-2.1 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Stăpânii astei naţii

Cele mai citite

Iată,  „…fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, / Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!” Ce actual e Eminescu şi Scrisoarea a III-a!

Uitaţi-vă la ei, speriaţi de moarte, aroganţi, infatuaţi, vicleni, vinovaţi, trădători, mincinoşi, complet abulici şi incompetenţi, dar unşi cu toate alifiile şi cu un profund dispreţ pentru poporul român. NU vor negocia nimic, pentru că nu au voie, NU vor soluţiona nimic, pentru că nu le e permis, NU vor avea curaj martiric ca să-şi răscumpere trădarea, că nu au genă de eroi, ci de târâtoare.

În schimb, vor încerca tot ce e posibil ca să dezbine, să instige la violenţă prin infiltraţi ca să justifice intervenţia forţelor de ordine la orice ieşire în stradă, să manipuleze opinia publică prin televiziunile aservite politic, să confişte tot politic orice protest firesc al naţiunii la vânzarea de Ţară. 

Ne-au zăpăcit cu sondajele de opinie, cu care încearcă să pună pe bigudiuri mintea românilor, da de, da de li se întorc cârlionţii spre vreunul din gaşca de neica nimeni propuşi de sistem. Halal sistem, care n-are şi el un candidat mai de Doamne ajută! Dar ce să-i faci, sunt vremuri interesante, lăsate de Dumnezeu ca să se aleagă grâul de neghină, oile de capre, oamenii să-şi dea arama pe faţă, adevărul să iasă deasupra apei ca uleiul, dreapta judecată să se aleagă precum aurul în topitoare, binele să se deosebească de rău şi adevărul de minciună.

România profundă tace! Asta bulversează mai toţi aşa-zişii analişti care-şi răcesc gura de pomană la televiziunile de serviciu ale puterii, crezând că ceea ce dau pe goarnă mai e luat de bun de către voi, fraţi români şi creştini, care v-aţi înţelepţit. Pe voi fauna politică nu are de unde să vă apuce. Pentru că rostul adânc al demersului vostru este de a ne arăta tuturor românilor faţa hidoasă a ofertanţilor politici care au ordin să răstignească naţiunea română încă ani buni de acum încolo. Asta au şi făcut.

Din 6 Decembrie toţi fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, bâlbâiţii cu gura strâmbă s-au perindat la televizor, scuipându-ne în obraz minciuni sfruntate, elucubraţii, jigniri şi promisiuni deşarte. Păi ce ştiu a face, decât ce sug de la tatăl minciunii, stăpânul lor, care le-a picurat în ureche că sunt nemuritori. Băi ăştia, de ne e milă de voi! Nemuritori sunt cei care au înţeles cinstea la care i-a ridicat Dumnezeu şi au făcut posibil de câteva ori bune în istorie miracolul românesc! Restul… s-au şters din memoria naţiunii.

Hopaaa! Iată că se întâmplă şi la case mai mari – vezi cum calcă Franţa pe urmele experimentului de interzicere a alegerilor din România. Semn că bătrâna Europă e rău bolnavă.

Dar să revenim la stăpânii astei naţii.

Mi-ar fi fost drag să-l văd măcar pe unul că mai are în el o fărâmiţă de inimă de om, măcar, nu zic de român, că cer prea mult. Dar nu, nimic din toate astea. Ce bine e să stai cu fundu’ pe perne de mătase şi cu gura plină de icre negre să-nveţi poporul binefacerile şteviei.  Şi ştiţi de ce se bat ca chiorii să rămână la putere? Credeţi că numai de dragul opulenţei? Nu. Ci de frică!!! 

Şi ştiţi şi de ce-l urăsc pe Eminescu şi se dau de ceasul morţii că nu-l pot scoate din inima românului? Pentru că le spune şi azi adevărul nepieritor în faţă: „Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară, / Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, / Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!”

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

O altă stradă intră în rând cu orașul: A. Pann, redeschisă cu sens unic

Strada A. Pann din Sibiu a fost redeschisă sâmbătă, 5 aprilie, după finalizarea lucrărilor de reparații începute la începutul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect