5.2 C
Sibiu
joi, ianuarie 9, 2025

Ei sunt aleşii Sibiului

Cele mai citite

Candidaţii PD-L au obţinut cel mai bun scor la alegerile de duminică, 30 noiembrie. Conform rezultatelor finale transmise de Biroul Electoral Judeţean (BEJ), Gheorghe Roman, reprezentant PD-L, Colegiul 3 la Camera Deputaţilor şi Ioan Cindrea, reprezentant PSD, Colegiul 4 la Camera Deputaţilor sunt singurii candidaţi care au cştigat mandatul cu peste 50 la sută plus 1 din voturi. PD-L a obţinut astfel, cel mai bun scor atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senatul României, fiind urmat de Alianţa PSD+PC şi PNL. Democrat-liberalii au obţinut 47,48 la sută din voturile sibienilor în cursa pentru un fotoliu de senator şi 41,48 la sută din voturi la Camera Deputaţilor. Prezenţa la urne în Sibiu a fost de 35,30 la sută. Astfel, şi-au exprimat opţiunile politice 138.512 alegători. În urma redistribuirii voturilor, s-a decis că sibienii vor fi reprezentaţi de patru parlamentari ai PD-L, trei ai PSD şi doi ai PNL. Drept urmare, vor ocupa un fotoliu în Camera Deputaţilor: Cornel Stirbeţ, Raluca Turcan, Gheorghe Roman, Ioan Cindrea, Mircea Silvestru Lup, Mircea Cazan şi Ovidiu Ganţ. În Senat Sibiul va fi reprezentat de: Ion Ariton, Viorel Arcaş şi Minerva Boitan. Aceasta din urmă i-a luat locul candidatului PD-L, Horaţiu Cercel, care a strâns un număr mai mare de voturi. Rezultate Senat: PDL – 47,48 la sută din voturi, PSD+PC – 25,34 la sută, PNL – 16,25 la sută, PRM – 4,05 la sută, UDMR – 2,52 la sută, PNG – 2,30 la sută, Partidul Verde Ecologist (PVE) – 2,01 la sută. Camera Deputaţilor: PDL – 41,48 la sută, PSD – 25,72 la sută, PNL – 17,28 la sută, FDGR – 4,29 la sută, PRM – 2,85 la sută, UDMR – 2,11 la sută, PVE – 1,85 la sută şi PNG – 1,18 la sută. Celelalte formaţiuni politice au obţinut mai puţin de 1 la sută. Candidaţii independenţi Vasile Chira şi Dumitru Niţurad au primit 0,64 la sută, respectiv 0,31 la sută dintre voturi. Din partea PD-L au candidat: Cornel ªtirbeţ, Raluca Turcan, Gheorghe Roman, Dănuţ Viorel Voinea, Ilie Dan Nanu, Constantin Trihenea, Ion Ariton, Marcel Adrian Piteiu şi Horaţiu Cercel. Alianţa PSD+ PC a fost reprezentată de: Florin Orlăţan, Eugen Barbu, Ilie Laţa, Ioan Cindrea, Mircea Silvestru Lup, Viorel Eugen ªoaită, Ioan Stroie, Viorel Arcaş şi Constantin Morar. Candidaţii PNL la alegerile din 30 noiembrie au fost: Eugen Mitea, Virgil Popa, George Stelian Petrescu, Mircea Opris, Ilie Stoica, Mircea Vasile Cazan, Nicolae Neagu, Sajtos Laszlo şi Minerva Boitan. (A.M.)

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers și a lovit o altă mașină

O tânără pasageră într-un autoturism a fost rănită, joi seara, într-un accident produs în Mediaș, pe Șoseaua Sibiului, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect