0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Guvernul va amâna dublarea alocațiilor, din lipsă de fonduri

Cele mai citite

Guvernul Orban este în imposibilitatea de a aplica legea care prevede dublarea alocațiilor copiilor, din cauza lipsei banilor necesari. Ministrul Muncii spune că creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte, iar măsura va putea fi implementată după rectificarea bugetară din luna iulie 2020.
Deși președintele Klaus Iohannis a promulgat Legiea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, aceasta nu va fi aplicată, deocamdată, de Guvernul Orban.
„Noi suntem oameni responsabili, am punctat acest aspect al responsabilităţii şi cu privire la creşterea cu 40% a pensiilor. Sigur că-ţi doreşti, dar o faci raţional, o faci în baza unor elemente care ţin inclusiv de creşterea economică şi de posibilitatea în resurse efective de a o acoperi. Aşa şi aici, nu se pune problema să nu dorim, dar trebuie făcută atunci când se poate şi cum se poate şi, în ceea ce ne priveşte, dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din iulie”, a precizat Violeta Alexandru, la Adevărul Live, potrivit Agerpres.
Comentariul ministrului Muncii a venit la scurt timp după promulgarea de către şeful statului, marţi, a legii privind dublarea alocaţiei pentru copii.
Violeta Alexandru a subliniat că, în urma promulgării legii, Guvernul are datoria de a găsi, la rectificarea bugetară din iulie, resursele financiare pentru aplicarea măsurii.
„Să nu avem niciun dubiu asupra înţelegerii totale pe care o avem cu privire la necesitatea creşterii alocaţiilor. Cu toate acestea, pentru că legea a fost adoptată după momentul în care noi conturasem, definitivasem bugetul, iar el a fost promulgat de preşedinte, avem datoria să găsim resurse în buget cu care să se poată acoperi aceste fonduri. În acest moment nu sunt, pentru că ea a apărut după ce bugetul a fost promulgat. Prin urmare, cred că soluţia înţeleaptă este ca aceste resurse să fie găsite de urgenţă la momentul rectificării bugetare, (astfel ca măsura să fie aplicată, n.r.) din vară, în a doua parte a anului. Avem toată disponibilitatea ca legea să se aplice, pentru că ne dăm seama de importanţa subiectului şi am pledat pentru acest lucru în ultimii ani, cu rezultate vizibile, însă nu se poate face peste noapte, chiar nu se poate face peste noapte”, a afirmat ministrul Muncii.
Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri că termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi probabil prorogat.
„Poziţia preşedintelui este firească. A spus că intenţia domniei sale este acea de a promulga legea. Noi suntem puşi într-o situaţie în care şi dacă am vrea nu am putea majora alocaţiile. Cel mai probabil, soluţia pe care vom merge este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie”, a susţinut Orban, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect