11.2 C
Sibiu
luni, mai 6, 2024

Un atelier de croitorie din Cisnădie oferă „drumeții” în natură, în timpul somnului

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

V-ați gândit vreodată cum ați putea să faceți o escapadă în natură chiar și în timp ce… dormiți? Ei bine, se poate! Un mic atelier de croitorie din Cisnădie, renumit îndeosebi pentru lenjeriile de pat realizate artizanal, aduce laolaltă confortul, armonia și natura, reieșind produse inedite. Bumbacul, inul, cânepa și lâna fac casă bună cu lavanda, iar o astfel de pernă, de exemplu, poate purta orice visător într-o drumeție onirică, pe un lan plin de flori de culoare mov. Într-o lenjerie de in, creată în atelierul familiei Daneș – Bia Art Textil Cisnădie – a dormit, weekendul trecut, și fiica Regelui Mihai, invitată la un eveniment organizat de Ansamblul „Agora” Cisnădioara.

Povestea micii afaceri din Cisnădie a început în anul 2016. Bianca și Adrian Daneș, doi soți cu experiență în industria textilă, au decis să își deschidă un mic atelier de croitorie. Pe atunci, nu se gândeau că produsele lor vor ajunge în casele a sute de oameni și în cele mai importante hoteluri de lux din România.

Publicitate

„Povestea noastră a început în anul 2016 cu un mic atelier de croitorie, în colaborare cu o fabrică de saltele, renumită în Sibiu. Ulterior, ne-am dezvoltat cât se poate de mult în domeniul lenjeriilor de pat. Avem cinci angajați, respectiv cinci doamne minunate cu experiență în confecții. Și eu și soțul meu venim din această branșă. Eu aveam zece ani în confecții, soțul 20. Asta știm să facem cel mai bine! Ne motivează zilnic și clienții care sunt foarte încântați de produsele noastre!”, spune Bianca Daneș.

Publicitate

O mare parte din produsele Bia Art Textil Cisnădie ajung în marile hoteluri de lux din țară și domeniul HORECA. „Oamenii dorm în lenjerie făcută de noi. Avem contracte cu mari hoteluri din țară și am încercat să ajungem la un standard cât se poate de înalt”, mai spune Bianca.

Publicitate

Atelierul din Cisnădie susține producătorii locali, astfel că multe dintre țesăturile regăsite aici sunt achiziționate și de la „Țesături Transilvănene”, producător artizanal din Ighișu Nou. „Sunt oameni minunați care se zbat, la fel ca noi, să producă țesături cât se poate de naturale”, adaugă Bianca.

Somn cu miros de lavandă

Unul dintre produsele inedite ce se regăsesc în atelierul din Cisnădie este perna cu lavandă. Aici, lâna este împletită cu fire de lavandă, astfel că cei care o achiziționează au parte de natură chiar și în somn.

„Mirosul de lavandă poate persista chiar și doi ani. Ideea noastră a fost ca, atunci când te adâncești într-un pat, să ai parte de liniște, confort și armonie. Și natura aproape, bineînțeles”, a explicat Bianca.

2020 a venit cu creativitate

Pentru micul atelier din Cisnădie, anul 2020 a fost dificil, ca pentru întreaga industrie textilă. Soluția a venit, însă, odată cu inovarea unor produse.

Anul trecut, când pe majoritatea celor din domeniul textil i-a afectat pandemia, înregistrându-se o scădere drastică, am încercat să facem lucruri creative și care ne leagă foarte mult de copilărie. Industria HoReCa a fost clar afectată, astfel că ne-am gândit să ne îndreptăm mai mult spre oamenii simpli, spre casă, nevoile persoanelor fizice, nu juridice. Am început să utilizăm toate țesăturile naturale, îndeosebi inul, cânepa, lâna, în tot ce ține de confortul casei și nu numai. Am realizat pături pentru picnic, naproane, tapiserii, chiar și câteva piese de îmbrăcăminte, inclusiv halate de baie și alte accesorii din in. Impactul a fost extraordinar, pentru că noi am urmărit ca, prin produsele noastre, să îi facem pe oameni să se simtă bine chiar și în pandemie, stând în casă”, povestește Bianca.

Răsfăț în in pentru Principesa Sofia a României

Confortabilă a fost lenjeria de pat și pentru Principesa Sofia a României. Potrivit Biancăi, cea de-a patra fiică a Regelui Mihai s-a bucurat, la sfârșitul săptămânii trecute, de un somn liniștitor într-o lenjerie creată la Cisnădie. Alteța Sa a fost invitată, alături de  Arhiducesa Gabriela de Habsburg, la un eveniment găzduit de Ansamblul „Agora” Cisnădioara.

„Weekendul trecut, în așternuturile noastre au dormit Principesa Sofia a României și Arhiducesa Gabriela. Am auzit că Altețele Sale au fost foarte încântate de lenjeria de in, ceea ce ne facem să ne simțim mândri că produsele noastre sunt apreciate de reprezentanți ai Casei Regale”, mai povestește Bianca.

Cei care vor să descopere produsele atelierului de pe strada Teilor nr. 7 pot vizita site-ul oficial www.biaart.ro, pagina oficială de Facebook Bia Art Textil Cisnădie, suna la  0746.046.420 sau trimite un email la contact@biaart.ro.

Lenjerii produse în Sibiu:

Stan RO Logistics & Services – Sibiu

UNI TEX SRL – Sibiu

 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

A murit un actor cunoscut pentru rolurile din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul Inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect