14.1 C
Sibiu
marți, mai 13, 2025

Liberalii sibieni despre demisia lui Ponta: „o decizie firească”, „mă bucur pentru schimbare”

Cele mai citite

Deputatul Raluca Turcan, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), consideră firească demisia cabinetului Ponta şi spune că „în acest moment se pot constitui noi majorităţi parlamentare”.
„A fost o decizie firească într-o ţară europeană”, a spus Raluca Turcan despre decizia lui Victor Ponta de a-şi depune mandatul de premier.
Turcan consideră că „în acest moment, se pot constitui noi majorităţi parlamentare şi, dacă aceste noi majorităţi parlamentare vor fi confirmate prin vot în Parlament, Guvernul va avea o anumită structură”, precizând că, „în continuare, trebuie urmată Constituţia,” a declarat Turcan, citată de Agerpres.
Deputatul Mircea Cazan, copreşedinte al PNL Sibiu, crede că, „în acest moment orice este posibil”, referindu-se la venirea la guvernare a PNL.
„Domnul Ponta trebuia să îşi dea demisia de când domnul Klaus Iohannis i-a cerut-o, la începutul lunii iunie. Momentan urmează consultări la Cotroceni. Mă bucur pentru această schimbare, chiar dacă e venită prea târziu”, a spus Mircea Cazan.
Sursa: Agerpres

Publicitate
Ultimele știri

„Victoria atât de categorică a lui George Simion anunță prohodul sistemului politic din ultimii 35 ani”

Interviu cu Mihai S. Rusu, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu„Ceea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect