-10.8 C
Sibiu
sâmbătă, februarie 22, 2025

Victor Ponta a demisionat

Cele mai citite

În urmă cu scurt timp, premierul României a anunțat că demisionează, susținând că demisia guvernului său speră să răspundă cerințelor protestatarilor care au ieșit în stradă în ultimele zile.
„Fac acest lucru pentru că în anii în care am făcut politică, rezist la orice adversar politic, dar niciodată nu mă bat cu oamenii. Supărarea şi suferinţa oamenilor nu trebuie să se transforme în jocuri politice”, a declarat Victor Ponta la Palatul Victoria.
Potrivit legii și Constituției, preşedintele Klaus Iohannis are, potrivit legilor şi Constituţiei, atribuţia de a desemna un prim-ministru interimar după demisia premierului Victor Ponta, care va asigura funcţionarea Guvernului până la formarea altuia.
Aceasta prevedere este completată prin Legea 90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Astfel, în cazul unei demisii a premierului, potrivit articolului 9 „preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern”.
În aceste condiţii, atribuţiile prim-ministrului interimar vor fi restrânse.
Ultima astfel de situaţie s-a înregistrat în 6 februarie 2012, în urma demisiei prim-ministrului Emil Boc. La acea vreme, preşedintele Traian Băsescu l-a numit premier interimar pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Ulterior, a fost format Cabinetul condus de Mihai Răzva Ungureanu care a fost demis, la scurt timp, prin moţiune de cenzură.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Un autotren defect blochează Valea Oltului

Sunt probleme vineri seara pe Valea Oltului după ce un autotren s-a defectat și blochează un sens de mers.Potrivit...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect