Senatorul Sorin Ilieșiu, ales în decembrie 2012 senator de Sibiu din partea PNL, iar ulterior devenit independent, a anunțat că s-a înscris acum în PSD. Susținător implicat al lui Călin Popescu Tăriceanu în campania pentru prezidențiale și al PLR, Ilieșiu spune că a decis să se înscrie în PSD deoarece este „singurul partid care a decis să facă ceea ce trebuia făcut de un sfert de secol”.
„Conducerea Partidului Social Democrat a răspuns favorabil solicitării mele de a susține propunerea legislativă ‘LEGE pentru condamnarea totalitarismului comunist și pentru cultivarea memoriei naționale antitotalitare’, pe care am înregistrat-o recent la Biroul Permanent al Senatului, spre a fi supusă dezbaterii și aprobării. Ca urmare, am decis să mă înscriu în Partidul Social Democrat, singurul partid care a decis să facă ceea ce trebuia făcut de un sfert de secol:
1). Adoptarea în acest an de către membrii Parlamentului a unui Raport pentru condamnarea totalitarismului comunist și pentru memoria națională antitotalitară, elaborat de Academia Română, for național de consacrare științifică și culturală. Raportul va fi tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă, chineză, maghiară și va fi oferit gratuit bibliotecilor din România și celor mai importante biblioteci din lume.
2). Includerea obligatorie, imediat după publicarea Raportului, în manualele școlare de istorie, a versiunii concentrate a acestuia, adaptată manualelor școlare.
3). Înființarea în București, în acest an, a Muzeului național al totalitarismului comunist care va cuprinde două secții: (a) Memorialul represiunii comuniste, cu sediul în fostul penitenciar Fortul 13 Jilavă (care va fi deschis publicului în primăvara viitoare); (b) Memorialul ideologiei comuniste (care va fi deschis publicului până la sfârșitul anului), cu sediul într-un spațiu din Palatul Parlamentului, expresia arhitecturală a ideologiei totalitare.
4). Construirea Monumentului național al victimelor totalitarismului comunist în centrul intersecției de la Piața Universității — simbol al luptei antitotalitare. Monumentul va fi o cruce din oțel iluminată zi și noapte, fără întrerupere, în memoria zecilor de milioane de români care au fost victime ale totalitarismului comunist. Monumentul va fi inaugurat în 2016, de Ziua Eroilor — Înălțarea Domnului,”
a transmis Sorin Ilieșiu într-un comunicat de presă.
Sorin Ilieşiu a fost ales senator în anul 2012, în colegiul uninominal 1 din Sibiu.




