-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Florin Cîțu l-a demis pe Vlad Voiculescu, ministrul sănătății, și pe secretarul de stat Andreea Moldovan

Cele mai citite

Cele mai recente evenimente care au avut în centru activitatea Ministerului Sănătății au condus la demiterea ministrului Vlad Voiculescu și a secretarului de stat Andreea Moldovan.

„ Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea Ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi.”

Decizia vine în urma semnării și publicării în Monitorul Oficial a unui ordin al ministrului sănătății, prin care sunt modificate criteriile care stau la baza declarării carantinei zonale în localitățile din România. Decizia de semnare și publicare a acestui ordin a generat nemulțumire în rândul guvernului, deoarece toate deciziile legate de pandemie și de măsurile ce sunt luate au fost aprobate mai întâi în Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Secretarul de stat Andreea Moldovan, din partea USR PLUS, cea care și-a manifestat în mai multe rânduri obsesia pentru declararea unei carantine naționale, a trecut peste mecanismele de reglementare din guvern și a semnat și publicat în Monitorul Oficial un ordin care prevede noi criterii pe baza cărora se declară carantina zonală.

Conflictul dintre prim-ministrul Cîțu și ministrul Vlad Voiculescu este unul mai vechi și are la bază nemulțumirile lui Cîțu față de felul în care ministrul USR PLUS gestionează pandemia din România. Premierul i-a cerut lui Voiculescu să ia măsuri pentru creșterea numărului de paturi din ATI-uri, dar și să ofere săptămânal informații cetățenilor, în cadrul unor conferințe de presă. Evenimentele tragice petrecute la Spitalul Foișor, când pacienții au fost mutați peste noapte cu tărgile și cu cărucioarele pentru a face loc pacienților COVID l-au determinat pe Cîțu să spună că „speră că mai există onoare”, făcând apropouri la o posibilă demisie a ministrului Voiculescu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Diana Șoșoacă: Îl susțin pe Călin Georgescu dacă va ajuta S.O.S să ocupe Parlamentul și voi fi numită prim-ministru

Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect