1.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Cadrele didactice aflate în restrângere de activitate își pot depune solicitările pentru obținerea acordurilor în această privință

Cele mai citite

Cadrele didactice aflațe în restrângere de activitate pot depune la unitățile de învățământ, în perioada 11 – 14 martie, solicitările pentru obținerea acordurilor în această privință. În prezent se fac demersuri cu privire la transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare ori prin desființarea unor unități de învățământ. La Inspectoratul Școlar este lista cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate, dar și cea a cadrelor didactice care intră în restrângere de activitate, începând cu 1 septembrie 2014. 

Încă din 3 februarie atât la unitățile de învățământ din Sibiu, cât și la Inspectoratul Școlar se fac demersuri cu privire la mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar, pentru anul școlar 2014 – 2015. Astfel au fost întocmite liste, au fost stabilite posturi, catedre, ore, au fost analizate, iar în 7 martie a avut loc prima ședință publică organizată de comisia de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, constituită la nivelul Inspectoratului Școlar. Această primă ședință a avut loc în scopul completării normei didactice. Deciziile în urma ședinței vor fi făcute publice vineri, 14 martie. 

Publicitate

Toate detalii și calendarul mobilității personalului didactic îl găsiți pe situl Inspectoratului www.isjsibiu.ro.

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect