3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Economiei – dezbatere şi vot în Senat

Cele mai citite

Senatul va dezbate şi vota, marţi, moţiunea simplă intitulată „O Românie în agonie, cu Năsui la Economie” prin care cei 41 de semnatari, senatori PSD, solicită demiterea „imediată” a ministrului Economiei, Claudiu Năsui.

„Dacă o putere străină ostilă şi-ar fi propus să destabilizeze economia naţională şi producţia românească, cea mai rapidă cale de a realiza acest obiectiv ar fi fost să îl pună pe Claudiu Năsui ministru al Economiei. Niciun fel de forţe oculte externe şi nici cele mai perfide planuri de subminare a unei economii naţionale nu ar fi reuşit, într-un an de zile, dezastrul produs de Claudiu Năsui în fruntea Ministerului Economiei, în doar 70 de zile”, se arată în moţiunea simplă depusă la Senat, săptămâna trecută.
Semnatarii moţiunii susţin că planurile ministrului Economiei vizează „blocarea programelor de stimulare şi susţinere a economiei şi firmelor româneşti”, „anulează acţiunile de susţinere a exporturilor româneşti” şi „vânzarea celor mai profitabile companii ale statului român”.
Senatorii PSD îl acuză pe ministrul Năsui, pe care îl consideră „un ministru penal”, că nu a redactat hotărârea de Guvern pentru organizarea instituţiei pe care o conduce, după desprinderea de Ministerul Energiei. Iniţiatorii moţiunii mai susţin că „cei care profită de pe urma prezenţei lui Claudiu Năsui la Ministerul Economiei sunt doar securiştii din spatele său şi firmele controlate de familia Năsui”.
„Senatorii PSD solicită demiterea imediată a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, cel care distruge economia României, prin sărăcirea ei cu 100 de milioane de euro în fiecare zi, prin blocarea investiţiilor şi care vrea să vândă economia României pe 2 lei, să omoare HoReCa şi să blocheze exporturile”, încheie senatorii PSD moţiunea simplă.
Senatorul PSD Radu Oprea a declarat, miercurea trecută, că moţiunea simplă este „pe deplin justificată şi foarte aşteptată” de către antreprenorii din România pentru că ministrul Economiei „nu are nicio viziune şi niciun mesaj pentru antreprenori”. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online în noaptea alegerilor. Ce alte cuvinte au mai fost căutate

„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni, conform unei indexări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect