7.4 C
Sibiu
luni, mai 12, 2025

Gheorghe Roman: Am primit răspuns oficial, de la Ministerul Energiei şi cel al Mediului

Cele mai citite

Deputatul Uniunii Social Liberale, Gheorghe Roman, a susţinut astăzi o conferinţă de presă în care si-a exprimat punctul de vedere referitor la două interpelări adresate ministerului, la care a primit răspuns oficial.  Prima interpelare a fost adresată Ministerului Energiei şi se referă la “mutarea” sediului Romgaz la Bucureşti, iar a doua la Ministerul Mediului şi se referă la proiectul de apă-canal, derulat în prezent de Sc.Apa Târnavei Mari. 

banner
banner
banner

Gheorghe Roman, este de părere că mitingul organizat de primarul în exerciţiu, Teodor Neamţu, a fost unul prin care a vrut să distragă atenţia opiniei publice de la starea drumurilor din oraş, dar şi de la modul în care este condusă administraţia publică locală.

“Activitatea operaţională a companiei se va desfăşura în continuare la Mediaş, cu menţinerea sucursalelor şi a tuturor punctelor de lucru existente, fără a exista un impact asupra bugetului local, autorităţile locale beneficiind în continuare de aceste fonduri, la Bucureşti urmând să funcţioneze doar partea de conducere corporativă a companiei, legată de activităţile de strategie, marketing, relaţii internaţionale şi relaţii instituţionale, inclusiv cu autorităţile de reglementare în domeniu. Înfiinţarea unui sediu secundar se face conform prevederilor legii  31/1990 printr-o Hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor şi nu presupune disponibilizări de personal, conducerea societăţilor funcţionând la sediul social al companiei, adică la Mediaş”, este primul răspuns, oferit de Ministerul Energiei.

În ceea ce priveşte a doua interpelare, deputatul medieşean, spune că la biroul dânsului au venit foarte mulţi medieşeni nemulţumiţi de modul în care se derulează proiectul de apă-canal din oraş. Pentru că răspunsurile oferite de directorul societăţii, Virgil Bucşe şi cele ale primarului, nu sunt întotdeauna adevărate, acesta şi-a permis să adreseze o întrebare ministerului mediului, pentru a primi cât mai multe clarificări, pe care să le pună la dispoziţia populaţiei medieşene. 

“Conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora,  Autoritatea de management pentru POS Mediu a aplicat corecţii financiare pentru trei contracte. Valoarea totală a acestor corecţii financiare, se ridică la aproximativ 7.000.000 lei”, este cel de-al doilea răspuns, oferit de Ministerul Mediului.

“Acesta fiind răspunsul, îl voi trimite domnului primar şi il voi ruga să îl pună la dispoziţie, tuturor consilierilor locali. Îmi doresc în acelaşi timp, ca Administraţia Publică Locală să se implice mult mai mult, în derularea acestui proiect”, a încheiat deputatul medieşean, Gheorghe Roman.

 

 

 

 

Publicitate
Ultimele știri

Politicienii sibieni, între agonie și extaz. De la lamentații patetice, la oportunisme ieftine

Romeo Petrașciuc și Cosmin PalPrimul tur al alegerilor prezidențiale din acest an a produs un adevărat șoc pentru clasa...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect