământ cu frecvență;
  • 100 de locuri – învățământ la distanță, care sunt adresate personalului MAI și pentru care se percepe taxă de școlarizare.
  • 50 de locuri disponibile în cadrul Facultății de Pompieri, domeniul de licență „Ingineria Instalaţiilor”.

Cererea-tip de înscriere poate fi descărcată de pe pagina de internet a I.P.J. Sibiu https://sb.politiaromana.ro/files/pages_files/Anexa_nr._2-Model-cerere-tip-de-inscriere-licenta.pdf se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmite, exclusiv în format electronic, în raport de domiciliul/ reședința înscrise în cartea de identitate a candidatului, la adresa de e-mail a unității de recrutare – Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, și anume la adresa de e-mail: [email protected], până la data de 20 iunie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Informații complete găsiți aici:https://sb.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institutii-invatamant/anunt-recrutare-candidati-pentru-admitere-la-academia-de-politie-a-i-cuza-bucuresti-sesiunea-2025.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Zeci de metri cubi de cherestea fără documente legale în Sibiu. Lemele și autoutilitara au fost confiscate

Marți, pe strada Șteflești din municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publica Sibiu – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol au depistat un bărbat în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, domiciliat în județul Harghita.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că punctul de descărcare a celor peste 23 de metri cubi de cherestea (esență rășinoase) nu se regăsea în avizul de însoțire prezentat.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase fără proveniență legală.

Materialul lemnos a fost predat reprezentanților Ocolului Silvic Sibiu, punctul de lucru Tălmaciu, iar autoutilitara folosită la transport a fost indisponibilizată de către polițiștii sibieni.

Cercetările în acest caz vor fi continuate de către Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Două luni de lucrări la carosabil pe Calea Dumbrăvii și strada Deventer

Sunt anunțate lucrări pe Calea Dumbrăvii și strada Deventer în următoarele două luni, fiind necesare și unele restricții de trafic.

Reparațiile pe străzile din Sibiu continuă cu Calea Dumbrăvii – tronsonul dintre Bulevardul Vasile Milea și Piața Aurel Vlaicu – și strada Deventer, din cartierul Tineretului.

Firma contractată de Primăria Sibiu pentru reparațiile la străzi începe lucrările de înlocuire a stratului asfaltic de pe carosabil și repararea trotuarelor de pe cele souă străzi, în următoarele condiții aprobate de Comisia de sistematizare a Circulației:

Pe strada Deventer, lucrările se vor desfășura în perioada 16 iunie – 8 august. Pentru a putea efectua reparațiile pe trotuare, se va interzice oprirea autovehiculelor în locurile de pe aliniamentul străzii.

Frezarea vechiului strat de asfalt și turnarea celui nou necesită închideri de trafic, dar se vor executa noaptea, pentru a diminua disconfortul cauzat participanților la trafic.

Pe Calea Dumbrăvii, pe tronsonul menționat, se va lucra în perioada 19 iunie – 8 august.

Reparațiile la trotuarele de pe partea dreaptă a străzii în sensul de mers spre Bulevardul Vasile Milea se vor realiza pe tronsoane, fără închiderea traficului, dar cu restricții în utilizarea locurilor de parcare.

Pe carosabil se va lucra noaptea, fiind necesare închideri ale circulației în momentul frezării și asfaltării.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Atenție în trafic până la ora 18 pe Drumul Național 1

Polițiștii sibieni informează șoferii că astăzi, până la ora 18, se desfășoară lucrări pe Drumul Național 1, în județul Sibiu.

„Vă informăm că astăzi, până la ora 18, pe DN 1, pe tronsonul cuprins între km. 304 – 306, traficul se desfășoară pe o singură bandă, pe sensul de mers Brașov – Sibiu, din cauza lucrărilor la partea carosabilă.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în această zonă, să respecte semnificația semnalizării temporare, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație și să semnalizeze din timp efectuarea acestei manevre”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Isabela Brad.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Astăzi și mâine au loc dezinsecții împotriva țânțarilor în Sibiu

Miercuri, 11 iunie și joi, 12 iunie, Primăria Sibiu reia prin firma contractată dezinsecția împotriva țânțarilor în diferite zone.

Societatea contractată de municipalitate va realiza rapelul la prima trecere care a avut loc la începutul acestei luni.

Pulverizarea substanțelor se va realiza seara și în timpul nopți, în parcuri și spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi exterioare ale unităților de învățământ, dar și în Cimitirul Municipal și Grădina Zoologică.

Insecticidul utilizat în cadrul acestor lucrări este Cymina Ultra, este avizat de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională de Produse Biocide și nu prezintă pericol pentru populație.

Cu toate acestea adresăm rugămintea ca cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată”, au transmis responsabilii primăriei.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: În mai puțin de un an se termină lucrările la Grădinița 29 din Sibiu

Printre lucrările în curs la unitățile de învățământ din Sibiu se numără și cele de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirii Grădiniței nr. 29 de pe strada Negoveanu.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 31 martie anul acesta, iar până în prezent s-a realizat sistemul de drenaj din jurul clădirii, s-au desfăcut straturile de umplutură ale podului și învelitoarea de țigle pe o latură a imobilului, lucrându-se în prezent la consolidarea șarpantei pentru a putea fi montate panourile fotovoltaice.

Pe aceeași latură a clădirii s-a început lucrul și la sistemul de termoizolație și la compartimentările interioare.

Investiția este finanțată din fonduri europene nerambursabile obținute de Primăria Sibiu în cadrul Programului Regiunea Centru.

Aceasta va include, printre altele, înlocuirea sistemului de iluminat și refacerea instalațiilor electrice, montarea de panouri fotovoltaice care să asigure parțial energia necesară, realizarea unui sistem de ventilație, reabilitarea instalației de energie termică, instalarea unui sistem inteligent de gestionare a consumului de utilități (Building Management System), termoizolarea exteriorului și înlocuirea tâmplăriei, creșterea gradului de securitate la incendiu a clădirii, precum și pavarea și reamenajarea curților interioare și reconfigurarea acceselor și aleilor.

Conform contractului, lucrarea se va încheia la finalul lunii martie 2026.

Valoarea contractului încheiat pentru execuția lucrărilor este de 6,87 milioane lei, din care 5,57 milioane lei din fonduri europene nerambursabile și 1,3 milioane lei din bugetul local.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Ziua Porților Deschise la Academia Forțelor Terestre Sibiu

Sibienii și nu numai sunt așteptați, la sfârșitul săptămânii, la Ziua Porților Deschise la Academia Forțelor Terestre Sibiu.

Cu ocazia aniversării a 178 de ani de învățământ militar românesc, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu va organiza vineri, 13 iunie 2025, în intervalul orar 10:30-13:30, la sediul instituției din Strada Revoluției, nr. 3-5, Ziua Porților Deschise.

Cu acest prilej, vizitatorii vor avea ocazia să participe la tururi ghidate ale amfiteatrelor, sălilor de specialitate, seminarelor, bazelor sportive și de instruire, la exerciţii demonstrative, expoziţii de echipament şi tehnică militară şi, nu în ultimul rând, la momente artistice susţinute de Muzica Militară a academiei.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Doi români, printre victimele atacului armat de la un liceu din Austria

Printre victimele atacului de la liceul din Graz (Austria) se află și doi cetățeni români, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Într-un răspuns pentru stiripesurse.ro, MAE a confirmat că doi cetățeni români se numără printre persoanele rănite în urma atacului.

Familiile acestora au fost deja informate de autoritățile române, iar Ambasada României la Viena este pregătită să ofere sprijin consular, în cazul în care va fi solicitat.

„Ambasada României la Viena s-a autosesizat și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații oficiale privind posibila implicare a unor cetățeni români.

MAE reamintește cetățenilor români din Austria că pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena, disponibile 24/7, inclusiv un număr de urgență pentru situații speciale: 0043-699.117.26027.

Autoritățile austriece au confirmat că printre persoanele rănite se află doi cetățeni români”, se arată în comunicatul MAE.

Austria este zguduită de unul dintre cele mai grave atacuri armate din istoria sa recentă, petrecut marți dimineață într-un liceu din Graz, în urma căruia 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite.

Atacul a avut loc în jurul orei 10:00 (ora locală), în incinta liceului BORG Dreierschützengasse, unde un fost elev de 21 de ani a intrat înarmat cu o pușcă și un pistol, deschizând focul asupra elevilor și cadrelor didactice.

Bilanțul provizoriu indică 11 morți – majoritatea adolescenți – și numeroși răniți, unii în stare gravă.

Atacatorul fost elev al instituției, s-a sinucis la scurt timp după ce a deschis focul. Nu avea antecedente penale, însă autoritățile investighează un posibil istoric de marginalizare sau tulburări psihice.

În urma perchezițiilor, s-au găsit arme suplimentare și un mesaj video adresat mamei sale.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Nu departe de Sibiu o stațiune de transformă spectaculos. Casa bunicii din Scufița Roșie, casa Caprei cu Trei Iezi și sculpturi cu personaje de basm

Stațiunea Călimănești-Căciulata se va transforma într-un tărâm de poveste după implementarea unui proiect de peste 14,4 milioane de lei.

Astfel, proiectul „Pădure-Parc – Zonă de agrement și recreere” va avea o suprafață de 203.500 mp, dintre care „97,07% va fi spațiu verde modernizat”, un record ecologic pentru o investiție urbană de asemenea amploare.

Potrivit proiectului, se vor construi „căsuțe tematice” inspirate din cele mai iubite povești: turnul prințesei Rapunzel, atelierul lui Geppetto (Pinocchio), căsuța din dulciuri a lui Hansel și Gretel, dar și casa bunicii din Scufița Roșie, casa piticilor din Albă ca Zăpada, grajdul craiului din Harap Alb sau casa caprei din Capra cu Trei Iezi.

Parcul va fi împânzit de „sculpturi artistice tematice” – 14 la număr – printre care Căpcăunul, Spiridușul, Zâna, Cerbul și Lira, dar și „9 sculpturi cu personaje din basme sau povești cunoscute”, cum ar fi: Motanul Încălțat, Peter Pan, Shrek, Bugs Bunny și Simba.

Primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, a semnat, vineri, 6 iunie 2025, contractul de execuție lucrări aferent Proiectului Reconversia și reutilizarea terenului cu vegetație forestieră din Zona Hotelului Central – Călimănești și transformarea acestuia în Pădure-Parc – Zonă de agrement și recreere.

Valoarea contractului de execuție lucrări este de 14.402.231, 88 lei, exclusiv TVA, iar termenul de execuție este de 10 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Terenul aferent obiectivului de investiţie are o suprafaţă de 203.500 mp:

  • Suprafața construită propusă: 268,08 mp.
  • Suprafața pentru circulație propusă: 5.688,00 mp.
  • Suprafața spații verzi modernizată: 197.543,92 mp

Astfel, suprafața de spații verzi modernizată prin proiect reprezintă 97,07% din suprafața totală a investiției. Localizarea Pădurii-Parc este centrală, iar accesul se realizează în mod direct din drumul european E81, DN7 strada Calea lui Traian.

Lucrările care se vor executa în cadrul Contractului de execuție lucrări aferent Proiectului Reconversia și reutilizarea terenului cu vegetație forestieră din Zona Hotelului Central – Călimănești și transformarea acestuia în Pădure-Parc – Zonă de agrement și recreere sunt:

  • Reabilitarea sau amenajarea de alei pietonale existente sau propuse;
  • Lucrări de amenajare și de consolidare a taluzurilor și versanților adiacenți rețelei hidrografice torențiale;
  • Igienizarea, regularizarea și decolmatarea cursurilor de apă existente;
  • Trasarea și construirea de trasee de ciclism montan cu diverse grade de dificultate (piste de biciclete) precum și suporți specifici parcării bicicletelor;
  • Amplasarea de podețe din lemn peste cursuri de apă și torenți;
  • Amplasarea unor puncte de informare, panouri de informare, cât și elemente de orientare/direcționare/îndrumare;
  • Demolarea sau reabilitarea construcțiilor necorespunzătoare existente aflate în perimetrul analizat, igienizarea și eventual ajustarea terenului, toaletarea sau suplimentarea vegetației existente sănatoase sau extragerea vegetației existente necorespunzatoare;
  • Realizarea de construcții provizorii căsuțe tematice, foișoare, grupuri sanitare pentru clienți și angajați și anexe tehnice:

-Construcție tematică ”Rapunzel” reprezentând turnul prințesei;

-Construcție tematică „Scufița roșie” reprezentând casa bunicii;

-Construcție tematică ”Pinocchio” reprezentând atelierul lui Geppetto;

-Construcție tematică ”Albă ca Zăpada” reprezentând casa piticilor;

-Construcție tematică ”Capra cu trei iezi” reprezentând casa caprei;

-Construcție tematică ”Harap Alb” reprezentând grajdul craiului;

-Construcție tematică ”Hansel și Gretel” reprezentând căsuța din dulciuri;

-Șase (6) construcții provizorii de tip foișor cu structură din lemn;

-Construirea grupurilor sanitare destinate publicului (2 buc.) și o anexă tehnică;

  • Amplasarea de elemente decorative (sculpturi artistice tematice) amplasate de-a lungul căilor pietonale:
  • 14 sculpturi artistice (Căpcăunul, Magicianul, Vrăjitoarea, Zâna, Spiridușul, Moșul pădurii, Casa vrăjitoarei, Inorogul, Cerbul, Lupul, Poarta spirală, Poarta tunel, Lira, Violina)
  • 9 sculpturi cu personaje din basme sau povești cunoscute (Motanul încălțat; TinkerBell; Peter Pan; Dragon; Păcală; Winnie the Pooh; Bugs Bunny; Shrek; Simba, Timon și Pumbaa)
  • Amplasarea de-a lungul aleilor și potecilor existente și propuse de dotări și elemente care au funcția de odihnă, relaxare și adăpost (33 băncuțe trunchi lemn masiv, 7 mese cu bănci și copertină ciupercă, 9 suporți bicicletă și 14 balansoare);
  • Realizarea de locuri de joacă pentru categorii de vârstă peste 12 ani;
  • Amplasarea de locuri de joacă pentru copii până la vârsta de 12 ani;
  • Amplasarea de echipamente sau ansambluri de fitness pentru tineri și seniori;
  • Amplasarea de cișmele de apă potabilă, cu infrastructură de apă și canalizare aferentă;
  • Realizarea împrejmuirii amplasamentului pentru integritatea amplasamentului și siguranța vizitatorilor și montarea de elemente de siguranță;
  • Realizarea unui sistem de iluminat eficient energetic;
  • Asigurarea accesului la internet și instalarea unui sistem audio și de supraveghere video;
  • Asigurarea gestionării deșeurilor prin amplasarea unor coșuri de gunoi (69 coșuri de gunoi) pe traseele pietonale și în proximitatea punctelor de interes;
  • Racordarea la utilități publice aflate la limita amplasamentului;

Proiectul “Reconversia și reutilizarea terenului cu vegetație forestieră din Zona Hotelului Central – Călimănești și transformarea acestuia în Pădure-Parc – Zonă de agrement și recreere” este implementat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, PRIORITATEA: P7. Dezvoltare teritoriala sustenabila, OBIECTIV SPECIFIC: RSO5.1_Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în zonele urbane.

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 19 noiembrie 2024 și are o valoare totală de 23.440.909,47 lei”, a transmis Primăria Călimănești pe Facebook.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Marian Enache nu mai este președintele CCR, dar va conduce interimar instituția. El se va pensiona în iulie și va primi 3 pensii și o primă de pensionare

Plenul Curții Constituționale a adoptat, marți, o decizie prin care judecătorul Marian Enache a fost numit președinte interimar al instituției, începând cu 11 iunie 2025.

Decizia a fost luată pentru a acoperi golul rămas după ce, pe 10 iunie, i-a expirat mandatul de 3 ani în fruntea Curții.

„Începând cu data de 11 iunie 2025, preşedinte interimar al Curţii Constituţionale este ales domnul judecător Marian Enache, până la expirarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale, conform legii”, arată decizia plenului CCR publicată în Monitorul Oficial.

Practic, Enache a fost reales președinte interimar pentru o perioadă de doar câteva săptămâni, întrucât în luna iulie 2025 i se încheie definitiv mandatul de judecător. Tot atunci ies la pensie și judecătorii Livia Stanciu și Attila Varga.

Hotărârea a fost adoptată de Plenul Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, în şedinţa din data de 5 iunie, la care au participat: Marian Enache — preşedinte, Mihaela Ciochină, Cristian Deliorga, Dimitrie-Bogdan Licu, Gheorghe Stan, Livia Doina-Stanciu, Elena-Simina Tănăsescu, Varga Attila – judecători.

Marian Enache a fost numit la Curte de Senat şi a depus jurământul ca judecător al Curţii în 13 iulie 2016, pentru un mandat de 9 ani, ceea ce înseamnă că în iulie i-ar înceta şi mandatul ca membru CCR.

Odată cu el au depus jurământul şi Livia Stanciu, numită de preşedintele Klaus Iohannis şi Attila Varga, numit de Camera Deputaţilor, şi lor urmând să le înceteze mandatele.

După pensionare, Marian Enache va cumula nu mai puțin de trei pensii:

Pensie de serviciu ca fost președinte CCR: 37.659 lei/lună

Pensie specială ca fost parlamentar: 8.300 lei/lună

Pensie contributivă (standard): 56.650 lei/lună (potrivit declarației sale din 2023)

În total: 102.609 lei/lunar (aproximativ 20.500 de euro) – o sumă echivalentă cu pensia medie a peste 36 de români.

Pe lângă aceste venituri, el va primi și o primă de pensionare de aproximativ 236.000 lei, adică șase salarii nete lunare, conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea Curții Constituționale.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Au „răsuflat” subiectele la română înainte de examen și în Sibiu? Cuvintele „pe timpuri” și „prielnic” căutate intens pe Google în noaptea de duminică spre luni

Cuvintele ”prielnic” și ”pe timpuri”, regăsite în cerințele de la proba scrisă de limba și literatura română la examenul de Bacalaureat, au fost intens căutate pe Google în noaptea de dinaintea examenului.

Conform datelor din Google Trends analizate de Educație Privată, aceste cuvinte au fost căutate mai intens în Dolj, Prahova, Sibiu, Argeș și București.

Potrivit procedurilor legale, toate variantele de subiecte de bacalaureat realizate de Ministerul Educației sunt strict secrete până în dimineața examenului.

În nicun caz acestea nu ajung să fie diseminate în teritoriu anterior începerii probelor.

În 2023, pe site-ul dexonline au apărut căutări despre rezolvarea subiectelor la Limba română. Primele intervievări au fost la ora 6, deci cu câteva ore înainte de începerea examenului propriu-zis.

Expresia „de bună seamă“ avea la prânz cele mai multe căutări pe dexonline, unele fiind înregistrate înainte de ora 10.00.

SURSĂ FOTO: educatieprivata.ro

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.