7.4 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Decretul de organizare a Referendumului pe teme de Justiţie a fost semnat de preşedinte

Cele mai citite

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi decretul privind organizarea referendumului naţional din 26 mai, care se va desfăşura concomitent cu alegerile europarlamentare, informează Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat joi semnarea decretului de către preşedinte şi a enumerat întrebările asupra cărora sunt consultaţi românii:
„(…) preşedintele României decretează:
Art. 1 Poporul român este chemat să-şi exprime voinţa la următoarele probleme de interes naţional:
1. interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie;
2. interzicerea adoptării de către Guvern a OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi a organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct C.C.R. cu privire la ordonanţe;
Art. 2 Pentru realizarea celor prevăzute la art. 1, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin ‘da’ sau ‘nu’ cu privire la următoarele întrebări:
1. ‘Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?’,
2. ‘Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?’;
Art. 3 Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei.

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: O sibiancă de 16 ani s-a răsturnat cu mașina pe Maramureșului

Două tinere în vârstă de 16 au fost rănite, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe strada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect