0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Echipa Apă Canal Sibiu, câștigătoarea trofeului Forumului Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est” 2023

Cele mai citite

Apă Canal Sibiu are o echipă – formată în timp, cu responsabilitate și perseverență – de adevărați profesioniști. O certifică și ultima competiție, „Instalare Branșament sub Presiune”, desfășurată în cadrul Forumului Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est” 2023 de la Sibiu. În cadrul Evenimentului, instalatorii Ioan Blaga și Vasile Macrea, alături de Nicu Cioran, Șeful Secției Apă din cadrul companiei Apă Canal Sibiu, au reușit să realizeze în cel mai bun timp, execuția unui branșament sub presiune, obținând trofeul ediției cu numărul IV. O reușită excepțională pentru sibieni, având în vedere că e și pentru prima oară când Apă Canal Sibiu câștigă locul I pe podiului Forumului Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est”.

Festivitatea de deschidere a Forumului Regional al Apei ”Dunăre-Europa de Est” 2023

Cel mai mare eveniment din industria apei a avut loc la Sibiu

Această manifestare e cel mai mare eveniment dedicat specialiștilor din industria apei, iar Apă Canal Sibiu a reușit, pentru a doua oară, să organizeze Forumul Regional al Apei la Sibiu. Cu o implicare remarcabilă și o organizare de referință, sibienii au reușit, și de această dată, să facă din #EXPOAPA o oportunitate fantastică pentru susținerea dezvoltării sectorului apei din România. Peste o mie de specialiști din domeniu, reprezentanți ai autorităților publice și locale, ai mediului academic, precum și producători, constructori și importatori de materiale și echipamente și-au dat întâlnire în orașul nostru în perioada 23 – 25 mai a. c., pentru a face din această ediție (a IV-a), una cu adevărat de excepție. Timp de trei zile, expoziția a fost vizitată de mii de sibieni (și nu numai), oferta de produse, dar și de soluții inovatoare strânind un interes surprinzător.

”Suntem onorați să fim din nou gazdele unuia dintre marile târguri europene din domeniul tratării și epurării apei. Acesta are o importanță deosebită atât pentru comunitatea locală, pentru companiile de apă din țară, cât și pentru oficialități și furnizorii de echipamente din întreaga lume. Sibiul și compania Apă Canal Sibiu au fost alese de către colegii din Asociația Română a Apei ca locație, respectiv organizatori, tocmai pentru că au toate calitățile și pregătirea necesară susținerii cu succes a unui astfel de eveniment internațional”, a declarat Directorul General Apă Canal Sibiu, Ing. Vasile Maier.

Echipa sibiană în competiție

Performanțe științifice și tehnologii de vârf

În cadrul evenimentului au fost expuse soluții de viitor pentru captarea, tratarea, distribuirea și epurarea apei, în prezența unui număr generos de companii atât românești, cât și străine. De asemenea,la Sibiu au ajuns și cele mai inovatoare produse, adaptate cerințelor pieței. Printre acestea, excavatorul aspirator cu un debit de 40.000 mc/h, echipamente pentru întreținerea canalizării, combinate simple sau cu sistem de reciclare a apei, echipamente pentru inspecția canalizărilor, printre care și roboți dotați cu camere subacvatice, dar și soluții pentru managementul eficient al echipelor de tehnicieni din teren, ce ajută la optimizarea operațiunilor și a costurilor. Totodată, toți cei care activează în sectorul apei au avut acces la informații despre tehnologiile de vârf din domeniu, dar și despre ultimile tendințe științifice din această arie de interes. Aceștia au putut participa la Conferința Tehnico-Științifică internațională “Industria apei – provocări și perspective”, precum și la Seminarul „Finanțarea infrastructurii de apă prin fonduri europene și corelarea programelor de investiții din sector”. Tot acum au mai avut loc conferința: „Finanțarea infrastructurii de apă prin fonduri europene și corelare programelor de investiții din sector”, organizată în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și concursul: „Instalare branșament sub presiune”, competiție în cadrul căreia s-au întrecut cele mai bune echipe de instalatori din țară.

În cifre, Forumul Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est” 2023 de la Sibiu a însemnat:

  • 3500 metri pătrați de spațiu expozițional;
  • peste 2000 de vizitatori pe zi;
  • 82 de firme expozante.
Ing. Vasile Maier, Director General Apă Canal Sibiu

Echipa Apă Canal Sibiu, câștigătorii de necontestat ai competiției

Trofeul celei de-a IV-a ediții a competiției „Instalare Branșament sub Presiune”, desfășurată în cadrul Forumului, a fost câștigat de echipa Apă Canal Sibiu. Instalatorii Ioan Blaga și Vasile Macrea, alături de Nicu Cioran, Șeful Secției Apă din cadrul companiei Apă Canal Sibiu, sunt învingătorii care au reușit, în cel mai bun timp, să realizeze execuția unui branșament sub presiune. Profesionalism, muncă susținută în echipă, abnegație, emoție bine dozată și gestionată, încurajările unui public numeros, toate acestea au făcut din competitorii sibieni câștigătorii unei binemeritate gale a succesului.

”Îi felicit pe câștigători, pe colegii noștri Nicu Cioran, Ioan Blaga și Vasile Macrea, care au reușit să aducă acest merituos premiu pentru Apă Canal Sibiu. De asemenea, felicit întreaga echipă extinsă, care le-a fost alături în toată această perioadă și care au făcut posibilă această performanță. E un trofeu care ne onorează și, în același timp, ne obligă, pentru că încercăm, de fiecare dată, să fim profesioniști, să facem lucrurile să funcționeze cât mai bine și să oferim o calitate a serviciilor noastre la un standard pe care îl merită sibienii.”

Ing. Vasile Maier, Director General Apă Canal Sibiu
Trofeul Echipei sibiene Apă Canal

Tot mai prezentă în viața comunității

Apă Canal Sibiu și-a confirmat și demonstrat, în ultimii ani, capacitatea de a gestiona fonduri şi proiecte de anvergură pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare, investind constant în calitatea apei. O altă componentă importantă a managementului instituției este cea a implicării tot mai susținute în viața comunității, prin inițierea diferitelor concursuri dedicate copiilor sau altor categorii de participanți, înscrierea, cu echipe proprii, în competiții diverse (Cursa Sponsorilor, turul ciclist al Sibiului, fiind cea mai recentă dintre ele), precum și prin creativitatea cu care își face tot mai atractive și ofertante serviciile. 

Citește și: Sibiul, gazdă pentru o nouă ediție Expo Apa – Sibiu 100

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect