Regiunea Sibiu – Proiectul meu cu votul tău!

Regionalizarea, o necesitate, nu un moft! Tema reorganizării administrativ-teritoriale a României a fost supusă din când în când atenţiei opiniei publice, doar în anumite momente şi de fiecare dată într-un anumit context politic. O dezbatere aprofundată a acestei teme, de cea mai mare importanţă pentru modernizarea şi dezvoltarea României, nu a existat până în prezent. Fără reorganizarea administrativ-teritorială a ţării este de neconceput dezvoltarea economică şi socială a României, atât din perspectiva europeană, cât şi din considerente interne. Există, fără îndoială, o motivaţie amplă şi extrem de serioasă, care determină şi impune urgentarea reorganizării administrativ-teritoriale a României, în principal prin înfiinţarea regiunilor, ca unităţi administrativ-teritoriale funcţionale, ca structuri de decizie, de autoritate şi ca parteneri contractuali. Regiunea, ca structură administrativ-teritorială, reprezintă, în statele avansate din UE, principalul factor al dezvoltării economice, dar şi un cadru al dezvoltării democraţiei, al păstrării şi al valorificării tradiţiilor locale şi a particularităţilor culturale. Toate ţările care au aderat cu mai mulţi ani în urmă la Uniunea Europeană au realizat organizarea administrativ-teritorială pe structuri regionale, după anul 1990, conştientizând faptul că altfel nu ar fi putut participa activ la proiectele de dezvoltare regională. Pentru statele care au aderat la Uniunea Europeană în ultimele două valuri, reorganizarea administrativ-teritorială, prin înfiinţarea regiunilor, a reprezentat un standard european, care trebuia îndeplinit ca o etapă obligatorie pentru a avea acces la fondurile europene. O încercare de regionalizare ratată Organizarea administrativ-teritorială actuală a României este greoaie şi ineficientă, dimensiunea judeţelor şi numărul lor constituind un obstacol aproape insurmontabil în aplicarea oricăror măsuri de politică regională. O încercare de depăşire a acestui obstacol a fost făcută în anul 2004, prin promovarea Legii nr. 315 privind regionalizarea României, prin care au fost stabilite opt regiuni de dezvoltare. Din păcate, prin această lege, s-a creat doar un cadru artificial, birocratic şi aproape nefuncţional, bazat doar pe acorduri de asociere între judeţe, regiunile astfel înfiinţate neavând niciun organism de decizie, nici posibilitatea de a intra în raporturi juridice fără acordul tuturor judeţelor aflate în componenţa unei regiuni. Funcţionarea defectuoasă, de fapt, nefuncţionarea organizării regionale conform Legii nr. 315/2004 este lesne evidenţiată, dacă ne oprim doar asupra numărului aproape insignifiant al proiectelor de dezvoltare regională şi la atragerea extrem de scăzută a fondurilor europene care ar fi permis derularea acelor proiecte. În România, după aderarea la Uniunea Europeană, între anii 2007 şi 2011, nu a existat o politică regională propriu-zisă, ci doar o variantă dâmboviţeană, un compromis, care nu a dat şi care nici nu avea cum să dea rezultatele scontate. Trebuie să fac precizarea că toate programele şi proiectele operaţionale care au fost finanţate începând cu anul 2007 au fost elaborate şi implementate într-o inconfundabilă varianta românească, fiind asimilate unor politici regionale europene, administrate însă… de ministerele din componenţa Guvernului României?! Un proiect care nu mai poate fi amânat Experienţa istorică a ultimilor ani, dar mai ales realităţile economice şi sociale care continuă să se perpetueze implacabil, vor impune cu certitudine o decizie politică în viitoarea legislatură, care să conducă la promovarea unei legi cu adevărat europene a reorganizării administrativ-teritoriale a României. În acest sens, am întocmit un proiect legislativ pe care îl supun dezbaterii în campania electorală, având convingerea că în măsura în care voi reuşi să-l fac pe deplin înţeles se va bucura de acordul şi de sprijinul populaţiei. Adoptarea acestei legi fiind o necesitate istorică şi o cerinţă obiectivă a dezvoltării viitoare a României, îmi exprim şi cu acest prilej convingerea că va fi adoptată în varianta pe care o voi înainta în această lună Parlamentului, indiferent care va fi structura acestuia în viitoarea legislatură şi indiferent care vor fi forţele politice care vor forma guvernul. Proiectul legislativ pe care îl propun este pe deplin realizabil, dacă formaţiunile politice parlamentare care se vor apleca asupra lui vor renunţa la orice interese politice sau de grup şi vor avea in vedere numai interesul naţional. Aspectele tehnice ale proiectului sunt multiple şi, desigur, greoaie pentru o expunere detaliată, dar trebuie să subliniez faptul că legea care va fi adoptată nu va impune desfiinţarea sau modificarea structurilor teritoriale existente. Acest proiect legislativ va putea fi adoptat numai cu acordul şi cu sprijinul populaţiei, ceea ce reclamă o dezbatere largă a sa, pentru înţelegerea importanţei şi a avantajelor care vor fi, cu siguranţă, evidente. În aceasta primă prezentare a proiectului legislativ pe care îl susţin voi enumera doar cele 14 centre de dezvoltare regională şi judeţele care intră în componenţa acestora. Iată care sunt ele: Bucureşti: Bucureşti, Ilfov, Giurgiu; Oradea: Bihor, Satu Mare, Baia Mare; Cluj-Napoca: Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud; Sibiu: Sibiu, Alba, Mureş; Braşov: Braşov, Harghita, Covasna; Timişoara: Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi; Arad: Arad, Hunedoara, Gorj; Craiova: Dolj, Olt, Vâlcea; Piteşti: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman; Ploieşti: Prahova, Buzău, Ialomiţa; Constanţa: Constanţa, Tulcea, Călăraşi; Galaţi: Galaţi, Brăila, Vrancea; Suceava: Suceava, Neamţ, Botoşani; Iaşi: Iaşi, Bacău, Vaslui. DEPUTAT, Cornel ªtirbeţ