-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Emanuel Ungureanu, deputat USR, despre spitale: „Sibiul şi Clujul sunt la pământ, sunt o ruşine”

Cele mai citite

Vicepreşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, deputatul USR Emanuel Ungureanu, a criticat, sâmbătă, felul în care arată spitalele publice din Sibiu şi Cluj, afirmând că în aceste oraşe „sistemul sanitar este la pământ, este o ruşine”, potrivit Agerpres. Emanuel Ungureanu a declanșat săptămâna aceasta un scandal cu o filmare din Spitalul Județean de Urgență Sibiu, spunând că e din vestiarul medicilor, dar care s-a dovedit a fi din subsolul unei clădiri.
Parlamentarul USR Emanuel Ungureanu a criticat spitalele din Sibiu și Cluj, după ce a prezentat, cu două zile în urmă, un filmuleț din Spitalul Județean Sibiu, în care se puteau vedea pereți cu mucegai, pardoseli stricate, uși reparate rudimentar. Parlamentarul USR a spus că sunt vestiare ale medicilor și că pe acolo trec pacienții din Chirurgie, dar s-a dovedit că imaginile erau din subsolul clădirii Chirurgie, acolo unde se schimbă infirmierele.
„La sistemul sanitar, Sibiul şi Clujul sunt la pământ, sunt o ruşine. Nu trebuie să ne mai tot umflăm penele cu festivaluri. Dovada civilizaţiei este spitalul şi buda din spital”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu într-o conferinţă de presă, covocată după ce Spitalul Județean a trimis un răspuns la acuzațiile acestuia, precizând că ele conțin neadevăruri.
Ungureanu susține că a vizitat în ultimii doi ani spitalele din Sibiu şi a criticat felul în care arată secţiile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, deşi aici s-au făcut investiţii semnificative şi majoritatea pacienţilor care completează chestionarele Ministerului Sănătăţii se declară mulţumiţi, potrivit conducerii unităţii spitaliceşti.
Ungureanu a susţinut că secţiile de urgenţă de la Sibiu şi Cluj sunt prea mici şi nu respectă circuitele în aşa fel încât pacienţii să fie în siguranţă.
Deputatul USR afirmă că singura secţie de urgenţă care arată „extraordinar” se află la Suceava.
El s-a referit şi la holul aflat la subsolul unităţii medicale din Sibiu, din care medicii, asistentele şi infirmierele au acces în vestiare. În vestiarul infirmierelor, a declarat el, este mucegai şi peretele este degradat din cauza umezelii.
Deputatul USR a spus că este mulţumit de felul în care arată Spitalul de Pediatrie de la Sibiu şi spitalul din Bistriţa, unde administraţia aparţine PSD, pe care a lăudat-o.
„Vă dau un exemplu în antiteză (…): un spital administrat de partidul la guvernare, Bistriţa. Bistriţa a făcut un spital extraordinar şi administraţia aia este PSD. Bravo lor!”, a mai spus Ungureanu.
Emanuel Ungureanu le-a propus colegilor săi din USR să protesteze în stradă şi să ceară spitale mai bune. Liderul USR Sibiu, Adrian Echert, a afirmat sâmbătă că organizaţia locală va protesta, dacă situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nu se schimbă.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect