2.4 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

42,57% de sibieni au votat azi. Sibiul, în ultimele 10 județe ca prezență la vot

Cele mai citite

42,57% este prezența la vot în județul Sibiu, la ora actuală, 163.170 sibieni votând la cele 376 de secții organizate pentru alegerile locale din acest an. Potrivit datelor oficiale, prezența la vot a fost mică, procentul obținut clasând județul Sibiu printre ultimele 10 din țară. Pe ultimele 3 locuri, ca prezență la vot, se clasează  Municipiul București, Iași și Vaslui.

Scrutinul a început la ora 7 și s-a încheiat la ora 21. Însă, așa cum au anunțat reprezentanții BEJ, secțiile au rămas deschise pentru alegătorii care se aflau la coadă la ora 21, pentru a le oferi acestora posibilitatea de a-și exercita dreptul la vot. În județul Sibiu, după ora 21 au mai rămas deschise 6 secții.
„La această oră există 6 secții de votare care nu au fost închise, alegătorilor care se aflau la ora 21,00 în localul secției de vot permițându-li-se exercitarea dreptului de vot”, au transmis reprezentanții BEJ Sibiu.
Până la această oră, 157.163 de sibieni au votat pe liste permanente și complementare, 4.253 pe liste suplimentare, iar 1.754 votanți au solicitat urna mobilă. 
La nivel național, prezența la vot a fost de 46,02 %, votând 8.420.695 români.
 
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan anunță că va da în judecată AEP. Decizia președintelui României vine după ce instituția a decis rambursarea parțială a banilor din donații

Articol de Daniela ArnăutuSuma de peste 900.000 de lei nu va fi rambursată, pentru campania președintelui Nicușor Dan de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect