Președintele României, Klaus Iohannis, cere Guvernului să retragă Ordonanțele de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Iohannis a menționat faptul că cele mai importante voci din justiție sunt de acord cu el și că aceste ordonanțe ar trebui retrase.
„Proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție. Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casație şi Justiție, DIICOT, asociațiile magistraților și organizații ale societății civile s-au pronunțat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupție, abuz în serviciu și integritate, în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă. Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanțe de Urgenţă”, a notat Iohannis pe pagina sa de Facebook.