Deputatul Raluca Turcan atrage atenția asupra faptului că Ministrul Educației Remus Pricopie trebuie „să elaboreze urgent un document cu activitățile școlare ce pot fi finanțate din banii parinților”. Vicepreședintele PDL și-a susținut punctul de vedere afirmând că, de cele mai multe ori, cazurile de corupție din unele școli românești au drept victime colaterale tot dascălii de bună credință și copiii și dacă deciziile nu încep să apară de la Ministerul Educației și dacă nu se găsesc soluții, dezechilibrele create pot aduce efecte negative asupra educației.
„În România dreptul la educație este garantat prin Constituție, iar prin LEN este obligatoriu. Cu toate acestea, în multe situații părinții sunt nevoiți să finanțeze activități școlare, aflate chiar în programul Ministerului. De teama că orice activitate care implică bani de la părinți generează, automat, suspiciuni de corupție, foarte mulți profesori refuză să mai fie parte la colectarea acestor fonduri de la părinți. Prin urmare, orice activitate care implică finanțare din partea părinților, precum concursuri sportive sau culturale, cercuri de studiu sau excursii școlare, au fost puse pe lista neagră a activităților didactice”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferință de presă.
Soluția propusă de PDL este elaborarea unui document unitar care să fie transmis tuturor școlilor din România și care să listeze activitățile ce pot fi finanțate de părinți.