24.1 C
Sibiu
luni, aprilie 21, 2025

BEJ a admis plângerea PSD Sibiu privind afișajul electoral ilegal al candidatului Klaus Iohannis

Cele mai citite

bej micaLegea electorală a fost grav încălcată. Asta a decis Biroul Electoral Judeţean în urma plăngerii formulate de către PSD Sibiu. Membrii Biroului Electoral Judeţean au admis plângerea depusă de Organizaţia Municipală Sibiu a Partidului Social Democrat cu unanimitate de voturi. În decizia emisă astăzi 6 noiembrie 2014, de Biroul Electoral Judeţean se arată că:

„Sesizează Poliţia Municipiului Sibiu în vederea efectuării de cercetări cu privire la constatarea existenţei sau inexistenţei contravenţiei prevăzute în art. 55 lit.z din Legea 370/2004. Sesizează Primarul Municipiului Sibiu să efectueze verificări cu privire la existenţa sau inexistenţa afişelor electorale cu privire la candidatul ACL pe panourile electorale din locurile prevăzute de Dispoziţia nr.1635/24.09.2014 a Primarului Municipiului Sibiu, amplasate mai înainte de data începerii campaniei electorale şi în cazul în care se confirmă să se ia măsuri pentru îndepărtarea acestora. Decizia se afişează la sediul Biroului Electoral Judeţean 34 Sibiu”.

Organizaţia Municipală PSD Sibiu a descoperit şi fotografiat mai multe panouri de afişaj electoral pe care echipele candidatului Klaus Werner Iohannis au lipit afişe, deşi campania pentru turul al doilea nu a început. Organizaţia Municipală Sibiu a Partidului Social Democrat a înregistrat plângerea în 4 noiembrie la Biroul Electoral Judeţean, prin care solicita să se constate faptul că, în Municipiul Sibiu, Alianţa Creştin Liberală a folosit in cursul nopţii de 3 spre 4 noiembrie materiale de campanie electorală, înainte de începerea campaniei electorale- afişe ale candidatului Alianţei Creştin Liberale la alegerile prezidenţiale din 2014 Klaus Werner Iohannis.

Pentru turul al doilea al alegerilor panourile sunt disponibile pentru lipirea afişelor incepând cu 7 noiembrie 2014.

Publicitate
Ultimele știri

Trump spune că săptămâna aceasta ar putea avea loc un acord de pace între Rusia și Ucraina

Președintele SUA Donald Trump a declarat că el crede că Rusia și Ucraina ar putea conveni asupra unui acord...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect