Acasă Blog Pagina 963

Jandarmeria Română reclamă o campanie de dezinformare pe TikTok și Facebook

0

Jandarmeria Română a reacționat după protestele de duminică seara și despre unele pe rețelele de socializare prin care jandarmii erau acuzați că au bătut femei.

Reacția Jandarmeriei vine după ce pe rețelele sociale a fost postat un videoclip cu o intervenție a jandarmeriei la metrou, imagini care sunt de la un eveniment sportiv de acum 5 ani și care este prezentat ca și cum ar fi de la protestul de duminică

„Pe mai multe conturi de pe rețelele de socializare Tik-Tok și Facebook se desfășoară o campanie de dezinformare privind incidentele din seara de 9 martie, de la protestul din centrul Capitalei, menită să manipuleze cetățenii prin propagarea de informații false.

Mesajele principale în jurul cărora este construită această campanie sunt următoarele:

  • Jandarmii au bătut femei;
  • Jandarmii au folosit gloanțe de cauciuc și grenade lacrimogene;
  • Jandarmii au adus agitatori pentru a produce violențe;
  • Jandarmii au bătut oameni la metrou;
  • Jandarmii au folosit drone pentru a lansa gaze lacrimogene.

În acest context este necesar să știți următoarele:

Toate aceste informații sunt false și au rolul de a manipula cetățenii cu scopul provocării unor incidente.

De asemenea, acest tip de mesaje vin în susținerea unor postări ale unei persoane aflată în afara României, dată în urmărire pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, care instigă cetățenii să comită incidente violente.

Facem apel la cetățeni să nu distribuie informații neverificate, pentru că astfel îi sprijină pe cei care au ca scop manipularea și dezinformarea opiniei publice și producerea de violențe.

De asemenea, facem apel la cetățeni să nu dea curs instigărilor la violență”, a transmis Jandarmeria Română.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Un sibian băut a provocat un eveniment rutier, duminică seara

Un sibian cu alcoolemie mare a provocat o tamponare, duminică seara, pe strada Oștirii din municipiu.

Duminică seara, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oștirii, un sibian în vârstă de 52 de ani a virat la dreapta pe strada Rahovei și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din județul Alba.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto de 52 de ani a indicat o valoare de 0,98 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Testarea alcoolscopică a celuilalt conducător auto implicat a indicat un rezultat negativ.

Polițiștii rutieri sibieni continuă cercetările în acest caz.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Melodia zilei – Din seria Live pe Acoperiș

Trupa „Hanu’ cu Bragă” pune în lumină instrumente precum fluierul sau cavalul.

Călin, membru fondator al trupei a mărturisit:”Știam că pentru asta am fost făcut, să cânt, să dau lumină prin muzică. Când am emoții sunt mai motivat să dau tot ce am mai bun”.

Piesa zilei poate fi redată accesând linkul de mai jos

Citește și Călin Han:”Plănuim ateliere pentru comunitatea sibiană”

Flaro Prod se mută la Mediaș după 100 de ani de activitate la Sibiu

0

Flaro Holding a preluat peste 50% din acțiunile Relee Mediaș și își relochează operațiunile la Mediaș și Dumbrăveni. Decizia va genera peste 250 de locuri de muncă în zonă.

Relocarea vine în contextul finalizării a două hale de producție la Dumbrăveni și a extinderii activității la Mediaș, creând oportunități pentru angajarea a peste 250 de muncitori calificați și necalificați.

Flaro Prod este o companie cu o tradiție de peste 100 de ani în producția de papetărie, acum de componente pentru industriile auto, industriale și de echipamente electrice. Cu un angajament constant pentru inovație și calitate, Flaro contribuie activ la dezvoltarea economică și socială a regiunii Sibiu-Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

PREMIERĂ în România: prima competiție oficială de schi adaptat persoanelor cu dizabilități locomotorii a avut loc la Arena Platoș Păltiniș

Asociația Persoanelor cu Dizabilități Locomotorii (APDL), reprezentată de Câmpeanu Mircea, în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Caiac SMile, a organizat duminică, 3 martie, la Păltiniș (jud. Sibiu), prima competiție oficială de schi adaptat din România: APDL Sit-ski Cup.

Evenimentul, desfășurat la Arena Platoș Păltiniș, a reunit 11 participanți cu dizabilități locomotorii, care s-au întrecut într-o probă de slalom uriaș, la trei categorii: monoski masculin, dual-ski masculin și dual-ski feminin. Organizarea competiției a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu și de Federația Română de Schi Biatlon.

Parcursul sportului de iarnă adaptat în România

Asociația Caiac SMile a introdus schiul adaptat în România în urmă cu 6 ani, aducând primele echipamente care permiteau persoanelor cu dizabilități să schieze asistate de un monitor. După doar un an, Adrian Cherecheș, Vasile Bota, Bogdan Cioltea și Angela Kohan deveneau primii sportivi români care schiau independent. În 2022, aceștia au devenit și primii monitori de schi cu dizabilități acreditați din România.

„Sunt atât de mândru de Mircea că a avut curajul și puterea să ne adune pe toți la  competiția pe care și-o doreau și la care visau de atât de mult timp. E incredibil să vezi cum proiectul pe care l-am început acum câțiva ani a prins contur atât de frumos și cum evoluează oamenii aceștia minunați. Am trăit fiecare emoție a acestui concurs alături de ei, pentru că am fost acolo alături de ei când s-au urcat în sit-schi pentru prima dată. De la emoțiile pe care le aveau atunci să coboare și cea mai mică pantă, să învețe virajele, să urce singuri pe teleschi, să-i vezi cum se întrec la limită, fac slalom printre porți și își calculează timpii, îmi dau seama cât de mult a crescut proiectul nostru și ce progrese extraordinare au fiecare dintre ei. Sunt sigur că această competiție se va transforma într-o tradiție care an de an va aduna tot mai multe persoane cu dizabilități dornice să își depășească limitele.” – Ionuț Stancovici, președinte Asociația Caiac SMile

„M-am îndrăgostit de sit-schi de prima dată când am luat contactul cu acest sport. Am participat la taberele de schi din Poiana Brașov pentru prima dată acum 2 ani, și datorită lui Ionuț și echipei lui mi-am mai împlinit încă un vis și am trecut de încă o barieră. Consider că sunt o persoană foarte activă, ceea ce mă ține sănătos din toate punctele de vedere, mai ales după accident, și știu că pot să ajut și mai multe persoane cu dizabilități locomotorii să vadă din perspectiva mea. M-am decis să înființez o asociație care să aibă ca scop integrarea persoanelor cu dizabilități locomotorii în societate și m-am gândit: cu ce proiect ar fi cel mai potrivit să încep? Îmi amintesc că îmi spunea Adi că de 6 ani așteaptă o competiție de schi adaptat și atunci mi-a picat fisa. Eu am să organizez prima competiție de schi adaptat din România!” – ne spune cu entuziasm Mircea, fondatorul APDL.

Printre participanți s-au numărat atât sportivi aflați la primele experiențe de schi adaptat, cât și monitorii speciali ai echipei Caiac SMile, care practică sportul adaptat de mai mulți ani iar o parte dintre elevi și-au întrecut profesorii. Scorurile au fost strânse, iar diferențele dintre unele ture fiind de câteva milisecunde. Participanții au fost împărțiți în 3 categorii în funcție de gen și de tipul sit-schi-ului folosit.

Clasament categoria mono-schi masculin

Locul 1 Diaconu Alexandru

Locul 2 Cherecheș Adrian

Locul 3 Mihaiu Claudiu

Locul 4 Câmpeanu Mircea

Locul 5 Bota Vaile Ilie

Clasament categoria dual-schi masculin

Locul 1 Briceag Ștefan Dănuț

Locul 2 Săvulescu Ioan

Locul 3 Cioltea Bogdan Ioan

Locul 4 Nămoianu Ionuț

Locul 5 Ifrosa Petru

Clasament categoria dual-schi feminin

Locul 1 Hrișcu Florentina

Pornind din pasiunea pentru caiac de performanță, organizația a reușit să depășească bariere și să aducă oamenii împreună prin sport. Misiunea Caiac SMile s-a transformat într-una profundă și nobilă din momentul în care a redat libertatea de mișcare persoanelor dependente de scaunul rulant. Fiecare zâmbet readus pe chipul unei persoane cu dizabilități și fiecare limită depășită au reprezentat pași importanți către integrare și incluziune.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Licitație pentru spațiul destinat unui magazin de suveniruri la Zoo Sibiu

Primăria Sibiu organizează o nouă licitație pentru închirierea unui spațiu comercial în incinta Grădinii Zoologice Sibiu.

Magazinul de suveniruri, ce va ocupa o suprafață de 101 mp, urmează să fie închiriat pentru o perioadă de trei ani.

Aceasta este a doua încercare de atribuire a spațiului, după ce prima procedură, organizată în luna februarie, a fost anulată din cauza depunerii unei singure oferte, conform regulamentului în vigoare.

Cum se poate participa la licitație?

Persoanele interesate de închirierea spațiului pentru comercializarea de produse nealimentare personalizate sunt invitate să depună cererile de participare până joi, 20 martie, ora 11:00.

Documentația necesară pentru participare poate fi procurată de la sediul Serviciului Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane, situat pe strada Calea Dumbrăvii, nr. 142, în zilele lucrătoare, între orele 9:30 și 13:00. Costul acesteia este de 150 de lei.

„Precizăm că modalitatea de organizare și regulamentul licitației au fost stabilite prin HCL 8/2025, care poate fi consultată aici: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf2025/HCL_8_2025.pdf Detalii suplimentare se pot obține accesând https://sibiu.ro/primaria/anunt/13307 sau la telefon: 0269-252.996 și e-mail [email protected]”, transmite Primăria Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bikini Race 2025: 12 concurente s-au întrecut pe pârtiile din Păltiniș

Ziua Femeii a fost sărbătorită cu stil și multă voie bună la Păltiniș Arena, unde a avut loc cea de-a 10-a ediție a concursului Bikini Race.

Evenimentul a adunat 12 concurente curajoase, venite din patru județe ale țării, care s-au aventurat pe pârtie în costume de baie, concurând pentru premii în valoare de peste 1000 de euro.

Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două ore, iar vremea însorită și temperaturile pozitive au contribuit la atmosfera de sărbătoare.

Amfitrionul evenimentului, vedeta TV Cosmina Păsărin, le-a adus rând pe rând pe toate concurentele în fața publicului, pentru o scurtă prezentare și o probă de cultură generală, unde au trebuit să răspundă unor întrebări legate de Păltiniș, Sibiu și sporturile de iarnă. Apoi, la adăpostul halatelor călduroase, concurentele au urcat în vârful pârtiei Arena, pentru cea de-a doua probă, cea de slalom. Această probă avea să fie și cea care urma să departajeze clasamentul final, fiind cea mai bine punctată probă a concursului. Slalomul a fost urmat de proba de limbo, unde concurentele au trecut rând pe rând prin cele trei arcuri amplasate pe pârtie. 
Juriul a punctat și impresia artistică la cea de-a patra probă, unde concurentele au parcurs traseul pe sanie și au asamblat în fața juriului imaginea mascotei stațiunii, Pălti, din două cuburi de mari dimensiuni. Penultima probă a fost una de precizie, unde fiecare concurentă a beneficiat de trei aruncări cu săgeți de darts spre un panou plin cu baloane, fiecare balon spart punctând 10 puncte în clasamentul final. După precizie a urmat și proba de forță, pornirea unui snowmobil, care le-a dat mici bătăi de cap celor 12 concurente, dar fără ca vreuna dintre ele să renunțe. 

Punctajul din proba de slalom a fost decisiv în stabilirea ordinii finale a concurentelor. A 10-a ediție a Bikini Race a fost câștigată de Dariana Mureșan iar următoarele trei concurente au avut același punctaj, fiind departajate de timpul din proba de slalom. Astfel, Simona Fediuc a ocupat poziția secundă, Silvia Ivan locul III, Andreea Teodorescu locul IV iar locul V a fost obținut de Francisca Buta. 

Câștigătoarea Bikini Race a plecat acasă cu 2500 lei cash, o escapadă la PORTAL Village cu cazare in bungalow SUN, demipensiune și acces la Vortex Spa și un voucher de 500 lei la magazinul H2O pentru produse Rip Curl. Locul 2 a fost premiat cu 1500 lei cash, o escapadă la PORTAL Village cu cazare in bungalow SUN și mic dejun, și un voucher de 300 lei la magazinul H2O pentru produse Rip Curl. Concurenta de pe locul 3 a fost premiată cu 500 lei cash, Wellness Day Out la PORTAL Village, un voucher de 200 lei la magazinul H2O pentru produse Rip Curl iar concurentele de pe locurile 4 și 5 au primit 300 lei cash (locul 4), respectiv 200 lei cash (locul 5). Competiția a fost sprijinită de Portal Village – partener de relaxare, Magazinul H2O, Castel Noir, Florăria Gift Art, Kiss FM.

Slide and Freeze, ultimul eveniment al sezonului
Sezonul de evenimente la Păltiniș Arena se încheie weekendul următor, cu un alt concurs „semnătură” pentru complexul de la Păltiniș, Slide and Freeze. Concurenții vor avea de traversat un lac artificial, pe schiuri, placă sau în categoria ambarcațiunilor. 

Premii:

Proba Slide and Freeze – Vouchere Hervis:
Voucher 500 lei si Skipass sezon 2025-2026 Paltinis Arena – Best slide snowboard masculin
Voucher 500 lei si Skipass sezon 2025-2026 Paltinis Arena – Best slide snowboard feminin
Voucher 500 lei si Skipass sezon 2025-2026 Paltinis Arena – Best slide schi masculin
Voucher 500 lei si Skipass sezon 2025-2026 Paltinis Arena – Best slide schi feminin

Ambarcațiuni:
Loc 1. 1000 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei
Loc 2. 700 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei
Loc 3. 500 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei
Loc 4. 300 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei
Loc 5. 200 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Incendiile fac prăpăd în județul Sibiu. Sute de hectare de pădure și vegetație au ars în weekend

Pompierii sibieni au intervenit în weekend pentru stingerea unu număr de 50 de incendii de vegetație uscată, care au afectat un număr total de peste 200 de hectare de vegetație uscată și aproximativ 25 de hectare de fond forestier.

„Printre cele mai dificile și ample intervenții din acest sfârși de săptămână, amintim:

-Incendiu de vegetație uscată și fond forestier în localitatea Saroș pe Târnave – 8 hectare de vegetație și 1,5 hectare de fond forestier;

Incendiu de vegetație uscată în localitatea Bârghiș – 15 hectare de vegetație uscată;

-Incendiu de vegetație uscată și fond forestier în localitatea Moardăș – 15 hectare de fond forestier și vegetație uscată;

-Incendiu de vegetație uscată în localitatea Coveș – 50 hectare de vegetație uscată;

-Incendiu de vegetație uscată în localitatea Porumbacu de Sus – 8 hectare de vegetație uscată;

-Incendiu de vegetație uscată în localitatea Poplaca – 8 hectare de vegetație uscată;

-Incendiu de vegetație uscată în localitatea Petiș – 20 hectare de vegetație uscată și 15 hectare de fond forestier;

-Incendiu de vegetație uscată și stufăriș în localitatea Ocna Sibiului – 10 hectare de vegetație uscată și 1 hectar de stufăriș;

-Incendiu de vegetație uscată în localitatea Racovița – 25 hectare de vegetație uscată.

Având în vedere numărul mare de incendii de vegetație, la nivelul ISU Sibiu, în acest sfârșit de săptămână au fost efectuate patrulări pe raza întregului județ formate din specialiști ai inspecției de prevenire și personal operativ.

Au fost efectuate peste 30 de patrulări în vederea prevenirii incendiilor de vegetație. În urma patrulărilor efectuate au fost identificate 3 persoane care au provocat incendii de vegetație uscată, urmând a fi sancționate, conform legii de către reprezentanții Gărzii de Mediu.

De asemenea, în timpul patrulărilor la nivelul ISU Sibiu au fost aplicate sancțiuni cu amendă în valoare de 2.500 de lei și trei avertismente pentru utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea măsurilor generale de prevenire a incendiilor.

Totodată la nivelul IPJ Sibiu a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, în urma incendiului care a avut loc în localitatea Moardăș.

Facem apel la cetățeni să nu igienizeze terenurile prin incendiere! Vă reamintim, arderea vegetației uscate este strict interzisă!

De asemenea, în cooperare cu IPJ Sibiu, APIA Sibiu și GNM – Comisariatul Județean Sibiu și celelalte instituții cu atribuții în domeniu, se vor lua măsuri drastice împotriva celor care se fac vinovați de producerea acestor incendii, conform legii.

Reamintim că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii vegetației uscate constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantum de la 7.500 șa 15.000 de lei, pentru persoanele fizice și de la 50.000 la 100.000 de lei pentru persoanele juridice, sancțiunile fiind aplicate de Garda de Mediu.

De asemenea, incendiile de vegetație uscată reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru mediul înconjurător, dar și pentru comunitate, deoarece pot produce pagube semnificative și chiar pierderi de vieți, întrucât există un risc major de propagare rapidă a incendiilor în condiții de vânt.

Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul unic pentru apeluri de urgență 112″, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Maria Banciu: Învățătoare, mămică și ciobăniță – Cum îmbină oieritul și agricultura cu viața de familie

Întotdeauna am respectat oamenii care își câștigă pâinea din agricultură și creșterea animalelor. Pentru că munca lor nu se termină la ora 17:00; ei lucrează non-stop, căci animalele nu pot aștepta după hrană și nu știu de provocările noastre financiare.

Am avut ocazia să o cunosc pe Maria Banciu, o tânără de 28 de ani, cu două facultăți, care se ocupă de oierit și, mai nou, de agricultură. Este proaspătă mămică și învățătoare la Școala Primară din Apoș.

Maria a ales să rămână aproape de rădăcinile sale și să-și împartă timpul între educația copiilor și ferma de familie din satul Pelișor, unde crește oi și produce lactate.

Deși acum e în concediu de maternitate, Maria povestește că viața de mamă adaugă un alt nivel de provocare. „Timpul pentru mine a devenit mult mai limitat, dar fiecare zi cu fetița mea este un dar. Viața de fermier continuă, iar când se termină concediul, voi reveni cu drag la școală”, spune Maria.

Sibianca este un exemplu de perseverență și dedicare, demonstrând că, cu multă muncă și pasiune, se poate îmbina cu succes viața de dascăl cu cea de fermier, iar satisfacțiile nu vin doar din rezultatele financiare, ci și din împlinirea personală de a contribui la educația viitoarelor generații și de a realiza cu mâinile ei produse tradiționale, autentice.

„Cariera de învățătoare pot spune că am ales-o din dorința de a le arăta și celor mici că pot realiza ceva, chiar dacă nu este ușor. Fiecare dintre noi are un vis pe care vrea să-l îndeplinească. Pentru copiii din mediul rural, cred că, pe lângă materiile predate, este importantă și această încurajare”, spune tânăra.

„De când am devenit mămică, timpul liber este inexistent. Nu spun acest lucru ca să mă plâng, dar prioritățile s-au schimbat. Am citit un articol în care se spunea că mama este ființa care își învață copilul să trăiască fără ea, deși ea nu poate trăi fără acesta”, încheie ea.

În ciuda tuturor provocărilor, Maria rămâne o sursă de inspirație pentru cei din jur, reușind să îmbine viața de învățătoare și mămică.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Masă de aer cu praf saharian deasupra României

ANM a anunțat că o masă de aer încărcată cu praf saharian va ajunge deasupra României începând de marți dimineața.

Meteorologii precizează că depunerile de praf vor putea fi observate la început în vestul și centrul țării, apoi în sud și sud-est.

În perioada 9 – 13 martie, circulația sud-vestică a aerului va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei și deasupra României începând cu dimineața zilei de marți (11 martie).

Depunerile de praf vor putea fi observate la început în vestul și centrul țării, apoi în sud și sud-est, în intervalele în care va ploua.

Din noaptea de miercuri spre joi (12/13 martie), masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va îndepărta de țară”, a anunțat ANM într-o postare pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Țeparii online nu au limite: „Cutia secretă” de la Zara, noua țeapă în mediul online

Directorul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune, care promite un „mistery box” sau „cutie secretă” cu haine în schimbul completării unui sondaj.

Potrivit DNSC, recent a apărut o ofertă falsă care pretinde a veni din partea magazinului Zara.

Oferta promite o „cutie secretă” cu haine, în schimbul completării unui sondaj rapid.

„Mesajul te va ghida către un site fals, unde atacatorii încearcă să colecteze informații sensibile, inclusiv datele tale bancare”, arată specialiștii DNSC.

Conform acestora, victimele sunt convinse să plătească o taxă aparent mică de livrare, de exemplu 9,95 lei, însă î̂n realitate riscă să piardă mult mai mulț̦i bani și să-și compromită informațiile financiare.

„Verifică întotdeauna autenticitatea unei oferte pe site-ul oficial al brandului. Fii atent la datele de creare ale paginilor – fraudele sunt adesea asociate cu conturi noi.

Nu oferi niciodată date personale sau bancare fără a verifica sursa!”, a transmis Directoratul Național de Securitate Cibernetică.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: De ce l-a oprit BEC pe Călin Georgescu să candideze. „Candidatul a încălcat obligația de a apăra democrația”

Biroul Electoral Central și-a motivat, duminică seara, decizia de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

BEC a transmis că a ţinut cont de aspectele fundamentale „deja tranşate” de Curtea Constituțională.

Potrivit BEC, persoanele care candidează la Preşedinţie trebuie „să respecte Constituţia şi să apere democraţia”.

Biroul Electoral Central consideră relevant faptul că hotărârea CCR din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României, dispunându-se reluarea în integralitate, statuează cu privire la „modul în care candidatul a înţeles să se raporteze la condiţiile care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de preşedinte al României”.

Decizia integrală a Biroului Electoral Central

“În termenul prevăzut la art. 27 alin. (1) din Legea nr, 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ilustrat la pct. 29 din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/2025,

La data de 07.03.2025, sub nr. 5CAN/BEC/P.R.2025/07.03.2025 a fost depusă la Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, candidatura domnului Georgescu Călin la funcția de Președinte al României, candidat independent.

Odată cu depunerea candidaturii a fost depus și semnul electoral al domnului Georgescu Călin, în condițiile prevăzute la art. 30 alin. din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Fată de dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 37 din Constituția României, republicată, de jurisprudența Curții Constituționale în materia contenciosului electoral prezidențial, de prevederile art. 4, art. 27-30 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 1/2025 privind aprobarea modelelor propunerii de candidatură, a modelului declarației de acceptare a candidaturii și a modelului declarației de renunțare Ia candidatură care vor fi folosite la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 și ale Deciziei Biroului Electoral Central nr. 2D/26.02.2025 privind documentele pe care trebuie să le depună partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți în vederea înregistrării candidaturilor și a semnelor electorale la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, se constată următoarele:

Analizând jurisprudența Curții Constituționale a României în materia contenciosului electoral prezidențial (a se vedea Hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024), Biroul Electoral Central ia act de faptul că, în exercitarea de către curte a atribuțiilor exclusive de a „veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României” (art. 146 lit. f) din Constituția României), respectiv de a-și stabili competența (art. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale), instanța de contencios constituțional a statuat în sensul că persoanele care candidează Ia alegerile pentru Președintele României trebuie să îndeplinească condițiile „care rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcția de Președinte al României”, și anume să respecte Constituția și să apere democrația, condiții pe care candidatul trebuie să le îndeplinească încă de la momentul depunerii candidaturii sale, aceasta în contextul în care „propunerile de candidați pentru alegerea Președintelui României se depun Ia Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 50 de zile înainte de data alegerilor” art. 27 alin. (1) din Legea nr„ 370/2004 pentru alegerea Președintelui României.

Biroul Electoral Central, în considerarea prevederilor art. 11 alin (1) lit. B a), respectiv alin. (3) al aceluiași articol din Legea nr. 47/1992, constată că „ Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, aceste dispoziții reprezentând reflexia dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 147 alin (4) teza a doua din Constituție, potrivit cărora „De Ia data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”. De altfel, chiar Curtea Constitutională, în Hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024, statuează în sensul că efectele actului jurisdicțional al Curții Constituționale se subsumează prevederilor art. 147 alin (1) și (4) din Legea fundamentală (a se vedea în acest sens considerentul 53 al hotărârii).

Subsecvent reținerii acestor premise esențiale, Biroul Electoral Central este în măsură să sublinieze împrejurarea că deciziile și hotărârile Curții Constituționale fac parte din ordinea constituțională și sunt general obligatorii, impunându-se erga omnes, așadar și autorităților publice chemate să organizeze și să urmărească buna desfășurare a procesului electoral pentru alegerea Președintelui României/ inclusiv Biroului Electoral Central„ Astfel, în luarea deciziilor privind înregistrarea candidaturilor pentru alegerea Președintelui României, Biroul Electoral Central este obligat, potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, să respecte si să valorifice, să dea eficiență statuărilor cu forță juridică constituțională ale instanței de contencios constituțional, așadar inclusiv celor pronunțate în exercitarea de către aceasta a atribuțiilor circumscrise obligației sale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României (Hotărârile Curții Constituționale a României nr. 2 și nr. 32/2024).

Prin urmare, atât Legea fundamentală, cât și Curtea Constituțională – prin jurisprudența sa obligatorie și pentru Biroul Electoral Central -y au configurat cadrul axiologic în care au loc alegerile pentru funcția de Președinte al României. Astfel, condițiile de formă ale candidaturii, precum și cele speciale de fond, inclusiv declarația candidatului în sensul că îndeplinește condițiile legale pentru a candida, trebuie analizate, pe de o parte, în cheia conformității lor cu cadrul constitutional general, iar, pe de alta, în cheia subsidiarității lor în raport cu poziționarea candidatului, în sensul manifestării de către acesta a unei atitudini de natură a aduce sau nu atingere cadrului constituțional.

Astfel, între aceste repere prestabilite, confirmate în jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale, Biroul Electoral Central nu poate da prevalență analizei aspectelor formale a/e prezentei candidaturi, în detrimentu/ celor fundamentale, tranșate deja de curte. De altfel, dacă Biroul Electoral Central nu ar analiza întreg contextul candidaturii, există riscul ca, în lipsa unei învestiri ulterioare a Curții Constituționale cu această verificare, o candidatură afectată de fundamentale carențe să fie înregistrată și să parcurgă întregul proces electoral, pentru ca, în final, Curtea Constituțională să fie pusă în situația infirmării rezultatelor sufragiului pentru lipsa manifestă, preexistentă depunerii candidaturii, a unei condiții de înregistrare a acesteia.

În această împrejurare, Biroul Electoral Central constată că procesul electoral pentru alegerea Președintelui României a fost demarat în anul 2024, iar prin Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza HG nr. 756/2024 și a HG nr. 1061/2024, dispunând reluarea în integralitate a acestuia.

Relevant pentru Biroul Electoral Central este faptul că hotărârea Curții Constituționale, anterior menționată, analizează și statuează cu privire Ia maniera în care candidatul a cărui candidatură face obiectul prezentei verificări de legalitate, a înțeles să se raporteze Ia condițiile care rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcția de Președinte al României, fiind relevată o atitudine în manifestă contradictie cu valorile de esentă ale statului de drept. Or, statuările Curții Constituționale din Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, statuări obligatorii și pentru Birou/ Electoral Centra/, conduc la concluzia că, în ceea ce privește candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întrunește condițiile de legalitate întrucât candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăși obligația (expressis verb/sprevăzută în Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 5 octombrie 2024) de a apăra democrația, care se întemeiază tocmai pe sufragii corecte, integre și imparțiale, în conformitate cu legea, în lipsa cărora este alterat însuși fundamentul ordinii constituționale actuale.

De altfel, anulând procesul electoral în curs și dispunând reluarea în integralitate a acestuia (inclusiv cu privire la depunerea de candidatun) ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale, esențiale pentru democrație și statul de drept, Curtea Constituțională a tranșat implicit și general obligatoriu și cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Georgescu Călin, fiind inadmisibil ca, /a reluarea procesului electoral, să se considere că aceeași persoană îndeplinește condițiile pentru a accede Ia funcția de Președinte al României.

În concluzie, atât timp cât instanța de contencios constituțional a statuat deja cu privire Ia aspectele mai sus menționate, îndeplinirea celorlalte condiții de înregistrare a candidaturii și a semnului electoral, apare ca irelevantă.

Pe cale de consecință, în aplicarea Hotărârilor Curții Constituționale nr. 2 din 5 octombrie 2024, respectiv nr. 32 din 6 decembrie 2024, și a dispozițiilor art. 147 alin (4) teza a doua din Constituție , art. 11 alin (1) lit. B a), respectiv alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 17 alin. (2) și (3), ale art. 29 alin. (1)-(3), ale art. 30 alin. (6), precum și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

BIROUL ELECTORAL CENTRAL DECIDE:

Art. l – Respinge înregistrarea candidaturii domnului Georgescu Călin la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, cu nr. 5CAN/BEC/P.R.2025/07.03.2025, precum și a semnului electoral cu nr. 4/SEL/BEC/P.R.2025/07.03,2025.

Art. 2 – Prezenta decizie se aduce la cunoștință publică prin afișare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central.
Cu drept de contestație la Curtea Constituțională în termen de 24 de ore”, a transmis BEC.

Potrivit legii, Georgescu are dreptul să conteste decizia BEC la Curtea Constituțională, în maximum 24 de ore.

CCR va lua o hotărâre definitivă (fără cale de atac) în maximum alte 48 de ore de la depunerea contestației.

Urmărește Sibiu 100% în Google News