7.4 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Topul parlamentarilor sibieni

Cele mai citite

Într-un top realizat în funcție de activitatea fiecărui parlamentar în acest mandat, judeţul Sibiu a reuşit să ocupe doar un modest loc 29. Astfel, pe baza implicării şi muncii depuse în Parlament în ultimii 4 ani, fiecare dintre cei 12 parlamentari sibieni a primit un anumit scor. S-au luat în calcul iniţiativele legislative, luările de cuvânt, declaraţiile politice, întrebările şi interpelările adresate, dar și moţiunile de cenzură semnate. Toate acestea compun Indicele agregat al Activităţii Parlamentare (IAP).
Raluca Turcan şi Viorel Arcaş, cei mai activi parlamentari sibieni
Judeţul Sibiu, aflat pe locul 29, are o valoare medie a IAP de 41. Numai 5 dintre parlamentari au înregistrat însă valori mai mari decât media judeţului. Din păcate, unii dintre ceilalţi 7 senatori şi deputaţi de Sibiu au dat dovadă de o implicare atât de scăzută, încât au înregistrat chiar şi valori aproape de 3 ori mai mici decât media.
Deputatul PNL Raluca Turcan se află pe locul 7 în topul celor mai active femei parlamentar din Camera Deputaţilor, indicele activităţii parlamentare fiind de 97. Ea a avut în actualul mandat 71 de iniţiative legislative, 140 de luări de cuvânt, 99 de declaraţii politice, 122 întrebări şi interpelări şi 26 de moţiuni de cenzură semnate. De altfel, Raluca Turcan are cel mai mare indice dintre cei 12 parlamentari care reprezintă Sibiul în Parlament.
Pe locul al doilea se află senatorul PSD Viorel Arcaş, cu un scor de 79,4. El a avut 61 de iniţiative legislative, 226 de luări de cuvânt, 0 declaraţii politice, 31 întrebări şi interpelări şi 0 moţiuni de cenzură semnate.
Pe poziţia a treia se află deputatul PNL Ioan Tămâian, cu o valoare medie de 73,7, cumulând 113 iniţiative legislative, 57 de luări de cuvânt, 46 declaraţii politice, 100 de întrebări şi interpelări şi 14 moţiuni de cenzură semnate.
Următoarea poziţie în clasament o ocupă Ovidiu Ganţ, reprezentantul Minorităţilor, cu un scor de 55,6, ceea ce înseamnă 33 de iniţiative legislative, 118 luări de cuvânt, 7 declaraţii politice, 99 întrebări şi interpelări şi 0 moţiuni de cenzură semnate.
Deputatul PNL Mircea Cazan se află pe poziţia 5, cu o valoare IAP de 42,3 însumând 69 de iniţiative legislative, 35 de luări de cuvânt, 34 declaraţii politice, 31 întrebări şi interpelări şi 14 moţiuni de cenzură semnate.
Următorii 7 parlamentari au înregistrat un indice al activităţii parlamentare mai mic decât media judeţului, de 41. Astfel, deputatul independent Iacob Puşcaş are un indice al activităţii parlamentare de 30,5, cu 56 de iniţiative legislative, 28 de luări de cuvânt, 25 declaraţii politice, 10 întrebări şi interpelări şi 2 moţiuni de cenzură semnate.
Senatorul PSD Sorin Ilieşiu are o valoare IAP de 27,8, având 47 de iniţiative legislative, 47 de luări de cuvânt, 7 declaraţii politice, 4 întrebări şi interpelări şi 0 moţiuni semnate.
Deputatul PSD Gheorghe Frăticiu are un scor de 22,4 având 61 de iniţiative legislative, 6 luări de cuvânt, 5 declaraţii politice, 10 întrebări şi interpelări şi o moţiune semnată.
Acesta este urmat de colegul său de partid, deputatul PSD Ioan Axente, care a înregistrat un indice de 21,1 cu 65 de iniţiative legislative, 3 luări de cuvânt, 1 declaraţii politice, 4 întrebări şi interpelări şi o moţiune semnată.
Senatorul PNL Nicolae Neagu are un indice al activităţii parlamentare de 17,3 în acest mandate cumulând 44 de iniţiative legislative, 11 luări de cuvânt, 3 declaraţii politice, 0 întrebări şi interpelări şi 8 moţiuni semnate.
Senatorul PNL Ion Ariton are un indice de 15,5, având 34 de iniţiative legislative, 6 luări de cuvânt, 2 declaraţii politice, 20 întrebări şi interpelări şi 4 moţiuni semnate.
Clasamentul este încheiat de deputatul PNL Gheorghe Roman, cu un scor de 15,3, până la retragerea din Parlament în urma alegerii sale ca primar al Mediaşului, având 38 de iniţiative legislative, 5 luări de cuvânt, 4 declaraţii politice, 12 întrebări şi interpelări şi o moţiune semnată.
Parlamentarii din Vaslui, în fruntea clasamentului
În topul judeţelor cu cea mai mare valoare a IAP conduce Vasluiul, valoarea medie a deputaţilor şi senatorilor din acest judeţ fiind de 101. La polul opus se află judeţul Mehedinţi, cu o valoare medie a IAP de numai 19.
Din totalul de demnitari aleşi la alegerile parlamentare din 2012, în prezent sunt activi 357 de deputaţi şi 157 de senatori, 81 părăsind Parlamentul în ultimii 4 ani. Cei mai mulţi demnitari, 34, s-au retras ca urmare a schimbării funcţiei, 30 s-au retras din cauza unor probleme de natură penală, iar alţi 17 s-au retras din alte cauze.
Femeile s-au dovedit a fi cu 31,5% mai active decât bărbaţii, în prezenta legislatură. Acestea au avut un scor IAP de aproape 60, în timp ce al bărbaţilor a fost de 45.
IAP la nivel individual este un indice cantitativ. Cea mai mare pondere în alcătuirea sa o au inițiativele legislative (în proporție de 30%), urmat de luările de cuvânt (25%), declarațiile politice (20%), întrebări și interpelări (15%) și moțiuni (10%).
 
Sursa foto: seebucharest.com

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...

Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect