Organizația Județeană PSD Sibiu și-a lansat astăzi candidații pentru alegerile locale din 27 septembrie. Social-democrații au anunțat că vin în fața sibienilor cu o echipă tânără și dinamică și cu o viziune nouă asupra dezvoltării județului Sibiu și a municipiilor, orașelor și comunelor componente.
PSD Sibiu a anunțat azi că vine cu proiecte prin care va dezvolta o rețea de sănătate performantă și accesibilă pentru fiecare locuitor al județului, dar și cu proiecte de dezvoltare urbană și de modernizare a localităților mici și revigorare a turismului local. Pentru președinția Consiliului Județean și pentru primăriile celor două municipii, Sibiu și Mediaș, trei social-democrați au intrat în cursă.
Pentru Președinția Consiliului Județean Sibiu candidează din partea PSD Sibiu Bogdan Trif. Acesta a fost cel mai tânăr director al Agenției Județene pentru Protecția Mediului Sibiu, apoi director al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului, Cosmisar General al Gărzii Naționale de Mediu și Ministru al Turismului.
„Sibiul înainte de toate! Este un crez personal care mi-a ghidat activitatea de până acum și care m-a determinat să candidez pentru președinția Consiliului Județean Sibiu! Într-o perioadă atât de tulbure, Județul Sibiu are nevoie de un manager capabil, care să pună interesele cetățenilor pe primul loc și să aibă experiența necesară pentru a face față provocărilor în domeniile cele mai importante pentru traiul zilnic al sibienilor”, a spus Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu. Printre proiectele pe care dorește să le realizeze se numără construirea noului spital județean pe actualul amplasament, dezvoltarea stațiunilor montane din județ și a aeroportului Sibiu, precum și îmbunătățirea infrastructurii.
Pentru Primăria Sibiu și-a asumat candidatura Cătălin Stanciu, președintele Organizației Municipale PSD Sibiu, consilier județean aflat la al doilea mandat, liderul de grup al consilierilor județeni PSD Sibiu, specializat profesional în accesarea de fonduri europene și elaborarea de concepte, planuri și strategii integrate de dezvoltare locală.
„Obiectivul pe care mi l-am propus împreună cu echipa mea este ca, prin proiectele pe care le propunem dar și prin temele pe care le vom lansa spre dezbatere, să contribuim la creșterea calității vieții urbane în municipiul Sibiu, dar și a viitoarei zone Metropolitane Sibiu. Proiectele cu care venim în fața sibienilor vizează cinci componente vitale ale dezvoltării urbane: sănătate, educație, mobilitate, dezvoltare urbană și dezvoltare economică”, a declarat candidatul PSD la Primăria Sibiu.
Pentru Primăria Mediaș va candida Mihai Macaveiu, președintele Organizației Municipale Mediaș și consilier local, lider de grup al consilierilor locali PSD Mediaș, inginer constructor cu experiență.
„Mediașul trebuie să devină un pol de dezvoltare a zonei de Nordu a județului, de aceea proiectele mele și ale echipei cu care am pornit la drum se armonizează perfect cu cele propuse pentru Consiliul Județean, dar vin și în întâmpinarea nevoilor medieșenilor”, a declarat Mihai Macaveiu. Prioritar pentru acesta este domeniul sănătății, urmat de construirea unor parcări supraetajate, amenajarea unor spații de promenadă și de agrement pe malurile Târnavei, dar și în zona barajului Ighiș, precum și susținerea echipei Gaz Metan Mediaș.