Cel mai recent sondaj de opinie realizate în luna octombrie în România, arată cum văd românii situația crizelor din țară, cu efecte majore de imagine pentru președintele Iohannis și PNL. Sondajul a fost realizat de Avangarde, o casă apropiată PSD, de aceea rezultatele trebuie analizate cu rezervele de rigoare.
Barometrul Opiniei Publice realizat la nivel național de grupul de studii socio comportamentale Avangarde în luna octombrie arată o prăbușire a încrederii românilor în președintele Klaus Iohannis, în urma celor două sau chiar trei crize prin care trece România în acest moment. Sondajul a fost realizat pe 900 de subiecți, are o marjă de eroare de 3,2% și un nivel de încredere de 95%.
Cele mai importante întrebări relevă că românii consideră în acest moment, într-un procent covârșitor, 80%, că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, 77% dintre notele acordate guvernului Cîțu fiind între 1 și 4 (pe o scară până la 10). Nu este întâmplător, în aceste condiții, faptul că Florin Cîțu are un nivel de încredere de numai 7%, sub cel al lui Ludovic Orban (care e numai 9%, la fel ca Dan Barna), dar nici faptul că președintele Iohannis a scăzut rapid la numai 14% încredere, după ce în vara acestui an, când anunța că am învins pandemia, avea 33% încredere. Pe primul loc, potrivit sondajului, la capitolul încredere, se află Alexandru Rafila, medicul propus de PSD ca prim-ministru, urmat de președintele PSD, Marcel Ciolacu, care influențează semnificativ și cota partidului. Pe primul loc, în privința încrederii, dintre personalitățile politice ale dreptei, se află Emil Boc, cu un nivel (24%) comparabil cu Ciolacu.
Sondajul mai arată că 40% dintre români ar vota PSD în acest moment, o creștere mare a principalului partid de opoziție, în timp ce PNL, care a condus țara în ultimii doi ani, a coborât la un nivel minim, de 17%. Nici USR nu se bucură de prea multe intenții de vot, cu 13%, în timp ce noul partid AUR își păstrează o opțiune peste așteptări, de 14%, remarcată și în sondajele anterioare.
În ceea ce privește pandemia de coronavirus, sondajul subliniază faptul că 46% dintre români sunt pentru vaccinarea pe scară largă, în timp ce 39% sunt împotriva vaccinării. Respondenții consideră că guvernul Cîțu, președintele Iohannis și populația sunt principalii vinovați de evoluția pandemiei în România.
O situație diferită este cea privind opinia vizavi de vinovatul pentru criza politică. Românii cred că Iohannis, PNL și USR, în această ordine, stau la originea crizei, Florin Cîți fiind și el responsabil într-o măsură destul de mare.
Din păcate, doar 9% dintre cei care au răspuns sunt de părere că anul viitor vor trăi mai bine, în timp ce 34% sunt de părere că o vor duce mai prost.