Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova se vor reuni într-o ședință comună, prima din istoria modernă a celor două țări, la Chișinău, pentru a face o declarație comună în urma admiterii Molovei ca țară candidată la Uniunea Europeană.
Președintele Senatului României, Florin Cîțu, și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, împreună cu senatorii și deputații din Parlamentul României, vor fi prezenți la Chișinău, într-o ședință comună împreună cu parlamentarii Republicii Moldova.
La finalul şedinţei, va fi adoptată o Declaraţie comună a celor două parlamente, conform unui comunicat al Senatului, citat de Agerpres. Preşedinţii Parlamentelor României şi Republicii Moldova, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, respectiv Igor Grosu, vor susţine o conferinţă de presă după adoptarea declaraţiei comune.
În cadrul vizitei delegaţiei Parlamentului României în Republica Moldova este prevăzută şi o ceremonie de depunere de coroane de flori de către preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Comisia Europeană recomandă ca Republica Moldova să primească statutul de ţară candidată la UE
Ședinta comună a celor două Parlamente, al României și Republicii Moldova, are loc la o zi după ce Comisia Europeană a recomandat ca Moldova să primească statutul de ţară candidată la aderarea la UE.
Republica Moldova „dispune de o bază solidă pentru a garanta stabilitatea instituţiilor sale, democraţia, statul de drept, drepturile omului” şi „au fost realizate progrese pentru a asigura un bun climat de afaceri” dar „rămân de întreprins reforme economice esenţiale”, a precizat executivul UE într-un comunicat.
”Cu condiţia ca liderii ţării să menţină cursul” în ceea ce priveşte reformele economice şi lupta împotriva corupţiei, ”credem că ţara are potenţialul de a se ridica la înălţimea cerinţelor” unei candidaturi, a declarat preşedinta CE, Ursula von der Leyen, vineri, într-o conferinţă de presă.
Acest aviz va fi discutat la summitul UE din 23-24 iunie, iar liderii celor 27 de state membre vor trebui să dea undă verde în unanimitate.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, salută decizia Comisiei Europene de a recomanda statelor membre ale UE să acorde Moldovei statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. „Este un moment important pentru viitorul Republicii Moldova și este speranța de care au nevoie cetățenii noștri. Procesul va fi unul complex, dar suntem determinați să parcurgem acest drum”, a reacționat Maia Sandu, după anunțul Ursulei von der Leyen.