3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cum au luat viață „dulciurile cu personalitate” din Sibiu

Cele mai citite

Când vorbim despre copilărie, ne gândim, automat, printre altele, la joaca alături de prieteni, în fața blocului sau pe ulițele satului natal, la bunica ce spunea povești în fiecare seară, la mirosul prăjiturilor gătite de mama. Ei bine, timpul nu îl putem întoarce, însă pe strada Semănătoarelor nr. 12 din Sibiu el parcă ne trimite înapoi în acele vremuri. Ne amintește de dulcele de odinioară. Claudia și Cosmin Florea sunt doi soți care reușesc, de aproximativ cinci ani, să răsfețe pofticioșii și nostalgicii copilăriei. Împreună, au creat, în 2016, „Torturi Claudia”, un brand pe care majoritatea sibienilor îl cunosc și care le asigură, ori de câte ori au nevoie, o masă plină de prăjituri de calitate și din ingrediente curate.
Povestea „Torturi Claudia” își are originile peste granițe, când Claudia și soțul ei, Cosmin, lucrau în Spania.
„Ne-am apucat de făcut prăjituri și torturi datorită băiețelului nostru care avea șase luni. Voiam ceva deosebit pentru el. Așa, din tort în tort, am început să facem rețete din ce în ce mai complicate îndeosebi la partea de decor. Mie îmi plăcea să fac dulciuri de mică, doar că nu eram foarte bună la partea de decor. Foloseam rețete de la mama, dar când era să ornez tortul mă împotmoleam. În Spania am avut norocul de a găsi magazine cu tot felul de ustensile. Am cumpărat și mă uitam la tutoriale din America pe Internet. A fost un lucru bun pentru noi, că am început cu lucruri de calitate, cu ustensile de calitate, așa cum vedeam în filmulețele americane. M-au ajutat foarte mult. Am început să fac mulaje, după care am trecut la lucruri tot mai complicate. Am continuat cu ursuleți, mașinuțe, iepurași și așa mai departe. Astăzi, sunt fericită. Mi-am dat seama că acest lucru îmi place foarte mult, mă relaxează”, își începe povestea Claudia.
Laboratorul soților Florea este plin de dulciuri create de amândoi. La începutul afacerii lor, care a debutat oficial acum aproximativ cinci ani, Cosmin o susținea pe Claudia îndeosebi moral, după care, după cum povestește ea, a început să se implice tot mai mult și fizic. „El a fost cel care m-a împins de la spate. La început moral, dar acum și practic. E cel care mă ajută mult în afacerea aceasta a noastră, ocupându-se de aprovizionări și uneori și cu relația cu clienții”, spune Claudia.
În ceea ce privește ingredientele pe care laboratorul le folosește, acestea provin, îndeosebi, de la producători locali. De asemenea, vara, fructele de pădure vin direct din plantațiile din jurul Sibiului.
Despre secretele reușitei
Sloganul micului laborator din Turnișor este „Dulciuri cu personalitate”. Claudia mărturisește că toate creațiile sale au personalitate, pentru că cei doi investesc mult timp în discuțiile clienții, ceea ce îi face – după cum explică ei – unici pe piață. De fapt, acesta este și secretul reușitei „Torturi Claudia”. „Vedem ce îi place, ce nu îi place clientului. Investim mult timp în discuțiile cu ei, acesta e secretul reușitei, și eu spun că asta ne diferențiază cumva de restul afacerilor din acest domeniu. La noi nu e un intermediar care preia comanda și altcineva face prăjitura sau tortul în altă cameră. Noi ne ocupăm de toate!”, explică Claudia.
Cofetăriei lor le trec pragul clienți din toată lumea. Unii dintre ei au dus prăjiturile familiei Florea chiar și peste granițe, cu autocarul sau avionul.
„Am avut o clientă care a cumpărat tort și a plecat cu el cu avionul. O alta i-a trimis fiicei sale din Germania tort pe autocar, în sezonul rece. În ultimul timp ne sună clienții și ne spun că sunt în trecere prin Sibiu și că vor un tort”, spune Claudia.
Cum a fost anul 2020
Pentru că anul trecut a fost o adevărată provocare pentru toate afacerile, îi întrebăm pe soții Florea și cum au reușit să treacă peste dificultăți. Pe scurt, spun că anul 2020 a fost plin de provocări și că cea mai grea parte a constat în incertitudinea ce a venit odată cu pandemia.
„Dacă înainte aveam lucrurile bine gândite, cu rezervări stabilite, făcute din timp, anul trecut s-au schimbat lucrurile. Multă lume era nesigură, nu știa ce restricții vor mai veni. Nimeni nu mai putea să își planifice o petrecere cu o lună înainte, că poate nu se mai putea ține. Am avut evenimente mari care au fost anulate cu două zile înainte. Cu toate acestea, am fost provocați să ne readaptăm. Majoritatea clienților noștri, din fericire, ne-au înțeles și ne anunțau cât de repede puteau despre starea evenimentelor. Chiar dacă nu au mai făcut petreceri mari, evenimentele în familie tot s-au ținut. Unui copil nu îi poți spune că nu mai este ziua lui, din cauza pandemiei. Nu mai faci petreceri cu 40 de copii, dar în familie poți să cumperi un tort micuț. Astfel, cu ajutorul clienților fideli, am reușit să trecem cu bine peste anul trecut”, povestește Claudia.
Cei care vor să guste dulciurile cu personalitate de la „Torturi Claudia” pot accesa pagina de Facebook cu același nume sau apela numărul de telefon 0752.222.193. În curând, spun soții Florea, va fi disponibil și un site oficial unde pot fi văzute numeroase creații delicioase.
Recomandări:
Torturi Claudia
Simpa
Sucre
Turtha
Aroma SA
Culinarte
Cofetăria Iris
Metrocom
Cofetăria Alina
Cofetăria Dulce Dor
Naty Delice
Mar & Di Casuta Dulce Sibiu
Savana Impex
StelaProd
Misam
Divizia Dulce
Tekaffee
Mîndra
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online în noaptea alegerilor. Ce alte cuvinte au mai fost căutate

„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni, conform unei indexări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect