Parlamentarul medieșean Gheorghe Roman și-a prezentat joi demisia din Partidul Social Democrat Mediaș. Deputatul a explicat că s-a decis să susțină moțiunea de cenzură inițiată de PNL.
„Doresc să vă fac cunoscut că am decis să susțin moțiunea inițiată de PNL. Am luat această decizie având în vedere voința oamenilor din Mediaș, din județul Sibiu, exprimată cu ocazia votului din noiembrie 2014, când au votat cu o majoritate covărșitoare pentru președintele Klaus Iohannis. În consecință, mi-am dat demisia din PSD. Îmi doresc ca gestul meu să fie înțeles de medieșeni”, a explicat deputatul Gheorghe Roman.
Contactat telefonic pentru a-și exprima un punct de vedere referitor la această demisie, senatorul Viorel Arcaș, a spus:
„Este voința dânsului, nu este la prima încercare de acest gen. Demisia de astăzi demonstrează că interesul său este mai presus decât interesul cetățenilor municipiului Mediaș”.
Moţiunea de cenzură depusă de PNL, intitulată „Victor Ponta-demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”, a fost citită luni în plenul Parlamentului, dezbaterea şi votul asupra moţiunii urmând să aibă loc vineri.




