Comuna Roşia se poate mândri cu realizarea unui proiect de proporţii dus la bun sfârşit într-un timp record. La ªcoala Generală cu clasele I-VIII din Roşia a fost inaugurat un Centru de Documentare şi Informare (CDI), de care se va bucura şi vor beneficia toţi doritorii din comună. La inaugurare au participat: Valentin Aldea, primarul comunei, prof. Constantin Gorun, inspector şcolar general, prof. Christine Manta Klemens, inspector şcolar general adjunct, Mihaela Carmen ªeuşan, director Casa Corpului Didactic Sibiu, prof. Alexandru Dumbravă, directorul ªcolii din Roşia, reprezentanţi ai Consiliului Local, preotul bisericii ortodoxe, Sergiu Moga, elevi şi părinţi. În anul 2011, Consiliul Judeţean a alocat suma de 50.000 de lei pentru construirea acestui CDI. Banii au constituit doar o parte din fonduri, restul cheltuielilor fiind suportate de bugetul local. „Cu bani puţini s-a făcut o lucrare mare. Am dovedit că suntem o echipă mare şi unită. Amenajările interioare au fost făcute de profesori şi aproape fiecare dintre noi a contribuit cu ceva. Noi şi copiii noştri trebuie să mergem spre viitor. Aici este un spaţiu în care ne putem găsi liniştea pentru meditaţie, dar şi calea spre informare. Trebuie să subliniem faptul că suntem o comună cu 1120 de copii. Este un număr mare de copii cărora trebuie să le acordăm o atenţie deosebită, pentru că ei sunt viitorul”, a spus primarul la inaugurarea centrului. Atât inspectorul şcolar general prof. Constantin Gorun cât şi inspectorul şcolar general adjunct, prof. Christine Manta Klemens, şi-au exprimat bucuria şi respectul, dar şi susţinerea pentru realizarea proiectului de la Roşia. În discursul său, Mihaela Carmen ªeuşan, directorul Casei Corpului Didactic Sibiu, a spus: „Anul trecut când mi-aţi spus că în mai vom asista la inaugurarea centrului, sincer, nu v-am crezut, domnule director. Ar fi trebuit să facem pariu. L-aţi fi cştigat. Acesta este al 47-lea centru inaugurat în judeţul Sibiu, din cele 74 nominalizate. Dar eu spun că abia de acum începe greul, pentru că urmează un alt proiect: utilizarea lui, însufleţirea ca să spun aşa. În judeţ sunt deja însufleţite 11 astfel de centre, urmează alte 3. Aici, în Roşia, aveţi un spaţiu generos, aproape cât toată şcoala. Sper să reuşiţi să-l folosiţi cât mai curând”. La finalul inaugurării, directorul şcolii şi-a exprimat părerea: „Avem o comună care cuprinde 6 şi, în curând, chiar 7 sate, cu peste 1000 de copii. La ªcoală vin aproximativ 300 de copii. Chiar dacă şcolile din Roşia sunt împărţite în două structuri, sper să aibă un scop comun şi anume educarea copiilor. Sper ca acest centru să fie folosit la maximum de copii, dar şi de dascăli. Sper să avem posibilitatea de a jongla cu programul încărcat. Aici avem un spaţiu cu internet wireless, aşa că poate fi folosit şi de cei care au laptop. Centrul poate fi şi al părinţilor. Chiar îi rog să vină. Efortul nostru depus timp de 8 luni sper să aducă astăzi, prin Centrul de Documentare şi Informare, unitate, înţelegere şi spor.” (R.B.)
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Adevărul despre grăsimile saturate: de ce trebuie reduse și cu ce este corect să le înlocuim
Daniela ArnăutuGrăsimile saturate trebuie consumate cu moderație, însă adevărata problemă apare atunci când sunt înlocuite greșit. Specialiștii avertizează: în...
Articolul precedent
Articolul următor




