Aproximativ 180 de polițiști vor fi mobilizați zilnic în aceste zile libere pentru fluidizarea traficului, asigurarea intervenției rapide în situații de urgență, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și salvarea de vieți.
„Indiferent de locul unde alegeți să vă petreceți aceste zile libere, vă recomandăm să vă supravegheați îndeaproape copiii, să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute și să nu faceți publice informațiile privind lipsa dumneavoastră de acasă.
În acest context, conducătorilor auto, le recomandăm ca, indiferent de categoria de drum pe care circulă, să respecte regimul legal de viteză, să semnalizeze din timp și să se asigure foarte bine înainte de a schimba direcția de deplasare, să păstreze distanța de siguranță față de cel care circulă în față și să acorde atenție sporită pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și motocicliștilor.
Forțele de ordine vor asigura o intervenție rapidă în cazul semnalării unei situații de pericol, conform competenței”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Lumea motociclismului off-road a fost luată prin surprindere săptămâna trecută, după ce FIM (Federația Internațională de Motociclism) a anunțat că, deși Campionatul Mondial de Hard Enduro fusese inițial anulat pentru 2025, competiția va avea totuși loc, dar cu un nou promoter. În urma acestui anunț, cei mai importanți organizatori din scena Extreme Enduro, Martin Freinademetz (Red Bull Romaniacs) și Karl Katoch (Red Bull Erzbergrodeo), au emis o declarație comună care clarifică planurile lor pentru anul în curs.
Decizie clară: fără FIM în 2025
„Nici Red Bull Romaniacs, nici Red Bull Erzbergrodeo nu vor face parte din calendarul Campionatului Mondial FIM de Hard Enduro în 2025”, afirmă cei doi organizatori. „Ambele evenimente își vor păstra decizia de a-și desemna proprii campioni mondiali.”
Concret, titlul de Extreme Enduro Rallye World Champion va fi acordat la Red Bull Romaniacs 2025, în timp ce titlul de Extreme Enduro World Champion va fi acordat câștigătorului Red Bull Erzbergrodeo.
De ce s-au retras?
Motivația acestei decizii vine, potrivit organizatorilor, din lipsa de claritate privind modul în care noul promoter intenționează să organizeze competițiile la nivel global.
„Pentru a ne alătura unei serii de competiții internaționale, avem nevoie de mai multe informații decât cele furnizate până acum. Din păcate, sunt prea multe necunoscute și prea puține acorduri concrete. Considerăm că un campionat mondial ar trebui să servească în primul rând dezvoltării durabile a sportului, ceea ce implică sprijin clar pentru organizatori și acces facil pentru toți sportivii din lumea Extreme Enduro”, explică Freinademetz și Katoch.
prolog RBR Sibiu – sursa foto RBR
Continuitate și pasiune pentru sport
Chiar dacă nu fac parte din structura FIM în 2025, ambele competiții își reafirmă angajamentul față de sport și comunitate.
„Vom urmări cu interes evoluția Campionatului Mondial FIM și le dorim succes noilor promotori și tuturor organizatorilor implicați. Susținem orice inițiativă care facilitează accesul noilor generații de sportivi la acest sport fascinant. Red Bull Romaniacs și Erzbergrodeo contribuie de zeci de ani la dezvoltarea HARD Enduro-ului, iar decizia de a acorda titlurile mondiale în cadrul evenimentelor noastre este un pas natural pentru a onora efortul sportivilor și a duce mai departe acest sport”, au încheiat Freinademetz și Katoch.
Două evenimente legendare
Red Bull Romaniacs, organizat anual la Sibiu, este renumit pentru traseele sale imposibile și prologul spectaculos din centrul orașului.
Red Bull Erzbergrodeo, desfășurat în cariera de la Erzberg, Austria, este considerat unul dintre cele mai dure și iconice evenimente de motorsport din lume.
În 2024, ambele evenimente au oferit spectacole impresionante, cu participarea unor nume mari precum Mani Lettenbichler, iar decizia lor din 2025 marchează o nouă direcție strategică în lumea HARD Enduro.
Beach, Please! face din nou istorie! A$AP Rocky, superstarul global și unul dintre cele mai influente nume din hip-hop, confirmă oficial prezența la cea de-a patra ediție a festivalului. Show-ul său de la Costinești va marca un moment de referință pentru scena muzicală din România și Europa de Est.
Cunoscut pentru hituri precum Praise The Lord, Fashion Killa și L$D, dar și pentru stilul său inconfundabil, A$AP Rocky aduce vibe-ul autentic al New York-ului pe plaja din Costinești, între 9 și 13 iulie 2025. Soțul Rihannei, cu care are doi copii, nu este doar un fenomen muzical, ci și un fashion icon, cu o influență importantă asupra culturii pop globale în ultimul deceniu.
„Am vrut să aducem la Beach, Please! un artist iconic, care a schimbat regulile jocului, dar în același timp un artist fresh. Confirmarea lui A$AP Rocky e o victorie pentru toată comunitatea noastră”, spune Andrei Șelaru (Selly), co-fondator al festivalului.
A$AP Rocky completează un lineup exploziv, cu artiști de top care vor transforma plaja într-un show de neuitat:
21 Savage, pentru prima dată în România
Young Thug, legenda trap-ului mondial
Lil Baby, superstarul hip-hop-ului melodic
Peso Pluma, revelația latino globală
Yeat, Ken Carson, NLE Choppa, 6IX9INE, Denzel Curry, Lazer Dim 700, Ferg, Swae Lee, Lil Pump, Lil Tjay, NAV, Lil Tecca și mulți alții.
Scena va vibra și cu prezența unora dintre cei mai iubiți artiști români, printre care INNA și Cojo.
O ediție a recordurilor: peste 100,000 de bilete vândute deja
Interesul pentru festival a depășit toate așteptările: până în prezent, s-au vândut peste 100,000 de bilete, transformând „Beach, Please!” în cel mai mare eveniment de muzică urbană din Europa de Est.
Organizatorii au suspendat vânzările la începutul lunii aprilie pentru a adapta logistica la numărul uriaș de participanți și-au pus acum în vânzare ultimele bilete disponibile.
Prețurile încep de la 200 euro pentru General Access, dar vor crește pe măsură ce biletele se epuizează.
Pentru cei care vor să trăiască festivalul la un nivel premium, există opțiunea Ultra VIP + Golden Circle – 5 Day Pass, la 400 euro (1999 lei).
Biletul oferă acces în zona Ultra VIP cu facilități premium, bar privat și spațiu exclusivist, acces Golden Circle chiar în fața scenei și Fast Lane Access pentru intrare rapidă în festival.
Noutăți 2025: Camping oficial și transport organizat
„Beach, Please!” face un upgrade major zonei oficiale de camping, astfel festivalierii se vor bucura de o suprafață mai mare, zone de umbră și baruri dedicate. Campingul mai include:
Zone securizate 24/7 și monitorizate video
Dușuri și toalete moderne
Zone de relaxare și entertainment dedicate
Acces rapid la zona principală a festivalului
În plus, va fi disponibil un sistem de transport cu autocarul, care va lega Costineștiul de cele mai importante stațiuni din sudul litoralului: Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp, Eforie Sud, Eforie Nord și Constanța. Astfel, participanții vor putea ajunge la festival în siguranță și fără grija traficului și a parcării.
Ca parte a extinderii pentru această ediție, festivalul adaugă o promenadă de 6 hectare dedicată exclusiv servirii de mâncare, adică un food court imens care acoperă orice preferințe culinare, dar și o parcare nouă și drumuri modernizate pentru a fluidiza traficul.
În organizarea evenimentului sunt implicați peste 2.000 de oameni, pentru a asigura o experiență spectaculoasă la toate nivelurile.
Impact economic major: 60 milioane de euro pentru Costinești și împrejurimi
„Beach, Please!” 2025 nu înseamnă doar muzică și distracție – înseamnă și o infuzie de capital pentru întreaga zonă. Se estimează că ediția din acest an va aduce în economia locală peste 60 de milioane de euro, prin cheltuielile realizate de participanți pentru cazare, transport, restaurante, servicii și activități conexe.
„Beach, Please! este mai mult decât un festival — este un motor de energie economică și culturală pentru litoralul românesc. Ne bucurăm să contribuim la dezvoltarea comunității locale și să aducem România pe harta marilor evenimente internaționale,” adaugă Șelaru.
Let’s beach, please!
Festivalul își propune să ofere nu doar concerte, ci un univers complet de entertainment urban: 5 zile de muzică, artă, cultură street și energie la superlativ.Biletele disponibile pot fi achiziționate în continuare de pewww.beach-please.ro. Unele dintre categorii sunt aproape epuizate.
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu are un nou adjunct începând cu data de 1 mai pentru o perioadă de trei luni.
Noul adjunct va avea atribuții pe linie de investigații criminale, a anunțat IPJ Sibiu
„Începând cu data de 1 mai, comisar-șef de poliție Cristian Sorin Stănciulescu a fost împuternicit să exercite, pentru o perioadă de 3 luni, funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, având atribuții pe linie de investigații criminale.
Îi dorim mult succes în noua funcție și suntem încrezători că experiența și dedicarea sa vor contribui în mod semnificativ la menținerea standardelor manageriale asumate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Unitățile de învățământ din România pot decide, începând din 30 aprilie, să instaleze sisteme de supraveghere audio-video în interior.
Procedura privind monitorizarea audio video în cadrul unităților de învățământ preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial.
Comform actului normativ, Sisteme audio-video pot fi instalate în spațiul școlar după cum urmează: în sălile de clasă, în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de festivități, pe holurile căminelor sau internatelor, precum și în sălile de sport, cu excepția vestiarelor și a grupurilor sanitare.
Unitățile de învățământ preuniversitar sunt obligate să stabilească unde și când sunt strict necesare măsurile de supraveghere audio-video.
De regulă, un sistem de supraveghere care funcționează pe timpul nopții, precum și în afara programului de lucru obișnuit răspunde nevoilor operatorului pentru prevenirea oricărui pericol la adresa unitățide învățământ.
„Decizia cu privire la instalarea unui sistem de supraveghere audio-video pe care unitățile de învățământ preuniversitar o pot lua este condiționată de respectarea prevederilor legale privind protecția datelor, respectiv de asumarea obligației de a folosi înregistrările audio-video numai în scopul cercetării cazurilor de violență, fizică sau psihică, respectiv a cazurilor ce vizează protecția bunurilor și valorilor, care se produc în spațiul școlar.
În cazurile în care s-a luat decizia, unitățile de învățământ au obligația de a posta pe site-ul propriu și la avizierul unității de învățământ o notă de informare cu privire la prelucrarea efectuată, respectiv de a afișa un semn vizibil care atenționează că se efectuează o supraveghere audio-video, de regulă o pictogramă standardizată, pentru a oferi într-un mod ușor vizibil, inteligibil și clar lizibil o imagine de ansamblu semnificativă asupra prelucrării avute în vedere.
Unitatea de învățământ nu divulgă poziția camerei atât timp cât nu există niciun dubiu asupra zonelor supuse monitorizării, iar contextul supravegherii este clarificat fără ambiguitate”, scrie educatieprivata.ro.
Răspunsul ar trebui să fie simplu; pentru cele 54 de cauze sau mai bine zis proiecte înscrise pentru susținere.
Am verificat în această dimineață site-ul oficial al MIS 2025 și situația sumelor colectate este următoarea: 906.605 lei strânși din target total propus de 1.445.584 lei, adică aproape 63% din suma totală.
Termenul final de înscriere este vineri, 2 mai 2025 (ora 23:59) iar cei care nu s-au înscris încă mai au o ultimă șansă de a se alătura Maratonului care susține schimbarea în comunitate.
În perioada minivacanței de 1 Mai, jandarmii sibieni vor fi la datorie pentru liniștea locuitorilor județului.
În același context, pentru siguranța persoanelor care se vor afla în această perioadă în zona montană, jandarmii montani sibieni vor fi prezenți în stațiunile Păltiniș și Bâlea, pe traseele turistice adiacente și în zonele de agrement, pregătiți pentru a interveni în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.
„Recomandările jandarmilor montani
✔️înainte de a pleca în drumeție, să vă informați cu privire la itinerariul propus și gradul de dificultate al acestuia; ✔️ să plecați pe munte doar cu echipament adecvat: lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor; ✔️ să nu vă aventurați pe traseele turistice după lăsarea întunericului și fără echipamentul adecvat; ✔️ să folosiți numai traseele marcate și să urmăriți marcajele de pe traseu; ✔️ să nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul drumeţiilor; ✔️ să nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele; ✔️ să respectați prevederile legislației în vigoare în ceea ce privește activitatea de picnic ✔️dacă întâlniți animale sălbatice, să nu vă apropiați de acestea pentru a le filma, fotografia sau pentru a le hrăni.
✔️să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate; ✔️ să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă; ✔️ să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat; ✔️să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate; ✔️ să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.
Dacă vă aflați într-o situație dificilă sau sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112″, a transmis Jandarmeria Sibiu.
Ediția a 8-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” 16 tineri concurenți, reprezentanți ai multor zone etnofolclorice din România. În urma concursului, juriul a deliberat, iar trofeul acestei ediții a fost adjudecat de tânăra Alexandra-Georgiana Pițu din Giurgiu.
Lucreția Ciobanu a fost omagiată la Sibiu, într-un festival care îi poartă numele.
Peste 200 de artiști au făcut spectacol pentru publicul sibian, acompaniați de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, condusă rând pe rând de dirijorii Cristian Obrejan și Radu Dinescu.
„Tineri frumoși și talentați au intrat în faza finală a competiției.
I-am urmărit pe fiecare dintre ei cu atenție și avem convingerea că printr-un repertoriu bine ales, prin portul popular îmbrăcat cu mândrie, ambele completate cu muncă și tenacitate, au reușit să transforme scena festivalului într-o adevărată sărbătoare a folclorului românesc.
Ca în fiecare an, festivalul s-a bucurat de un juriu format din profesioniști, oameni de cultură care au girat pentru tinerii concurenți: Prof. dr. ELISE STAN, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română – președintele juriului, Prof. univ. dr. ILIE MOISE – etnolog, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio – Umane din Sibiu, al Academiei Române, CARMEN POPOVICI DUMBRAVĂ – interpretă de muzică populară și profesor de canto la Școala Populară de Arte – Timișoara, NINETA POPA IONESCU – interpretă de muzică populară, RADU DINESCU – naist, dirijor al orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, MARIANA ANGHEL – solist vocal în cadrul Centrului Cultural „Reduta” Brașov și profesor de canto, IONUȚ FULEA – interpret de muzică populară, Președintele Uniunii Artiștilor Interpreți de Folclor Muzical din Romania, Dr. CRISTIAN OBREJAN – dirijor al orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, ANA-MARIA VOICU – producător artistic al talent show-ului „Vedeta Populară”, difuzat de Televiziunea Română, ALICE – OLIVIA GHILE – interpretă de muzică populară, câștigătoare a trofeului ediției a VII-a a Festivalului – Concurs al Tinerilor Interpreți de Muzică Populară Lucreția Ciobanu, Dr. SILVIA MACREA – manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, Directorul Festivalului.
Laureații Festivalului „Lucreția Ciobanu” 2025:
· PREMIUL DE POPULARITATE: MARIA DARIA COSTEA -ALBA
· PREMIUL SCOLII POPULARE DE ARTE „ILIE MICU” SIBIU: GEORGIANA -MĂDĂLINA AVĂDĂNEI -IAȘI
· PREMIUL SPECIAL: SEBASTIAN -MIHAI ȘERBAN – MUREȘ
· PREMIUL SPECIAL: SORIN NĂSTASIE CHEVA- CARAȘ-SEVERIN
· PREMIUL SPECIAL: MARIA DARIA COSTEA -ALBA
· PREMIUL CJCPCT „CINDRELUL – JUNII ” SIBIU: ALEXANDRA ILINCA DIN- ARGEȘ
· PREMIUL III VALENTIN VĂDRARIU – CARAȘ-SEVERIN
· PREMIUL II: CONSTANTINA CORNELIA ORLEANU -GORJ
· PREMIUL I: ANDREEA BOGDAN – CLUJ
· TROFEUL FESTIVALULUI: ALEXANDRA – GEORGIANA PIȚU – GIURGIU
„Sunt profund emoţionată şi cu greu îmi găsesc cuvintele în aceste momente. Vă pot spune doar atât, că în acest moment aici, la dumneavoastră, la Sibiu, la Festivalul „Lucreţia Ciobanu” mi s-a îndeplinit un vis.
Dacă atunci când eram mică, visam să mă aflu pe această scenă, acum mă întorc acasă, la mine, câştigătoare”, a declarat Alexandra Georgiana-Piţu, laureată cu trofeul festivalului.
Foști laureați și artiști consacrați ai folclorului românesc au evoluat în fața publicului sibian alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Veteranii Junii Sibiului” Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și Orchestra de Tineret „Cindrelul-Junii Sibiului” în momente artistice de excepție.
În urmă cu peste șase decenii, coregraful Ioan Macrea, întemeietorul Junilor Sibiului, l-a cunoscut pe un alt profesionist al coregrafiilor jocurilor populare românești, maestrul coregraf Florea Dobrescu, încolțindu-i ideea punerii în scenă a unei forme deosebite a „călușului oltenesc”, atât de juni, cât și de junese.
Astfel, în acest an, Silvia Macrea, deschizând o colaborare inedită cu Florea Dobrescu, a reușit să aducă în premieră, pe scena festivalului „Lucreția Ciobanu”, acest dans în forma lui mixtă, împlinind un vis al tatălui ei.
A VIII-a ediție a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” a fost organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Votarea pentru primul tur al alegerilor prezidențiale va începe în străinătate joi, 1 mai, odată cu deschiderea secţiei din Auckland, Noua Zeelandă, la ora 22:00, ora României.
„Pentru a asigura condiții optime de vot cetățenilor români din diaspora au fost înființate 965 de secții de votare în străinătate, având la bază propunerile formulate de Ministerul Afacerilor Externe, cu 15 secții de votare mai multe decât în cazul alegerilor prezidențiale și parlamentare desfășurate în anul 2024″, transmite AEP într-un comunicat.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025, votarea în străinătate începe în zilele de vineri și sâmbătă, la ora locală 07:00, și se încheie, la ora locală 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora locală 23:59 pentru cetățenii care, la ora locală 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot).
În ziua de duminică, votarea în afara țării va începe la ora locală 07:00 și se va încheia la ora locală 21:00, fără a depăși ora 21:00 a României (cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare), se precizează în comunicat.
AEP reamintește că cetățenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secțiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeași pagină, imediat după încheierea și transmiterea digitală a acestora.
Mai multe detalii despre exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale din anul 2025 se regăsesc pe pagina de internet a Autorității, www.roaep.ro.
Instituția precizează că, în cazuri excepționale, o secție care se apropie de epuizarea buletinelor poate solicita redistribuirea de la alte secții, mai puțin solicitate.
O boală care are simptome asemănătoare cu gripa, da care poate ucide într-o singură zi a fost depistată la câteva persoane în Marea Britanie.
Autoritățile sunt deja în alertă, după ce au observat că numărul cazurile de meningită W au început să crească în ultima perioadă, transmite Daily Mail.
Agenția pentru Securitate Sanitară din Regatul Unit a anunțat că au fost depistate cinci cazuri în perioada februarie și martie, toate la persoane care s-au întors recent din Orientul Mijlociu sau care au avut membri ai familiei ce au călătorit acolo.
Meningita W este cauzată de bacteria Neisseria meningitidis. Bacterie poate să trăiască inofensiv în gât fără a provoca îmbolnăviri.
Totuși, în unele cazuri poate invada apărarea corpului. Rata de mortalitate este de 8-15%, ceea ce înseamnă că poate ucide aproximativ 1 din 10 oameni infectați.
Cei care supraviețuiesc pot râmâne cu sechele, dizabilități pe termen lung.
Infecția se răspândește prin contact cu persoana bolnavă, prin picături din gură și nas. Simptomele seamănă cu cele de gripă, inițial.
„Vaccinarea este esențială pentru pelerinii care călătoresc în Arabia Saudită, mai ales având în vedere cazurile recente în rândul celor întorși în Regatul Unit și familiile lor”, a declarat dr. Shamez Ladhani, epidemiolog consultant la UKHSA.
Facebook va penaliza conturile care postează conţinut ce poate fi considerat spam prin reducerea vizibilităţii în cadrul platformei şi dezactivarea monetizării.
Printre altele, Meta se referă la postările prin care autorii încearcă să profite de algoritmul Facebook, atribuind descrieri care nu au legătură cu imaginile postate sau adăugând un mare număr de tag-uri, unele fără legătură cu conţinutul postărilor.
O altă măsură anunţată de companie este creşterea eforturilor de eliminare a conturilor care se coordonează pentru a obţine reacţii false şi care îşi asumă alte identităţi.
În aceste cazuri, va fi redusă şi vizibilitatea comentariilor identificate drept reacţii false, folosite de unele conturi pentru creşterea vizibilităţii în cadrul platformei.
Spam-ul de pe Facebook a devenit mai vizibil de când platforma a început să le afişeze utilizatorilor din ce în ce mai mult conţinut de la alte persoane decât cele pe care le urmăresc.