Uniunea Salvaţi România a anunţat, luni, că a iniţiat un proiect de modificare a Legii Jandarmeriei (550/2004) prin care jandarmii să poată fi identificaţi în baza unui număr afişat în clar pe uniformă.
Potrivit unui comunicat al USR remis AGERPRES, în acest fel, jandarmii vor putea fi identificaţi cu uşurinţă în cazul în care comit abuzuri asupra cetăţenilor şi vor putea să răspundă individual pentru acţiunile săvârşite.
„Jandarmeria Română ca instituţie va fi exonerată de o pedeapsă colectivă atât de ordin moral din partea societăţii, cât şi penal şi civil din partea autorităţilor competente”, se spune în comunicat.
Senatorul USR George Dircă afirmă că, în urma studierii legislaţiei comparate din mai multe state europene a instituţiilor cu rol similar Jandarmeriei Române, a constatat că „modelul german prin care fiecare poliţist are atribuit un număr de identificare poate fi implementat şi în legislaţia naţională”.
„Considerăm că reformarea statului german, ţinând cont de istoricul din al Doilea Război Mondial, reprezintă un model de reconstrucţie democratică şi de consolidare a unui sistem instituţional care respectă şi protejează drepturile cetăţenilor”, a declarat Dircă, unul dintre iniţiatorii proiectului.
Totodată, potrivit iniţiativei, „numerele de identificare vor avea regim nepublic şi vor fi cunoscute de comandantul fiecărei unităţi în parte”.
„În scopul protejării activităţii specifice jandarmilor, aceste numere atribuite vor fi trecute într-un registru special şi pot fi dinamice periodic sau alocate înaintea fiecărei misiuni pentru ca identitatea agenţilor să nu fie devoalată în timpul misiunilor operative desfăşurate în conformitate cu Legea 550/2004, ci doar la cererea organelor competente de anchetă în cadrul unor anchete ce privesc modul în care s-au desfăşurat acţiunile forţelor de ordine”, se arată în comunicat.
Uniunea Salvaţi România condamnă ferm orice fel de abuz din partea instituţiilor statului şi consideră că interesul cetăţeanului este prioritar.
„Există numeroase imagini video din timpul protestelor din 10 august care arată comportamentul abuziv din partea anumitor jandarmi asupra cetăţenilor români şi străini care nu reprezentau o ameninţare şi nu erau implicaţi în acte de vandalism. În aceste condiţii, Parchetul Militar trebuie să clarifice cu urgenţă dacă modul de acţiune al Jandarmeriei Române a fost legal”, se mai spune în comunicat.