Memorialul de la Sighet este și Memorialul dispariției elitei PNL: cei mai importanți lideri liberali ai ultimului deceniu democratic al României au fost încarcerați aici, într-una dintre cele mai de temut închisori ale sistemului concentraționar din România.
Unii dintre aceștia si-au găsit sfârșitul în închisoarea de la Sighet. Printre ei Gheorghe I. Brătianu și Constantin I.C. Brătianu, fiul, respectiv fratele marelui Ionel Brătianu, făuritorul României Mari. Astfel se stingea, în închisorile comuniste, cea mai importantă dinastie politică a României, cea care a marcat crearea României.
„Am dorit să vedem cu ochii noștri, să înțelegem ororile acelor ani și ceea ce au însemnat anii de întuneric ai comunismului. De aceea am ales sa facem acest drum, un drum în istorie, în istoria noastră a românilor și a liberalilor. Am aprins o lumânare în amintirea tuturor celor care au suferit între aceste ziduri, am parcurs lungile coridoare și am vizitat celulele reci în care oameni cu dragoste și respect față de neam și-au găsit nedreptul sfârșit. În ziua în care PNL împlinește 148 de ani de existență, am dorit doar să ne exprimăm respectul pentru generațiile trecute și speranța ca, prin ce facem pentru România, să le onoram sacrificiile”, a declarat Adrian Bibu, președintele PNL Sibiu.