5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

TU ALEGI! Portret de candidat: Ruxandra Cibu Deaconu

Cele mai citite

Ruxandra Cibu Deaconu este președinta filialei județene USR Sibiu și a intrat în politică în urma protestelor #Rezist din 2017, cele mai mari proteste de stradă din istoria Sibiului, potrivit afirmațiilor sale.

A absolvit în 2001 Academia de Studii Economice din București și a lucrat, până în prezent, în mai multe companii private. Are o experiență de peste 20 de ani ca manager de proiect.

În politică, a intrat în urmă cu câțiva ani, astfel că cea mai mare realizarea de până acum este faptul că a obținut un post de consilier județean din partea USR- Plus. Fiind un consilier județean în Opoziție, aceasta a dus mai multe amendamente la proiectele aprobate în ședințele Consiliului Județean, însă multe dintre acestea au fost respinse.

Prestația acesteia în Consiliu Județean a fost una decentă, chiar dacă din postura de reprezentant al Opoziției este mai ușor să critici. Trebuie menționat că USR-Plus este formațiumea politică cea mai slab reprezentată în Consiliul Județean, ca număr de mandate. În general, atitudinea liderului USR Sibiu a fost una constructivă, însă fără realizări importante. Totodată, nu a fost implicată în scandaluri politice, dar a fost un critic constant al celor care au condus Primăria Sibiu și Consiliul Județean.  

Amendamentele sale au vizat:

– activitatea Spitatului de Pneumoftiziologie (este în consiliul de adminstrație al spitalului);

– s-a implicat în rezolvarea în județ a situației legate de vaccinurile anti-tuberculoză BCG

– a contribuit la crearea Agendei monumentelor, unde a propus un buget de 500.000 de lei (amendament respins)

– s-a implicat în salvarea Castelului Brukenthal din comuna Micăsasa și a Castelului din satul Buia

– a venit cu soluții pentru viabilizarea drumului județean în zona cartierului Arhitecților.

În momentul în care și-a anunțat candidatura la funcția de primar, Ruxandra Cibu Deaconu a declarat că Sibiul bate pasul pe loc: „Cred în potențialul uriaș al acestui oraș și în oamenii minunați care îl locuiesc. Sibiul trebuie să meargă mai departe, să evolueze și să crească, pentru că astăzi, din multe puncte de vedere, Sibiul pare să bată pasul pe loc”.

Cine este Ruxandra Cibu Deaconu?

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ:

2012 – Prezent: Manager de Proiect, Oracle Development Oracle, Sibiu (România)

2008 – 2012: Manager Regional al Centrelor Tehnice pentru Migrări Baze de Date Oracle, Praga (Cehia)

2006 – 2008: Manager Regional Europa de Est, Business Development Team Oracle Corp, Praga (Cehia)

2005 – 2006: Manager Regional Europa de Est, Oracle Partner Network Oracle România

2004 – 2005: Oracle Partner Network Interaction Center Representative Oracle România (România)

2002 – 2004: Reprezentant Relații Clienți Connex, București

1999 – 2002: Agent Însoțire Pasageri la Sol Globeground România, București

EDUCAŢIE ŞI FORMARE

1997 – 2001: Diploma de absolvent Economist, Specializarea Economia Mediului Academia de Studii Economice, București

1993 – 1997: Liceul Economic Virgil Madgearu, București, Secția de Turism

COMPETENŢE ORGANIZAŢIONALE/MANAGERIALE

A condus echipe de 5-28 de oameni, de diferite naționalități, în locații diferite, între 2005 și 2012.

LIMBI STRĂINE: engleză, franceză, spaniolă

Întrebările Sibiu 100%

Care este cea mai importantă realizare a dvs în plan personal?

Cei doi copii, de care sunt foarte mândră, și familia mea, în ansamblul ei; este marea mea bucurie și probabil una dintre cele mai frumoase și fericite familii din România, o familie care știe să se bucure de ceea ce ne oferă România și care încearcă să pună umărul pentru a o face și mai frumoasă.

Care este cea mai mare realizare în plan profesional?

Anii de activitate în cadrul Oracle, ca project manager, echipele pe care am reușit să le construiesc sau din care să fac parte, formate din specialiști din toate colțurile lumii, în unele dintre cele mai frumoase proiecte ale acestei companii, reprezintă reușite profesionale de care sunt mândră și pe care nu aș putea să le ierarhizez.

După Sibiu, care este orașul dvs preferat, din Romania sau din toată lumea asta frumoasă?

După Sibiu, orașul meu de suflet este Praga, orașul de aur, orașul celor o sută de clopotnițe, supranumit „mater urbium”, în care am locuit timp de câțiva ani și din care vreau să aduc în Sibiu idei, soluții și detalii urbanistice care ar putea înfrumuseța și mai mult orașul în care trăim.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Pe 1 Decembrie, în satul Ruja, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au adus bucurie...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect