2.9 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Târnava între modernizare şi necesitate

Cele mai citite

Târnava, o comună menţionată istoric încă din anul 1331, mai veche probabil decât colonizarea saşilor din secolul al XIII-lea, „se luptă” astăzi cu cerinţele secolului al XXI-lea. Dincolo de criza economică, responsabilă în multe cazuri de greutăţile administrative din multe domenii, primăria din Târnava a reuşit finalizarea unor proiecte de amploare, dar şi demararea altora de o importanţă majoră pentru comună. Nicolae Găban, primarul comunei Târnava, vorbeşte despre aducţiunile de apă şi canalizare: „Ceea ce unii consideră a fi modernizare, eu o consider o necesitate. În acest sens, prin proiectul „Zone Fierbinţi”, din care facem parte alături de Copşa Mică, Axente Sever şi Valea Viilor”, am reuşit finalizarea a 85% din lucrările cu privire la apa şi canalizarea din comună. Au mai rămas de realizat staţiile de pompare şi sursa de înmagazinare a apei. De asemenea, în viitorul apropiat, în colaborare cu Consiliul Judeţean vom finaliza două rampe de compost: una la ªeica Mică şi una la Târnava. În urma acestei colaborări, noi vom beneficia de reabilitarea drumului comunal.” Cu toate că acestea sunt cele mai importante proiecte, nu sunt singurele de pe masa primarului. A fost finalizat proiectul cu privire la reabilitarea canalului de scurgere a apei pluviale, au fost modernizate trotuarele străzilor comunale cu dale şi a fost reabilitată clădirea ªcolii Generale (foto). De asemenea, terenul sălii de sport a fost împrejmuit cu un gard. În prezent, se fac verificări pentru reparaţii la sala de sport, urmează a fi pus în funcţiune un sistem de modernizare video a străzilor comunale, dar şi reabilitarea rigolelor şi a podeţelor. Un alt proiect, de data aceasta pentru reabilitarea Căminului Cultural, a fost depus la Compania Naţională de Investiţii spre aprobare. „Suntem pe drumul cel bun, dar mai avem multe de făcut, aşa că sperăm să fim sănătoşi cu toţii şi să le terminăm pe toate”, a mai adăugat primarul Nicolae Găban. (R.B.)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Blackout în Republica Moldova. România a sărit în ajutorul Chișinăului

A fost blackout astăzi în Republica Moldova și Ucraina, iar România a sărit în sprijinul moldovenilor de peste Prut.Republica...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect